După divizarea Imperiului Roman, biserica creştină a evoluat în două mari ramuri, cu deosebiri doctrinare şi arhitectonice, contrastul adâncindu-se după Marea Schismă. Catolicii au pus accent pe clădiri impunătoare, ridicând numeroase catedrale, iar ortodocşii şi-au conceput cu totul altfel bisericile.

Există diferențe notabile între clădirile bisericilor ortodoxe și cele catolice, atât în ceea ce privește arhitectura, cât și în simbolismul și ritualurile specifice fiecărei tradiții.

Bisericile ortodoxe au adesea o arhitectură caracterizată de cupole, arcuri, și decorațiuni bogate. Cupolele pot avea o formă bulbucată specifică, iar biserica poate avea un plan triconc sau alt plan specific ortodox.

La catedralele catolice, arhitectura poate varia în funcție de regiune și perioadă, dar multe biserici catolice au nave lungi, arcuri înalte, vitralii și turnuri în vârf.

În interiorul bisericilor ortodoxe, găsim iconostasul, un perete de icoane care separă altarul de restul bisericii. Icoanele ocupă un loc central în tradiția ortodoxă și sunt folosite în timpul serviciilor religioase. Ele reprezintă sfinți, evenimente biblice și alte figuri sacre.

În schimb, altarele catolice pot avea și ele icoane, dar nu există întotdeauna un iconostas distinct. Statuile și crucifixurile sunt adesea prezente în interior, reprezentând Sfânta Treime, Fecioara Maria, sfinți și scene din viața lui Isus.

În zorii creştinismului, au existat trăsături comune în structura basilicilor de atunci

Lăcașul de rugăciune avea formă rectangulară, cu laturi simetrice, partea centrală fiind denumită naos. De o parte şi de cealaltă a naosului erau coloane care împărţeau spaţiul, delimitând culoare ce erau aşezate la o înălţime mai joasă decât acesta.

Culoarele laterale aveau acoperişuri situate sub linia plafonului navei, pentru a permite luminii să pătrundă prin micile ferestre de la nivelul acoperişului. La capătul opus uşii principale era absida, o nişă spaţioasă semicirculară, unde tronau magistraţii şi cei cu rang înalt.

Bisericile timpurii erau decorate cu mozaicuri colorate, după care au apărut picturile murale, frescele bisericeşti, urmând ca după schisma de la 1054 stilurile să aibă evoluţii distincte.

Aşa s-a ajuns ca în timp edificiile bisericii apusene să aibă ca dominantă arta gotică, deşi arhitectura ecleziastică apuseană a mai fost influenţată şi de curentele romanesc, renascentist şi baroc, iar arta bizantină să fie adoptată de ortodocşi.

Un element definitoriu pentru majoritatea clădirilor gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât şi în alte forme ornamentale.

„După împărţirea imperiului roman, în cel de apus şi cel de răsărit, Ravena a fost capitala imperiului din vest. La Ravena sunt două mici bisericuţe care sunt pline de mozaicuri. Deci asta era decoraţia din prima perioadă a creştinismului pe care o găsim şi la San Marco din Veneţia. Toată este acoperită cu pictură în mozaic. Era însă foarte scumpă această tehnică, şi de aceea s-a trecut la frescă, adică pictura pe proaspăt”, explică profesorul de istoria artei, Valeriu Şuşnea (foto jos).

Diferenţele sunt evidente între bisericile catolice, gotice, şi cele ortodoxe, bizantine

Bisericile romano-catolice au acoperişul ascuţit în timp ce turlele bisericilor ortodoxe au în general cupole rotunde.

”Catedralele catolice au turla ascuţită pentru că goticul provine din nord-vestul continentului iar acolo iarna durează şapte luni. Acoperişul trebuie să fie foarte ascuţit pentru ca zăpada să nu stea pe acoperiş, să poată aluneca foarte repede. A fost un criteriu important, acesta al ariei geografice. Pentru cupola rotunjită, de la ortodocşi, explicaţia este una ce ţine de canoane, de aplicare a picturii bizantine, pentru că în punctul cel mai înalt din biserică trebuie să fie ilustrat Iisus Pantocrator, învăţător”, explică Valeriu Şuşnea.

Spre deosebire de edicifiile catolice, bisericile ortodoxe au amprenta la sol în formă de cruce, cu mici variaţiuni. Unele catedrale sau biserici romano-catolice au aripile laterale, precum naosul ortodox, însă mai puţin accentuat.