România a avut întotdeuna relații bune cu Isarelul, fiind printre primele țări care au recunoscut noul stat (11.06.1948) stabilind relații diplomatice la rang de legație. Relațiile româno – israeliene s-au desfășurat pe fondul apartenenței celor doua țări la tabere ostile în perioada Războiului Rece – Israelul era sprijinit de SUA și țările occidentale, ceea ce a determinat o antipatie din partea URSS și a celorlalte țări socialiste, care au sprijinit țările arabe în confictul cu Israelul. România a fost singura țară din blocul țărilor socialiste care nu a rupt relațiile diplomatice cu Israelul în urma războiului din 1967. Mai mult, în 1969 relațiile diplomatice dintre cele două state au fost ridicate la rang de ambasadă. Lupta diplomatică dintre URSS și Israel s-a dus și la ONU, își amintește diplomatul român Ion Datcu.

“În relațiile internaționale sovieticii tot timpul aveau impresia că trebuie să ne dea indicaţii, să notăm… Ei spuneau: “Asta e poziţia noastră”. Aceste întâlniri erau de fapt un dialog între reprezentanţii sovietici, sprijiniţi zgomotos de alţii şi delegaţia română. Iată unul din exemplele cele mai dramatice. Prin anii 1970 – 1974 a fost un vot asupra unei rezoluţii a Adunării Generale în care sionismul era echivalat cu rasismul. Deci, într-o rezoluţie relativ obişnuită legată de apartheid, la un moment dat ţările arabe, sprijinite de URSS introduc la enumerarea: rasism, şovinism şi sionismul. Ei, vă daţi seama că introducerea acestui element – brusc, s-a făcut într-o seară. Așa că am stat toată noaptea în şedinţă. Delegaţia americană, delegaţia israeliană, delegaţiile occidentale au sărit ca arse. Au avut dreptate. În primul rând s-a cerut să se explice ce este “sionism”. Este o mişcare naţională, este o mişcare religioasă? Şi în general mi s-a părut o totală lipsă de etică această manevră politică. Noi, pe vremea aia, aveam relaţii foarte bune cu Israelul. Ridicasem de la rangul la legaţie la rangul de ambasadă reprezentanța noastră în Israel. Şi aveam şi relații bune cu arabii. Era noapte, nu puteam da telefon la Bucureşti. S-a ajuns la vot. Şi atunci delegaţia română n-a votat această rezoluţie, ne-am abţinut. În astfel de cazuri, în diplomaţie se procedează în felul următor: dai o telegramă acasă – asta o fac toţi, nu numai noi – şi spui: a fost următorul caz, explici cine a votat pentru, cum a fost situaţia. Deci, noi am informat la Bucureşti, dar întrucât până la vot nu mai este timp să primim aprobarea, noi, sub imperiul momentului, votăm în felul următor. Dacă la Bucureşti se considera că trebuia votat diferit faţă de cum am votat eu, exista posibilitatea de a-ţi corecta votul într-o şedinţă ulterioară. Lucrul ăsta însă, să ştiţi, se întâmplă rar, nu prea este “de bon ton” în diplomaţie; La acel vot cu “sionismul” am riscat, nu a fost prima dată… Şi după două zile am primit într-adevăr răspunsul din țară care culmea! – în loc să spună: “Bine aţi făcut!” – zicea “Dumneavoastră veţi vota în felul următor: vă veţi abţine.” Dar trecuse votul! Aşa vin câteodată indicaţiile.”

[Interviu realizat de Emilian Blânda, 1994]