Dieta mediteraneană, scut împotriva demenței? Noi descoperiri ar putea revoluționa medicina în lupta cu teribila maladie

Dieta mediteraneană, scut împotriva demenței? Noi descoperiri ar putea revoluționa medicina în lupta cu teribila maladie

Dieta mediteraneană, care este bogată în fructe, legume, cereale integrale și grăsimi sănătoase, ar putea reduce riscul de demență cu 23%, potrivit unor noi cercetări. S-ar deschide astfel calea unor tratamente preventive împotriva acestei maladii devastatoare.

Dieta mediteraneană ar putea să reducă riscul unei persoane de a dezvolta demență FOTO Shutterstock

Dieta mediteraneană ar putea să reducă riscul unei persoane de a dezvolta demență FOTO Shutterstock

Datele studiului, publicate de The Guardian sugerează că o dietă bază de plante poate avea un „efect protector” împotriva demenței, indiferent de riscul genetic al unei persoane. Cercetătorii spun că acest lucru ar putea sta la baza strategiilor viitoare de sănătate publică.

Autorul principal al studiului, Dr. Janice Ranson, cercetător senior la Universitatea din Exeter, a declarat: „Descoperirile acestui studiu amplu subliniază beneficiile pe termen lung pentru sănătatea creierului ale diete mediteraneene, care este bogată în fructe, legume, cereale integrale și grăsimi sănătoase. Efectul protector al acestei diete împotriva demenței a fost evident, indiferent de riscul genetic al unei persoane.”

Descoperirile, publicate în jurnalul BMC Medicine, se bazează pe informații culese de la peste 60.000 de persoane de la Biobank din Marea Britanie, o bază de date online de înregistrări medicale privind stilul de viață a peste jumătate de milion de britanici.

Pe parcursul a aproape un deceniu, au existat 882 de cazuri de demență, dar cei care au urmat o dietă mediteraneană strictă au avut un risc cu 23% mai mic de a dezvolta această afecțiune, în comparație cu cei care au avut o dietă diferită.

"În prezent există opțiuni limitate pentru tratarea acestei afecțiuni”

Dr. Oliver Shannon, lector în nutriție umană și îmbătrânire la Universitatea Newcastle și autor principal al studiului, a declarat că găsirea unor modalități de a reduce riscul de a dezvolta demență este o „prioritate majoră” pentru sănătatea publică. „Demența are un impact asupra vieții a milioane de persoane din întreaga lume și în prezent există opțiuni limitate pentru tratarea acestei afecțiuni”, a spus el.

Susan Mitchell, șefa de politici la Alzheimer's Research UK, a spus că cercetatea necesită investigații suplimentare, care ar trebui extinse, incluzând aici persoane de pe toate continentele.

Ea a spus că încă „nu există modalități sigure” de a preveni demența. „Există o mulțime de dovezi că o dietă sănătoasă și echilibrată poate ajuta la reducerea riscului de declin cognitiv. Dar dovezile pentru diete specifice sunt mult mai puțin clare.

Există limitări ale rezultatelor

Profesorul David Curtis de la Institutul de Genetică al UCL a precizat că este neclar dacă dieta în sine reduce riscul de demență, „deși este plauzibil că ar putea face asta”.

El a adăugat: „Este important de reținut că studiul se referă la toate formele de demență, nu în mod special la boala Alzheimer. În opinia mea, dacă există un efect al dietei, atunci este mai probabil să fie asupra sănătății cardiovasculare în general. Există limitări ale rezultatelor, care se bazează în principal pe persoane cu ascendență europeană, fiind necesare studii suplimentare într-o gamă mai largă de populații".

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Dan Dungaciu / României i s-a dat peste mână. Germania a blocat proiectul unionist, pentru că era împotriva înțelegerii sale cu Rusia asupra Moldovei

2 Audiență de excepție la Antena 3 în timpul emisiunii cu Nicolae Ciucă / O informație care spune multe despre sondajele lui pește prăjit...

3 Christophe Barraud, un guru al prognozelor: Harta SUA se va face roșie

4 VIDEO Clip electoral controversat în SUA / Democrații spun că republicanii vor interzice masturbarea dacă vor câștiga alegerile

5 CTP, despre prestația lui Ciucă la ultima dezbatere electorală: „A fost cea mai bună apariție publică a sa”