Din 2016, armata turcă a dat afară 17.498 de militari suspectaţi de participare la lovitura de stat eşuată

Din 2016, armata turcă a dat afară 17.498 de militari suspectaţi de participare la lovitura de stat eşuată

Forţele armate turce au dat afară din rândurile lor 17.498 de membri suspectaţi de participare la lovitura de stat eşuată din iulie 2016, a informat vineri ministrul apărării, Hulusi Akar, informează EFE.

Tentativa de puci, lansată în noaptea de 15 iulie 2016, a eşuat la scurt timp şi s-a soldat cu 250 de morţi, în majoritate civili. Lovitura de stat a fost atribuită imediat grupării islamiste a predicatorului Fethullah Gulen, exilat în SUA, acuzaţie respinsă însă de acesta.

Reţeaua lui Gullen îşi promova de decenii întregi membrii în posturi înalte în administraţie, în sistemul judiciar, poliţie şi chiar armată, demers văzut iniţial cu ochi buni de către formaţiunea islamistă care guvernează Turcia din 2002, Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP).

Însă după lovitura de stat eşuată guvernul a dat afară din administraţie peste 130.000 de funcţionari, în marea lor majoritate civili.

În primul an după puci, cel puţin 8.000 de militari au fost destituiţi, circa 3,5% din totalul forţelor armate, cifră care acum este mai mult decât dublă.

''Obiectivul nostru este să-i epurăm total pe aceşti terorişti; nu vom permite niciunui trădător să poarte această nobilă uniformă'', a declarat vineri Akar în timpul unei ceremonii militare desfăşurate la Ankara, potrivit agenţiei Anadolu, citată de EFE. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”