DIICOT: Percheziţii în 18 judeţe şi Bucureşti, fiind vizat un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu aur

DIICOT: Percheziţii în 18 judeţe şi Bucureşti, fiind vizat un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu aur

Procurorii DIICOT şi poliţiştii din Călăraşi efectuează, miercuri, peste 200 de percheziţii în 18 judeţe şi municipiul Bucureşti, fiind vizat un grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu aur.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul Teritorial Călăraşi al DIICOT, descinderile au loc în judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

"În cauză s-a reţinut că începând cu luna iulie 2021 a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracţiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia. Astfel, profitând de experienţa lor acumulată în domeniu (în calitate de deţinători ai unei societăţi comerciale cu profil amanet în municipiul Medgidia, judeţul Constanţa), liderii grupului infracţional organizat au sesizat potenţialul uriaş de obţinere a unor câştiguri ilicite, prin introducerea în ţară, prin punctele de trecere a frontierei, a unor cantităţi mari (de ordinul kilogramelor) de bijuterii din aur, eludând astfel plata taxelor prevăzute de lege (TVA şi taxe vamale)", se arată în comunicat.

Membrii grupului infracţional organizat se deplasau în Turcia, unde vedeau marfa de contrabandă, negociau cantităţile şi preţurile, apoi o expediau cu alte autocare decât cele cu care călătoreau ei. Au fost stabilite relaţii cu şoferi de încredere care, în schimbul unor sume de bani, au fost de acord să ascundă coletele cu aur în autocarele conduse de ei.

"Din judeţul Constanţa, municipiile Constanţa şi Medgidia, s-au efectuat în mod constant numeroase curse cu autocarul către Turcia, fiind introduse în ţară de către membrii grupului, săptămânal, uneori de mai multe ori pe săptămână, colete cu aur în vederea comercializării 'la negru'. Grupul infracţional organizat a avut o activitate infracţională intensă, dezvoltând o adevărată reţea de distribuţie de bijuterii de aur, folosind în acest scop multe alte persoane dispuse să ia parte la aceste activităţi ilicite, în schimbul obţinerii de venituri ilegale generoase", precizează DIICOT.

Pe parcursul anchetei au fost depistate două transporturi, efectuate în septembrie 2019 şi februarie 2022, fiind indisponibilizată o cantitate de aproximativ 2,3 kilograme de bijuterii din aur.

Din cercetări a rezultat că membrii grupului infracţional organizat au desfăşurat şi activităţi de camătă, acţionând în special în municipiul Medgidia şi localităţile limitrofe din judeţul Constanţa. Ei au acordat diverse sume de bani cu titlu de împrumut, operaţiunile derulându-se în afara cadrului legal, fiind folosită casa de amanet din Medgidia.

"Banii proveniţi din infracţiunile de contrabandă, camătă, evaziune fiscală şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, au fost investiţi în imobile sau schimbaţi şi transferaţi în scopul ascunderii şi al disimulării originii ilicite al acestora. Toţi membrii aflaţi în eşaloanele superioare ale grupării deţin autoturisme de lux, imobile, bani în conturi, se deplasează constant în vacanţe de lux, etalând un mod de viaţă opulent, existând o disproporţie vădită între veniturile obţinute în mod legal şi stilul de viaţă afişat", se mai menţionează în comunicat. AGERPRES / (AS - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”