Alimentația joacă un rol cheie în modul în care îmbătrânește corpul nostru, dar relația dintre cele două este mult mai complicată decât se știa până mai de curând.

Restricționarea calorică poate crește longevitatea, așa cum au arătat numeroase studii pe animale, dar poate, de asemenea, să reducă diverse semne de îmbătrânire și la oameni, potrivit newsweek.com.

„Un mecanism principal prin care se prelungește viața se referă la metabolismul dintr-o celulă", spune Waylon Hastings, cercetător postdoctoral la Tulane School of Medicine, care și-a obținut doctoratul în sănătate biocomportamentală la Penn State.

„Când celulele unei persoane consumă mai puțină energie din cauza restricției calorice, există mai puține produse reziduale”

Cercetătorul precizează că atunci când energia este consumată în cadrul unei celule, produsele reziduale din acest proces provoacă stres oxidativ care poate deteriora ADN-ul și poate distruge în alt mod celula:

„Cu toate acestea, atunci când celulele unei persoane consumă mai puțină energie din cauza restricției calorice, există mai puține produse reziduale, iar celula nu se descompune la fel de repede".

Ca să înlocuiască aceste celule uzate, corpul nostru trebuie să creeze altele noi, lucru care necesită copierea ADN-ului prezent în celulele existente.

Pentru o comparație plastică, ne putem imagina că ADN-ul nostru este ca un șiret de pantofi, la capătul fiecărui fir se află un „capac” molecular care îl protejează să nu se destrame sau să se încurce. Aceste capace, numite telomeri, devin ușor mai scurte de fiecare dată când ADN-ul este copiat pentru a produce celule noi. Astfel, lungimea telomerilor noștri este un indicator util al vârstei biologice a celulelor noastre, potrivit sursei citate.

Ce au observat cercetătorii cu privire la impactul restricției calorice

Frecvența cu care se replică celulele noastre și, prin urmare, rapiditatea cu care se micșorează telomerii sunt influențate de vârsta, stresul, bolile, dieta și genetica noastră, însă impactul restricției calorice asupra telomerilor umani este mai puțin bine înțeles.

Ca să exploreze aceste efecte, Hastings și colegii săi de la Penn State au colectat date din studiul național CALERIE - primul studiu clinic randomizat de restricție calorică la om. Echipa a analizat datele de la 175 de participanți după 24 de luni de restricție calorică.

„Am emis ipoteza că pierderea telomerilor ar fi mai lentă în rândul persoanelor supuse restricției calorice", a explicat într-un comunicat Isan Shalev, autorul principal al studiului, profesor asociat de sănătate biocomportamentală la Penn State.

Cercetătorii au descoperit că, după un an de restricție calorică, participanții și-au pierdut de fapt telomerii mai repede decât cei care au urmat o dietă standard. Totuși, după doi ani, odată ce greutatea participanților s-a stabilizat, aceștia au început să își piardă telomerii mai încet.

La sfârșitul perioadei de doi ani, cei care au urmat o dietă cu restricții calorice aveau aproximativ aceeași lungime a telomerilor ca și cei care au urmat o dietă standard, relatează newsweek.com.

„Această cercetare arată complexitatea modului în care restricția calorică afectează pierderea de telomeri", a declarat Shalev, care admite că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina dacă un an suplimentar de restricții calorice ar crea o diferență statistică în ceea ce privește îmbătrânirea biologică.

În ciuda ambiguității acestor rezultate și a relației complexe dintre consumul de calorii și lungimea telomerilor, studiul CALERIE a evidențiat numeroase alte beneficii ale restricției calorice asupra sănătății umane, inclusiv reducerea colesterolului „rău” și a tensiunii arteriale.