DIICOT: Percheziții în Galați și Sibiu la traficanți de persoane

DIICOT: Percheziții în Galați și Sibiu la traficanți de persoane

Procurorii DIICOT și ofițeri de poliție au efectuat miercuri 15 percheziții domiciliare pe raza județelor Galați și Sibiu, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări infracționale formată din 10 persoane, specializată în trafic de persoane și trafic de minori.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând din ianuarie 2013 membrii grupării au recrutat câteva zeci de persoane de sex feminin (inclusiv minore în vârstă 15 ani) în scopul practicării prostituției în cadrul a diverse locații pe raza municipiilor Galați și Sibiu.

Pentru recrutarea tinerelor pretabile a fi exploatate sexual (de regulă persoane provenite din mediul rural, din familii dezorganizate, cu o situație materială precară sau cu un grad diferit de educație), membrii grupului au colaborat cu diverși racolatori și au recurs la postarea de anunțuri de angajare (pentru o așa-zisă activitate de masaj erotic) în diverse publicații din presa scrisă, precum și pe site-uri de profil.

Din activitatea de prostituție a victimelor, membrii grupării au obținut însemnate sume de bani, respectiv de peste 3.000 de lei zilnic.

Suspecții urmează sa fie conduși pentru audieri la sediul DIICOT — Serviciul Teritorial Galați, urmând ca la finalizarea acestei activități să se propună măsurile legale care se impun. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”