DIICOT: 20 de persoane, audiate în dosarul milioanelor de euro fasificați de Mafia italiană la Oradea
Procurorii DIICOT audiază vineri 20 de persoane, suspecți și martori, în dosarul falsificării a milioane de euro la Oradea de către membrii grupării mafiote italiene "Napoli".
O grupare formată din membri ai Mafiei italiene și cetățeni români, specializată în falsificarea și punerea în circulație a bancnotelor de 20, 50 și 100 de euro, a fost destructurată la Oradea, în urma unei acțiuni de amploare a polițiștilor și a procurorilor DIICOT, în colaborare cu autorități judiciare din Italia.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, după o monitorizare specifică de 11 luni de zile, procurorii au început urmărirea penală față de cinci persoane, dintre care patru cetățeni italieni și un român, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, falsificare de monede, falsificare de valori străine, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori.
Persoanele respective sunt suspectate că în perioada octombrie 2013 — septembrie 2014 au contrafăcut bancnote din cupiura de 20,50 și 100 de euro, prin intermediul unei firme aparținând italianului R.V., folosind ca tehnică de tipărire/contrafacere metoda offset.
Sub coordonarea lui R.V., membrii grupării procurau hârtia și vopselurile, precum și celelalte materiale necesare asigurării elementelor de siguranță a falsului și tipăreau bancnote contrafăcute la o adresă din județul Bihor.
Ulterior, banii falsificați în cantități mari erau depozitați la sediile altor societăți comerciale, fiind apoi transportați și distribuiți în țările Uniunii Europene.
În cadrul cooperării cu autoritățile judiciare italiene, în data de 22 septembrie, a fost interceptat pe teritoriul Italiei un transport de euro falsificați din cupiura de 50 euro, fiind confiscată suma de 18.900.000 de euro.
Banii contrafăcuți fuseseră expediați de o firmă din România ce aparține italianului R.V., acesta fiind arestat în Italia, lângă Milano.
Joi, procurorii DIICOT au efectuat 15 percheziții domiciliare și la sediile sociale ale firmelor implicate, fiind descoperiți și ridicați aproximativ 13 milioane de euro falsificați, matrițe, holograme și alte materiale folosite la contrafacerea de monedă.
De asemenea, la groapa de gunoi din Oradea, la banda de sortare a deșeurilor au fost descoperite aproximativ 55.000 de bancnote contrafăcute din cupiura de 50 euro.
Totodată, în alt loc au fost găsite bancnote false rupte sau arse.
AGERPRES