Norocul nostru este că cei din AUR sunt niște primitivi. Ce o să ne facem însă dacă va apărea un personaj inteligent, charismatic, care va mobiliza masa opacă și compactă a societății la care nu mai ajunge nimic și nimeni? Nu este decât o problemă de timp până când din această pâclă groasă va ieși o mână care ne va strânge de gât pe toți, atrage atenția istoricul Mădălin Hodor.

Într-un interviu acordat acum doi ani spotmedia.ro , Mădălin Hodor demontează miturile legionarismului și arată cum a fost tolerat și lansat neolegionarismul: „legionarismul post 1990 a capturat anticomunismul românesc. Legionarii au scăpat de judecata istoriei datorită comuniștilor, care au făcut din ei victime. Criminalii transformați în eroi martiri”.

AUR a dospit ani de zile în România pe terenul lăsat de comunismul lui Ceaușescu, al legionarismului niciodată judecat, al incompetenței clasei politice și a statului, a justiției, arată Mădălin Hodor.

AUR renaște legionarismul sau încearcă să capteze și să ridice la suprafață un filon legionar care exista clandestin în subteran?

Este în bună măsură și demagogie, dar impresia mea este că ei chiar cred în versiunea falsă a narațiunii pe care o prezintă. Cred că au învățat o versiune distorsionată a istoriei și am observat chiar o oarecare mândrie cu care și-o asumă, un fel de variantă a discursului politic: noi știm „istoria adevărată” și noi suntem cei care v-o spunem.

Este o variantă a teoriilor conspirației, de fapt, mulți sunt atrași de faptul că narațiunea contrazice istoricii profesioniști.

Mi se pare exact același tip de manipulare ca cea făcută împotriva medicilor legată de pandemie. Ce știu medicii? Vă spunem noi ce trebuie să facem. Ce știu istoricii? Nu îi ascultați!

În varianta asta, orice nene de pe Facebook devine instant specialist și umple spațiul virtual cu ceea ce el crede că știe.

Părerea mea este că liderii AUR nu știu istoria mișcării legionare. Călin Georgescu nu a fost în stare să reproducă, atunci când a fost întrebat direct, chestiuni concrete decât niște truisme și sloganuri. S-a văzut că nu citise nimic.

De fapt, aceste persoane sunt rezultatul nefericit al unei mișcări subterane care a revalorizat după 1990 ideologia legionară. O revalorizare tolerată, ignorată timp de mai bine de 30 de ani. Ei înșiși sunt victimele lipsei de cultură și educație.

După 1990, ideile legionare au fost exploatate ca fiind cele autentic anticomuniste, singurele care au avut „puritatea opoziției”.

Unele organizații de deținuți politici - autentici altfel, dar legionari - au demarat o campanie de propagandă legionară după 1990. Beneficiind de indiferența societății, de lipsa de reacție a autorităților, dar mai ales de statutul lor, au reușit mai întâi să captureze Asociația Foștilor Deținuți Politici și apoi să pună mâna pe narațiunea istorică a rezistenței anticomuniste.

Și astfel legionarismul post 1990 a capturat anticomunismul românesc.

Lașitatea profesională a unor istorici, care au preferat beneficiile, inclusiv directe, ale călăririi acestei teme atât de emoționale, dublată de incompetență au sprijinit din plin acest curent.

Eu, cel puțin, îi consider autorii morali ai ascensiunii neolegionarismului, alături de unii oameni de presă, politicieni, intelectuali de dreapta și persoane publice. Toți aceștia sunt părinții din umbră ai lui Simion și Târziu.

Desigur, astăzi, când monstrul se uită spre ei și le spune „Tată!”, se prefac că nu au legătură cu el.

Dar să dăm un exemplu concret a ceea ce susțin. Ziua deținutului politic în România, 9 martie, este cea în care nu au fost arestați decât legionari. Așa se rescrie istoria și se creează mitologii.

În ce sens a fost ignorată revalorizarea legionarismului?

Pe taraba de ziare din Piața Sudului erau prin 2010, fără nicio problemă, zeci de cărți de literatură legionară. Subiectul era subestimat: ce rău pot să facă oamenii ăștia, sunt, până la urmă, nişte marginali?

Dar lucrurile au fost și mai profunde. Ideile legionare au fost împărtășite de foarte multă lume bună și revin la intelectualitatea de dreapta, care a publicat la edituri prestigioase gânditori interbelici fără niciun fel de referință critică privind concepțiile lor naziste sau legionare, după caz.

Spre exemplu, au fost publicate și răspublicate în zeci de ediții aforismele lui Țuțea, care se doreau o chintesență a spiritului românesc, dar nu sunt decât un delir, chiar prostii fenomenale, declamate cu o oarecare pompă.

Cu zicerile lui s-a hrănit o generație întreagă după 1990. În cercurile de tineri, dacă nu citiseşi Țuțea erai un fel de troglodit, nu se uita nicio fată la tine.

După ce a fost eliberat din pușcărie, Țuțea a fost folosit de Securitate. În jurul lui s-au strâns admiratori, Marian Munteanu e un exemplu grăitor.

Portretizat ca un mare gânditor anticomunist convins, în anii ’80, Țuțea era un admirator grețos al lui Ceaușescu, căruia îi scria scrisori de iubire, de admirație pentru politica lui național-patriotică. Cei care l-au publicat și promovat ca mare gânditor au uitat convenabil să spună asta.

Sigur că este mult mai comod să vorbim doar despre incultura fenomenală a maselor, absolut reală altfel, ca să nu ne întrebăm despre contribuția intelectualității noastre „de bine”, a „elitei”, care a reșapat intelectualii anilor ’30 și i–a vândut pe piața ideilor, mai ales tinerilor din anii ’90, ca pe niște dumnezei ai gândirii și filosofiei românești. Cu ideile lor extremiste cu tot.

Hipsterimea antisemită a anilor '30 a fost baza intelectuală și morală pe care s-a reclădit societatea românească după ’89. Și pentru asta să mulțumim elitei noastre intelectuale, care a făcut praf generațiile postdecembriste. Au pus semințele, a ieșit planta în toată splendoarea ei verde.

Sigur că te poți dezice de Lavric astăzi pretinzând că nu i-ai observat „îndrăcirea”. Dar eu știu că „îndrăcirea” lui Lavric s-a produs din mediul intelectual în care s-a format, nu era gata „îndrăcit”.

A existat și o componentă instituțională în această reșapare?

Da, și putem merge precis la motor: revalorizarea mareșalului Antonescu în timpul regimului Ceaușescu.

Dincolo de notoria acțiune prin Marin Preda – “Delirul”, în instituțiile militarizate, inclusiv Academia Militară, mareșalul Antonescu a fost întreținut și popularizat prin școala istorică de acolo.

Sub oblăduirea lui Ilie Ceaușescu a fost creată acolo o școală de istorici cu misiunea patriotică de a fi antisovietici. Nu istorici, antisovietici, ca să ne înțelegem.

Mareșalul Antonescu a devenit pentru regimul Ceaușescu un fel de erou antisovietic, spre dezaprobarea profundă a sovieticilor și nu numai, care vedeau în politica aceasta un afront direct. Ceea ce este și astăzi absolut justificat, trebuie să o spunem.

Ideea era primitiv de simplă. Ceaușescu, dorind să pozeze în antisovietic, a făcut din imaginea lui Antonescu piatra unghiulară a propagandei sale.

Nu se învăța asta în școli.

Desigur. Această narațiune nu era publică, pentru că totuși nu se putea face deschis așa ceva. Era un pic cam mult chiar și pentru Ceaușescu, dar ideea era să citești printre rânduri.

Semnalul era destul de clar: dacă cenzura a spus că se poate vorbi despre Antonescu, atunci înseamnă că e voie de la stăpânire.

Rescrierea istoriei se făcea, iar în zonele militarizate Antonescu era vândut ca un patriot, care a luptat împotriva rușilor, cu martiriul obligatoriu pentru o poveste cu iz specific mioritic. Eroul nostru e ucis mișelește de ruși. Desigur, partea în care și aliații vestici au fost perfect de acord cu statutul lui de criminal de război s-a trecut sub tăcere.

Nu e o contradicție între mitul Antonescu și mitul legionar?

Sigur. E notorie rivalitatea dintre Antonescu și legionari, sfârșită prost pentru mișcarea legionară. Dar nu avem de-a face cu oameni pentru care logica și istoria să conteze. Din contră, avem de a face cu oameni care confecționează o istorie paralelă. La orice argument de bun simț îți replică cu douăzeci de pseudo-certitudini.

Vorbeam de liderii AUR. Ei propagă ce li s-a povestit pe la întâlnirile frățiilor ortodoxe, în literatura de tarabă sau de pe Internet.

Simion are totuși un masterat în istorie, a comunismului chiar.

Iar principala modalitate prin care narațiunea legionară a ieșit în anii ‘90 a fost anticomunismul. Și eroizarea legionarilor s-a făcut exact pe tema aceasta: cei mai rezistenți din închisori, cei mai duri anticomuniști, luptătorii din munți, martirii închisorilor.

Ceea ce e fals?

Este fals că au fost cei mai puri opozanți ai comuniștilor. Aceia erau cei care aveau valori democratice.

Legionarii erau niște teroriști mistici, care ani de zile încercaseră să distrugă sistemul democratic, atât cât era el, care asasinau la comandă, care promovau exterminarea evreilor. Erau la fel de antidemocrați, totalitari și extremiști ca şi comuniștii.

Doar conjunctura istorică face că au învins comuniștii. Dacă învingeau legionarii, comuniștii ar fi fost cei torturați în pușcării. Doar că legionarii nu s-ar fi formalizat atât de mult. Cred că i-ar fi executat direct pe câmp.

Există și studii care arată că în pușcării unii legionarii au pactizat cu comuniștii și au devenit torționari. De exemplu, la Pitești.

Bineînțeles că au pactizat. Dar și acolo suntem într-o istorie falsificată. Mihai Demetriade a scris un studiu temeinic și foarte bine argumentat, o ipoteză validată academic de cercetători reputați din România și străinătate. Studiul lui, adevărat, nu are girul frățiilor ortodoxe.

În primul rând, este demontată ideea că reeducarea ar fi fost de inspirație sovietică, inspirată de „Poemul pedagogic” al lui Makarenko. Nu are nicio legătură.

Scopul punerii a ceea ce s-a întâmplat la Pitești în cârca conceptuală a lui Makarenko a fost să se demonstreze că sovieticii au fost implicați la Pitești, că a fost ideea lor, iar securitatea anilor ’50 nu a fost românească, ci alogenă.

Deci avem o tortură abominabilă, dar ea nu poate să fie emanată dintr-o minte românească. Noi nu putem face așa ceva. Sovieticii sunt de vină.

În al doilea rând, arsenalul, metodele torturii au fost fără dubii de tipologie legionară. Elementele religios patologice nu fac parte din arsenalul imagistic comunist, ci legionar. Toată punerea în scenă, regia și desfășurarea o arată clar.

Exact aceleași metode au fost folosite de legionari cu alți legionari în 1943, într-un lagăr de muncă din nordul Germaniei, la Rostok, ceea ce Mihai Demetriade a descoperit în documente.

Scopul Securității era „să spargă” astfel organizarea legionară și să afle de la ei informații. Cu precădere despre celule secrete ale legionarilor și despre organizarea lor subversivă.

Comuniștilor le era frică de legionari, pentru că aceștia erau mai bine organizați, mult mai fanatici și cu un know-how mult mai bun. Conducerea comunistă era bântuită și speriată, pe bună dreptate, că foarte mulți legionari se înfiltraseră în partidul comunist și nu aveau destule informații despre acest plan.

Trebuie avut în atenție și contextul. Existau grupuri legionare de rezistență în munți, existau operațiuni cu parașutări de legionari pentru celule de rezistență.

Pe scurt, la Pitești, nu s-a practicat tortura de dragul torturii. Tortura nu era scopul, ci era instrumentul. Geniul negru al lui Nikolski a fost să “îi spargă“ pe legionari cu alți legionari și prin metode legionare. Acesta este, pe scurt, ceea ce se numește „experimentul Pitești”.

Securitatea i-a lăsat pe legionari să facă ceea ce deja făcuseră, ceea ce era în firea lor.

Au sărit unii care au spus că promovăm versiunea Securității. Nu, destructurăm operațiunea ei. Securitatea s-a folosit în mod diabolic de dinamica mișcării legionare, o mișcare de gangsteri nebuni mistici, care se suspectau unii pe alții de trădare.

Legionarii erau exact niște paranoici crescuți în cultul trădării, pas absolut obligatoriu pe drumul martiriului. Nu ai martiri fără trădare mișelească. Deci obligatoriu unii sunt trădători. Uitați-vă la ce se întâmplă în AUR și vedeți că asta e ideea.

Iar etosul legionar presupune în primul rând sacrificiul. Legionarul adevărat trebuie să sufere și să devină martir.

Modelul fundamentalismului islamic?

Da. Modelul oricărei organizații teroriste cu accente mistic religioase. În esență asta a fost Mișcarea Legionară, o mișcare teroristă.

Avem și ingredientul mistic religios care i-a făcut, de exemplu, pe mulți preoți ortodocși să devină legionari cu pistolul la cingătoare. Oameni care au căzut pradă unei credințe pervertite de propriile năluciri religioase.

Este același tip de pervertire și spălare pe creier pe care fundamentaliștii islamici o fac cu cei care se aruncă în aer pentru Allah.

Inspirația legionarismului este vestică, nazismul și fascismul, însă el e cu totul altceva din cauza elementului mistic religios local. Această așa-zisă „sfințenie” asumată care duce spre martirii creștini îl face unic în Europa. O demență pur românească, cu patologia aferentă.

Astăzi, unde în societate găsim ideile acestea?

Există un nivel instituțional, oameni din sistem care stau cu tabloul lui Antonescu pe pereți. Naționaliști, antiputiniști, dar care nu sunt mistici, neolegionari sau fundamentaliști. E specia celor care susțin un patriotism fundamental greșit pentru că au fost expuși la aceeași narațiune istorică viciată.

Să ne aducem aminte. În 1992, când România a încercat să se reorienteze spre Vest, unul dintre lucrurile care ni s-a pus în vedere a fost să încetăm cu cultul lui Antonescu. Era o cerere directă a americanilor.

Iar Iliescu a spus public: indiferent ce credem noi, Antonescu e considerat un criminal de război. Cu alte cuvinte, noi credem că nu a fost, dar trebuie, suntem obligați de conjunctură și interesul național să spunem că a fost.

Asta rezuma atitudinea politicienilor români și a celor din instituțiile de forță, a Sistemului.

Mulți dintre ei cred în istoria mistificată, cred intim că Holocaustul este o exagerare, dar în viața publică simulează că își asumă aceste chestiuni. Participă la seminarii, cursuri sau dezbateri, dar absolut formal. Se vede imediat când în discuții departe de ochiul public spun ce cred cu adevărat.

Îmi vine în minte exemplul de la Iași, dl Chirica, într-o zi comemora victimele pogromului, în altă zi dezvelea statuia lui Goga.

A fost nevoie de un scandal public pentru ca statuia să fie însoțită de un text care explică afilierea extremistă a personajului. Ca să fie solomonici, au pus-o în lateralul soclului. Nici așa, nici așa. Indolența românească, cum spuneam, care ne-a adus aici.

Dar la nivelul poporului?

Aici e vorba despre eșecul total al educației. La nivel popular s-a răspândit istoria protocronistă. Școala nu te învață nimic și asta în varianta bună, când nu te învață prostii.

Am avut nevoie să explic unui copil de clasa a VII-a ce este Holocaustul. Avea de făcut o temă pe subiect. Cele două pagini de manual erau foarte bine scrise, dar am observat că elevul nu înțelegea noțiunile de bază și nu făcea nicio legătură logică între ele.

Am întrebat dacă profesorul le-a explicat ceva la oră. Am aflat că profesoara nu le explicase nimic la clasă, le-a spus că nu are chef și i-a trimis să caute pe Internet. Educație.

Nu e valabil numai în școală. Când a izbucnit scandalul despre Pitești, s–au pronunțat pe tema asta unii intelectuali bine cotați academic în domeniile lor.

Am descoperit stupefiat că nu știau nimic, nu citiseră nimic, nici măcar ceea ce criticau. Nu citiseră studiul lui Mihai Demetriade, dar se alăturau valului de ură lansat împotriva lui. Dar știau, pentru că se știe că e așa. De unde se știe?

Educația a devenit, din punctul meu de vedere, o vulnerabilitate națională, despre care ar trebui să discute CSAT. Este un dezastru ce se întâmplă în școli și, în general, în societate. Din cauza acestui dezastru, populația României este într-un proces accelerat de tâmpire.

Nu este un eufemism, nici ceva căutat. Este o realitate cu care poţi da piept zilnic. Oamenii au involuat intelectual. Cei mai mulți recită concepte fără să știe ce spun. Internetul și rețelele de socializare sunt considerate surse competente și autorități în orice subiect. Mai ales de către tineri.

Iar după povestea cu Pitești, printre sutele de oameni care m-au amenințat și înjurat pe Facebook, foarte mulți erau tineri. Și m-am întrebat câți dintre ei știu despre ce anume este vorba. Am constatat că niciunul, dar cu toate astea susțineau valul de ură, cu tăria convingerii pe care doar tinerețea ți-o dă.

Și dacă adaugăm la mistificarea pe toate nivelurile de educație frustrarea contextului socio-politic credeți că avem masa critică pro-legionară, în accepțiunea propagată, desigur?

Avem o masă critică antidemocratică. Și care ar susține extremismul, da. Și care ar susține o dictatură blândă, da. Suntem deja acolo. Am ajuns să fie elogiat Zelea Codreanu la televizor. Să întrebăm dacă a făcut bine sau rău.

Într-un fel poate că e bine să discutăm.

Eu cred că suntem la raționalizarea imposibilului. Ar fi bine dacă am discuta istoria. Dar ceea ce se întâmplă nu este asta. Ce se întâmplă acum nu e o discuție despre subiectul nociv. Este o luptă politică.

Și emoțională.

Da. Nu este despre istorie, e despre ce susține un liberal sau unul de la AUR, iar publicul îl crede și îl susține pe cel de care îi place. Nu pe cel care are argumente istorice solide.

Într-o democrație autentică, cel care zicea că Zelea Codreanu a făcut bine își încheia cariera politică în minutul acela. Nu era subiect de dezbatere în presă.

În Germania, după război, a avut loc un proces de denazificare susținut. Noi ce am făcut? Legionarii au scăpat de judecata istoriei datorită comuniștilor, care au făcut din ei victime. Criminalii transformați în eroi martiri.

Masa aceasta critică, despre care vorbim, nu e neapărat legionară, nici măcar nu cred că știu ce a fost Mișcarea Legionară. Dar nivelul de educație al acestor oameni, greutățile, situația economică, pandemia, criza în general îi fac permeabili la genul acesta de populism.

Ce au făcut toți demagogii din istorie, Hitler, de exemplu? Au spus: toate problemele voastre au un singur răspuns și este foarte simplu. Jos cu tot, votați-mă pe mine și se rezolvă instant totul pentru voi!

AUR a dospit ani de zile în România pe terenul lăsat de comunismul lui Ceaușescu, al legionarismului niciodată judecat, al incompetenței clasei politice și a statului, a justiției. Un judecător a dat o achitare pe motiv că acuzații nu salutau legionar, ci salutau soarele.

AUR este copilul mutant al naționalismului comunist și naționalismului legionar?

Da, propaganda AUR valorizează în egală măsură mitologia legionară și nostalgia comunistă. Iar embrionul din care s-a născut amestecul acesta nociv, care folosește vulnerabilităţile, potențialul de a crea scandal și ură, a fost propaganda lui Ceaușescu.

Ea a îmbinat mitologia legionară – etnocentrismul românesc, noi și numai noi, românii - buricul universului – cu naționalismul comunist.

Să ne amintim că unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Ceaușescu a fost Iosif Constantin Drăgan, un membru vechi al mișcării legionare, care făcea propagandă pentru Ceaușescu.

Legionarii din exil au fost printre cele mai nocive instrumente ale Securității pentru neutralizarea exilului democratic. Securitatea îi folosea pentru spargerea oricărei încercări de coalizare a exilului românesc.

Dar cum se împacă în cazul AUR naționalismul legionaro-comunist antirusesc cu acuzația de a fi instrumentele Rusiei?

Regimul lui Putin folosește "idioți utili" indiferent de ideologia lor, de ceea ce sunt sau susțin, că sunt populiști, iliberali, din Ungaria, din Serbia, de oriunde.

Eu am mari semne de întrebare privind narațiunea unionistă a lui Simion. La ce au folosit acțiunile agresive așa-zis patriotice? Nu au nicio șansă să produca un rezultat real.

Dar Simion este exemplul folosit de propaganda rusă: „Vedeți? Avem dreptate când spunem că România este un stat agresor și că vrea să anexeze Republica Moldova. Ia uitați la domnul Simion, parlamentar român!”

Dincolo de ce am spus și de problema AUR, există o chestiune care ar trebui să ne preocupe: în societatea românească tot mai mulți oameni sunt abandonați, nereprezentați de actuala clasa politică, credibilitatea autorităților este prăbușită, educația este precară, sursele de promovare a propagandei și manipulării sunt tot mai numeroase și din ce în ce mai profesioniste.

Problema nu e dacă AUR va ajunge vreodată să guverneze.

Problema este această masă tăcută, acest strat opac și compact al societății, la care nu mai ajunge nimic și nimeni. Și el este majoritar astăzi. Dacă nu înțelegem că noi suntem cei care trebuie să le oferim o soluție, noi suntem obligați să îi ajutăm și să îi recuperăm, nu este decât o problemă de timp până când din această pâclă groasă va ieși o mână care ne va strânge de gât pe toți.

Până la urmă, norocul nostru este că cei din AUR sunt niște oameni nemobilați intelectual și primitivi. Ce o să ne facem însă dacă va apărea un personaj inteligent, charismatic și el va mobiliza permafrostul ăsta care stă să explodeze?

Distribuie Distribuie Comentarii