DIICOT despre apariţia în presă a rechizitoriului "Caracal": O copie a fost transmisă avocaţilor familiei Melencu

DIICOT despre apariţia în presă a rechizitoriului "Caracal": O copie a fost transmisă avocaţilor familiei Melencu

DIICOT a precizat, marţi, că o copie a rechizitoriului întocmit de procurori în dosarul "Caracal" a fost transmisă de Tribunalul Olt avocaţilor familiei Melencu, imediat după ce Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată.

DIICOT şi Tribunalul Olt neagă că ar fi dat acest rechizitoriu jurnaliştilor.

Pe 15 ianuarie, Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a opt infracţiuni, fiind acuzat că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, şi Luiza Melencu, de 18 ani.

Peste două zile, în presă au apărut pasaje din rechizitoriu, inclusiv interceptări, însă DIICOT a negat că ar fi dat presei actul de sesizare a instanţei.

În urma verificărilor dispuse de DIICOT, s-a stabilit că Tribunalul Olt, instanţa care îl judecă pe Gheorghe Dincă, a transmis avocaţilor familiei Melencu o copie a rechizitoriului.

"La data de 03.02.2020, preşedintele Tribunalului Olt a transmis procurorului-şef adjunct DIICOT o adresă cu privire la verificările efectuate în legătură cu modalitatea în care rechizitoriul în dosarul Caracal a fost transmis reprezentanţilor mass-media. În respectiva adresă, conducerea Tribunalului a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art.10 CPP, art.93 CPP, art. 94 CCP, precum şi cu dispoziţiile art.161 şi art.93 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, copia rechizitoriului a fost transmisă în format electronic, de grefierul-şef al secţiei penale, la cerere, apărătorilor aleşi ai părţii civile M.M.G. şi că personalul instanţei nu a transmis reprezentanţilor mass-media o copie a actului de sesizare a instanţei", se arată într-un comunicat al DIICOT. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…