În cadrul conferinței de la Geneva, statele balcanice au pus problema cooperării guvernamentale în Balcani. S-a dorit cooperarea în domeniul economic, energetic, turistic, tehnic. Discuțiile au fost anevoiase, deoarece prin Balcani trecea frontiera care separa Consiliul de Ajutor Reciproc (CAER) de Piaţa Comună şi NATO de Tratatul de la Varşovia. Uniunea Sovietică, din motive politice – Grecia aparținea NATO și era membră la Piața Comună și Turcia era membră NATO –, nu a susținut cooperarea în Balcani și a blocat această inițiativă cu ajutorul delegației bulgare. România a susținut idea cooperării în Balcani și a încercat o deblocare a situației. Martor al acestor frământări a fost ambasadorul Valentin Lipatti, membru al delegației române la aceste întâlniri.

“În afară de colaborarea în ştiinţă, cultură, educaţie, la un moment dat, pentru Guvernul român s-a pus problema cooperării în plan guvernamental. S-a creat întâi un sistem de interconectare a reţelei de energie electrică în Balcani, care a fost un proiect guvernamental. S-a lansat o cooperare în domeniul turismului, care a fost tot un proiect guvernamental. Apoi, în ianuarie – februarie 1976, la Atena, a fost o reuniune guvernamentală pentru cooperarea economică şi tehnică. De ce în 1976? S-a profitat de climatul creat de Conferinţa de la Helsinki – marele proiect de securitate și cooperare în Europa. La iniţiativa premierului grec Constantin Karamanlis şi cu sprijinul foarte activ al României, la Atena s-a ținut o conferinţă care a avut ca scop să inventarieze posibilitaţile de colaborare în domeniul economic. S-a mers de la cooperarea industrială pâna în domeniul bancar, sau agricol… Delegaţiile au fost conduse de miniştrii-adjuncţi în sectoarele economice. Romania a considerat că o conferinţă, oricât de bună ar fi, dacă este unică, nu valorează mare lucru. Se uită! Deci, noi ne băteam pentru urmări, pentru a doua conferinţă, eventual pentru nişte comisii de lucru, ş.a.m.d. Aici am întâlnit opoziţia fermă a Bulgariei! Prietenii noştri bulgari au venit cu un manadat extrem de restrictiv… declarau că nu au mandat să aprobe nimic… Hotărârile se luau pe bază de consens – aşa cum s-a lucrat la Conferinţa de la Helsinki. Bulgaria făcea politica sovietică şi Moscova nu vedea cu ochi buni, la vremea respectivă, o cooperare economică în Balcani, care, cu timpul i-ar fi scăpat de sub control. Ea vedea un fel de pericol de mini-piaţă comună balcanică în care Romania și Bulgaria erau ţări socialiste, iar Turcia și Grecia aveau o economie liberă. Iugoslavia nealiniată putea să ducă această cooperare pe căi nedorite de Uniunea Sovietică. Şi atunci, cu indicație de la Moscova, bulgarii au primit ordin să blocheze urmările! Au fost de acord cu inventarierea posibilităţilor, cu catalogul de activităţi, cu explorarea tuturor formelor de cooperare, dar când să trecem la finalizarea unui proiect instituţional, adică a unor urmări ale Conferinţei de la Atena, veto-ul bulgar a blocat totul şi de-abia am putut să încheiem un nenorocit de comunicat de patru sau şase paragrafe care constata succesul reuniunii de la Atena. Lovitura sub centură a bulgarilor – care erau manipulaţi de Moscova – a blocat pentru câţiva ani buni, procesul multilateral. Încetul cu încetul, am reuşit să reanimăm spiritul de la Atena! Şi, la trei ani după Atena – 1979 -, a avut loc la Ankara un Comitet de lucru pe problemele comunicaţiilor şi telecomunicaţiilor. Din inventarul de la Atena, o bucăţică s-a tratat la Ankara! Apoi, în 1981, la Sofia, un alt segment – cooperarea în domeniul transporturilor! Apoi, în 1982, la Bucureşti, cooperarea in domeniul energiei şi, în sfârşit, în 1984, la Belgrad, cooperarea în domeniul industriei! Deci, sectorial au fost reluate preocupările reuniunii de la Atena. (…) Noi realizam că va trebuie să ieşim din cercul cooperării multilaterale în domenii prea tehnice şi să facem o reuniune cu caracter politic! Şi, în 1984, a avut loc la Atena o reuniune care îşi propunea să analizeze rezultatele colaborării multilaterale întreprinse până atunci, să discute problemele energiei nucleare, să discute problemele relaţiilor de bună vecinătate între ţările balcanice – deci, o dimensiune politică. Dar, au fost iarăși reticenţele bulgarilor pe de o parte, ale Turciei pe de altă parte, pentru motive diferite dar convergente. Deci, și această a doua reuniune de la Atena nu s-a soldat cu mari rezultate! În 1985, România şi Bulgaria au lansat o altă iniţiativă, mai ambiţioasă, dar care a eşuat şi ea… e vorba de transformare a Balcanilor într-o zonă lipsită de arme chimice! Şi această reuniune a fost cu bune intenţii. S-a creat la București un grup de lucru, s-a elaborat un proiect de declaraţie, dar proiectul a eşuat tot aşa cum eşuase în 1957 proiectul de denuclearizare a Balcanilor. Așa am stat cu cooperarea multilaterală la nivel guvernamental în deceniile postbelice.”

[Interviu realizat de Mariana Conovici, 1995]