DIICOT anunță oficial că ADN-ul din oasele descoperite în casa lui Dincă este al Alexandrei
DIICOT, despre rezultatul probelor ADN: A rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților Alexandrei.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) anunță oficial, într-un comunicat, că rezultatul probelor indică profilul genetic al unei singure persoane, respectiv Alexandra Măceșanu și că s-a ajuns la aceasta concluzie prin compararea cu profilul genetic al părinților Alexandrei. DIICOT precizează că familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, ”din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte, având in vedere și solicitarea acesteia in același sens, respectiv de a nu lua cunoștință din alte surse de informare.”
Redăm mai jos integral comunicatul DIICOT:
”DIICOT continuă activitățile începute in ziua de ieri, potrivit comunicării anterioare, prin cercetarea efectuată de echipe complexe, a locuinței inculpatului, echipe formate din procurorii care efectuează UP, polițiști specializați în cercetarea infracțiunii de omor, criminaliști și polițiști din cadrul structurii specializate a IGPR – DCCO.
Precizăm că, în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei SINGURE persoane, respectiv Măceșanu Alexandra Mihaela, concluzie fundamentată științific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinților Alexandrei.
Concluzia ne-a fost comunicată aseară, 2 august, de către reprezentanți ai INML, urmând ca astăzi să ne fie transmis și raportul specialiștilor conținând aceleași date.
După ce a primit datele, DIICOT a procedat la informare in regim de urgentă, conform dispozițiilor art. 1 al. 2 din OUG nr. 78/2016 privind organizarea și funcționarea DIICOT și art. 62 al. 2 din Legea nr. 304/2004 cu modificările și completările ulterioare privind organizarea judiciară.
Concluzia expertizei nu este o informație confidențială în cadrul urmăririi penale, ci este o informație de interes public, care trebuia comunicată familiei, fapt pentru care, familia victimei a fost de îndată și neîntârziat anunțată, din respect și compasiune față de suferința pe care o resimte, având in vedere și solicitarea acesteia in același sens, respectiv de a nu lua cunoștință din alte surse de informare.
În raport de această concluzie, urmărirea penală continuă cu certitudine, între altele și pentru infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 188 al. 1 CP raportat la art. 189 lit. a, h CP.
La finalul activităților din ziua de astăzi, vom reveni cu un nou comunicat / declarație de presă și nu în ultimul rând, transmitem Condoleanțe familiei îndurerate!”
Context.
Surse judiciare au precizat că Gheorghe Dincă a confirmat declarația inițială că a ucis-o atât de Alexandra Măceșanu, cât și pe Luiza Melencu, precum și procedura prin care a făcut-o, relatează G4Media.ro .
Dinții și oasele nu au ars pentru că Dincă nu a obținut în butoiul metalic temperatura necesară calcinării acestora, anume 1500 de grade. Anchetatorii au coroborat declarațiile lui Dincă, testele ADN cu mărturiile a doi vecini care au spus că au văzut fum și au simțit un miros neobișnuit ce venea din gospodăria ucigașului.
Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, a dispărut, miercuri, 24 iulie, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină „la ocazie”. Joi, 25 iulie, minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată și violată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla.
Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa lui Gheorghe Dincă, un bărbat de 66 de ani, din Caracal, vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei. Gheorghe Dincă a recunoscut în cadrul anchetei că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, dar şi pe o altă adolescentă dispărută anul acesta, Luiza Melencu, din comuna doljeană Dioşti.