Din nou despre Ukraina
Scriam anul trecut că bine ar fi dacă elita politică de la Kiev ar înţelege că ar face bine să “scape” de mulţimea de rusofili care împânzesc arii întinse din Crimeea şi estul ţării, fără să ataşez nicio speranţă că o va face. După cele petrecute între timp avem, în opinia mea, următoarea situaţie.
Ucraina a câştigat. Nu războiul, pentru că nu ar putea câştiga un război cu Rusia, nici în trecut, nici în prezent, şi nici cât putem privi în viitor. Dar a câştigat în direcţia ţelului numit mai sus. Diferenţa faţă de scenariul meu (utopic cu politicienii de astăzi) este că au murit câteva mii de oameni. Este limpede că în continuare se preferă sacrificarea de vieţi omeneşti unor soluţii care nu respectă o iubire de ţară cu care am fost cu toţii injectaţi de mici şi care nu apără atât neamul, cât glia, chiar dacă nu e strămoşească, şi chiar dacă neamul de pe glie nu e de fapt cel propriu.
Este perfect adevărată părerea că ruşii pot fi opriţi doar cu o intervenţie care, măcar potenţial, să aibă brutalitatea lor. Fără o asemenea ameninţare jucătorul rus de şah nu se opreşte decât dacă vrea el. În cazul de faţă, el vrea tot Donbassul, că e plin de ruşi. I se pare logic ce vrea, şi nu ştie multe. Dacă i s-ar fi oferit pe tavă măcar o parte, poate ar fi renunţat la rest. Dar cum nu au fost apreciate deloc acţiunile sale din Crimeea şi nu i s-a oferit (bineînţeles) nimic pe tavă, a continuat. Probabil că nu vrea mai mult decât Donbassul. Ca să fie tuturor clar cât pierde Ucraina ca teritoriu, precizez că Donbassul (care are şi o parte în Rusia propriu-zisă) este doar o fracţiune (cam 1/5) din jumătatea de est a Ucrainei (fără Crimeea). Importantul oraş Harkiv, tot din estul ţării, nu este inclus.
Politica europeană este terfelită tare în aproape toate comentariile. De ce? Ea nu trebuie privită ca total diferită de cea americană, şi în niciun caz opusă. Ea nu doreşte vărsare de sânge, iar dacă nu s-a putut altfel, doreşte cât mai puţină. Există şi biciul cel lung în spate, dar mai întâi au scos nişte nuiele. Chiar dacă Putin nu le simte, le simt persoane importante din jurul lui. Şi încep să lipsească banii, chiar şi pentru Transnistria; dar să nu divagăm. Dacă va fi nevoie, se scoate un bici mai mare. Trebuie avut în vedere că Rusia de astăzi nu ar face faţă militar nici măcar Uniunii Europene, Dar nici nu se pune problema unui asemenea conflict. Putin nu vrea, aşa cred eu, decât ceea ce socoate că e dreptul lui. Ca Rusia să redevină acea superputere care să ne sperie realmente, ar trebui să se repună economic pe picioare, iar Putin sau cineva ca el să fie la putere şi atunci. Scenariul acesta nu mi se pare imposibil, dar improbabil, şi ar mai dura.
Deocamdată se va mulţumi cu Donbassul.
Va înţelege că nu îi poate dicta Kievului alegerile pollitice interne sau externe. Occidentul va înţelege că intrarea Ucrainei în NATO nu are niciun rost, mai ales în perspectiva intrării în UE. (Finlanda a rămas neutrală în toată perioada dificilă a răzbiului rece fără a fi prea mult abuzată de ruşi. Nici acum nu e în NATO, dar apartenenţa ei la UE este suficientă.)
La înarmarea Ucrainei nu există alternativă. Nu de alta, dar chiar fără armată nu merge! Nu cred că ruşii se vor speria prea tare, pentru că deficitul militar la ucrainieni pare imens, poate le vor vinde şi ei nişte arme, că sunt deja obişnuiţi cu arme ruseşti.
Mai general, noi toţi cei din estul Europei trebuie să ne întărim armatele. De fapt şi ceilalţi, din vest. Nu putem fi siguri de pace, dacă nu suntem pregătiţi pentru război, din păcate.
Un ultim cuvînt despre Ucraina: O văd în continuare ieşind întărită din conflict, mai ales dacă va şti să renunţe definitiv la teritoriile tocmai pierdute şi se va concentra asupra dezvoltării ţării, în folosul tuturor ucrainienilor şi al celorlalte etnii care nu vor nicio separare cu vărsare de sânge.
