Prin natura muncii lor, diplomații au acces la documente secrete. De aceea sunt atent verificați la angajare să nu aibă vicii care să fie folosite de instituții străine. Verificate sunt și soțiile diplomaților, din aceleași considerente. La începutul anilor ’50, în cazul în care un diplomat dorea să se căsătorească trebuia să obțină aprobare de la Direcția de Cadre a Ministerului de Externe, care făcea verificările necesare. În privința căsătoriilor, Ministerul de Externe avea o atitudine clară, își amintește juristul Nicolae Fotino.

“Există preocuparea ministerului că nu poṭi să fii trimis în străinătate dacă eṣti necăsătorit. Deci trebuie să fii căsătorit. Aici intervine o poveste: daca eşti necăsătorit ṣi ministerul are de gând să te trimită [în străinătate] ṣi cum dvs n-aveṭi pe cineva… ministerul îți zice: “Nu-i nimic, te căsătorim noi! Uite, îṭi facem noi cunoṣtinṭă cu tovarăṣa Popescu… asta e!” Fiindcă îṣi spun: “Băiatul ăsta e tânăr, lasă că avem noi grijă!” Şi ṭin minte pe un coleg de-al nostru, medic, dr Harap, din Transilvania. El a plecat imediat [la post], adică a fost angajat la minister ṣi a doua zi sau a treia zi a fost trimis la Budapesta, el vorbind perfect ungureṣte, era evreu maghiar. Şi după un timp el a trimis o cerere prin care a spus că vrea să se căsătorească, că întâlnise pe cineva la Budapesta care i se părea lui un personagiu pe gustul lui ṣi a făcut cererea de căsătorie. Era nevoie de aprobare de la minister. Aprobări pentru căsătorie dădea Direcṭia de Cadre a Ministerului de Externe. Era nevoie de o aprobare cum fusese în armată, pe vremea regimului trecut, când ofițerii nu puteau să se căsătorească dacă fata n-avea o dotă. Era obligatoriu…

Acum era problema de dosar. Rezultatul e că dr. Harap a fost chemat urgent la Bucureṣti. Era nevoie de aprobare… fiindcă viitorul diplomat va lucra cu secrete de stat, deci nu se poate ca alături de el să existe o persoană de care să ai îndoieli. Decât după căsătorie să-l împiedici să plece la post sau să-l scoṭi din minister, din capul locului se prefera să îi spui: “Povestea asta nu e în regulă.” Persoana e rechemată de la post. Din punct de vedere al ministerului să te căsătorești cu o străină este absolut imposibil! Deci doctorului Harap, după ce i-a fost respinsă cererea de căsătorie, e trimis la Praga, pe urmă e trimis la Paris. El cere rechemarea în ṭară ṣi spune că el nu poate să trăiască singur. Cere să vină la Bucureṣti, să se căsătorească, după aia să plece. Ministerul îi spune: “Bineînṭeles, foarte bine! Dar, ce să mai pirdem timpul, există o persoană din conducerea partidului care a divorṭat, este o membră de partid, ilegalistă.” Şi pe Harap l-a căsătorit ṣi a primit ṣi doi copii pe are soţia îi avea din prima casatorie. Și pe Harap l-a trimis după aia la Sofia, mi se pare.

O altă poveste. La Washington ambasador era [Mihai] Ralea ṣi ataşatul cultural s-a dus la Ralea şi-i spune: “Domnule ambasador, am cunoscut pe cineva şi vreau să mă căsătoresc cu această doamnă şi să-mi dau demisia! Eu rămân aici.” La care Ralea îi urează să fie fericit în căsătoria lui. Asta este! Lucrurile au evoluat teribil: lui Ralea i se părea normal ca cineva dacă s-a îndrăgostit şi vrea să rămână în Statele Unite, de ce să nu rămână? Dar era Ralea! Modul acesta de a rezolva problemele nu intra în tiparele obișnuite ale Ministerului de Externe.”

[Interviu realizat de Emilian Blînda, 1995]