Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi că difuzarea într-un mijloc de transport de pasageri a unei opere muzicale ca muzică ambientală reprezintă o comunicare publică în sensul dreptului Uniunii. Totuși, simpla instalare, la bordul unui mijloc de transport, a unui echipament de sonorizare şi, dacă este cazul, a unui program informatic de difuzare de muzică ambientală nu constituie o astfel de comunicare.

Foto: Arhivă

„În consecinţă, dreptul Uniunii se opune unei reglementări naţionale care stabileşte o prezumţie simplă de comunicare publică a operelor muzicale întemeiată pe prezenţa unor instalaţii de sonorizare în mijloace de transport", se arată în decizia CJUE.

Cazul vizează două organisme române de gestiune colectivă a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe în domeniul muzical care au introdus acţiuni împotriva operatorului de transport aerian Blue Air şi împotriva operatorului feroviar CFR, având ca obiect plata unor remuneraţii restante datorate şi a unor penalităţi pentru difuzarea, fără licenţă, a unor opere muzicale la bordul avioanelor şi al vagoanelor de pasageri.

Sesizată în legătură cu aceste cauze, Curtea de Apel Bucureşti solicită printre altele Curţii de Justiţie să stabilească dacă difuzarea, în interiorul unei aeronave comerciale ocupate cu pasageri, a unei opere muzicale sau a unui fragment de operă muzicală cu ocazia decolării, aterizării sau într-un anumit moment în cursul zborului, prin intermediul instalaţiei de sonorizare generale a aeronavei, constituie o comunicare publică; şi dacă un operator de transport feroviar care foloseşte vagoane de tren în care sunt montate instalaţii de sonorizare destinate comunicării de informaţii călătorilor realizează, prin aceasta, o comunicare publică.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene arată că difuzarea într-un mijloc de transport de pasageri, de către operatorul acestui mijloc de transport, a unei opere muzicale ca muzică ambientală constituie o comunicare publică a acestei opere întrucât, pe de o parte, procedând astfel, acest operator intervine, pe deplin conştient de consecinţele comportamentului său, pentru a oferi clienţilor săi accesul la o operă protejată. În realitate, în lipsa acestei intervenţii, clienţii respectivi nu ar putea, în principiu, să beneficieze de opera difuzată. Pe de altă parte, această operă este difuzată tuturor grupurilor de pasageri care, simultan sau succesiv, au folosit acest mijloc de transport. În schimb, simpla furnizare a instalaţiilor fizice care permit sau realizează o comunicare nu constituie o comunicare.

În consecinţă, CJUE precizează că dreptul Uniunii se opune unei reglementări naţionale care stabileşte o prezumţie simplă de comunicare publică întemeiată pe prezenţa unor instalaţii de sonorizare în mijloacele de transport. Astfel, o asemenea reglementare poate conduce la a impune plata unei remuneraţii pentru simpla montare a acestor instalaţii de sonorizare, chiar în lipsa oricărui act de comunicare publică.