DIICOT: Şase persoane, acuzate că au adus din Spania 27 kg de cannabis

DIICOT: Şase persoane, acuzate că au adus din Spania 27 kg de cannabis

Procurorii DIICOT au trimis în judecată şase persoane, acuzate că fac parte dintr-o grupare de traficanţi de droguri, care a adus din Spania aproximativ 27 kg de cannabis.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în cursul anului 2019, inculpatul M.G.V. a iniţiat un grup infracţional organizat, pe care l-a constituit şi sprijinit prin acţiuni distincte, împreună cu inculpaţii T.C.A. şi G.G.L. şi cu o persoană neidentificată (furnizorul drogurilor, aflat pe teritoriul Spaniei), în scopul săvârşirii de infracţiuni de trafic internaţional şi intern de droguri de risc, la acest grup infracţional organizat aderând ulterior inculpatul S.A.

În fapt, s-a reţinut că, în perioada 22 - 23 noiembrie 2019, inculpatul M.G.V. a introdus pe teritoriul României şi a deţinut, în vederea comercializării, cantitatea de 27 kilograme de cannabis, din care, împreună cu inculpatul A.M.A., a livrat inculpatului G.G.L. cantitatea de aproximativ 15 kilograme de cannabis, care au fost transportate şi predate ulterior inculpatului Ţ.C.G., tranzacţia fiind intermediată de inculpatul S.A.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”