Dictatorul Kim Jong Un plânge în fața femeilor și le cere să facă mai mulți copii VIDEO

Dictatorul Kim Jong Un plânge în fața femeilor și le cere să facă mai mulți copii VIDEO

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a plâns în timp ce le cerea femeilor să aibă mai mulți copii, spunând că este de datoria lor să oprească scăderea ratei natalității din țară pentru a întări puterea națională, conform Daily Mail.

Dictatorul plânge FOTO presa de stat din Coreea de Nord

Dictatorul plânge FOTO presa de stat din Coreea de Nord

În timp ce se adresa duminică miilor de femei adunate la o Reuniune Națională a Mamelor din Pyongyang, dictatorul a fost văzut tamponându-și ochii cu o batistă. „Prevenirea declinului natalității și o bună îngrijire a copiilor sunt toate îndatoririle noastre casnice de care trebuie să ne ocupăm în timp ce lucrăm cu mamele“, a spus Kim la eveniment, îndemnându-le totodată să le insufle copiilor lor valorile partidului său comunist.

Și femeile îmbrăcate în haine tradiționale multicolore au plâns în mod deschis alături de liderul lor.

Imaginile difuzate de presa de stat din Coreea de Nord au arătat, de asemenea, mulțimea care îl aplauda și îl aclama pe Kim în timp ce acesta saluta de la locul său, flancat de oficiali bărbați în costume și uniforme militare.

Evenimentul - prima Reuniune Națională a Mamelor din ultimii 11 ani - a fost organizat pe fondul scăderii ratei natalității în statul izolaționist, care, în mod evident, a stârnit îngrijorarea în rândul înalților oficiali ai RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană).

Kim le-a spus mamelor că „ne confruntăm cu o serie de sarcini sociale pe care mamele noastre ar trebui să se alăture pentru a le aborda".

„Aceste sarcini, includ educarea copiilor lor astfel încât aceștia să ducă mai departe cu fermitate revoluția noastră, eliminarea practicilor ne-socialiste care au crescut recent, promovarea armoniei familiale și a unității sociale, stabilirea unui mod sănătos de viață culturală și morală, făcând ca virtuțile și trăsăturile comuniste de a se ajuta și de a se conduce unii pe alții să prevaleze asupra societății noastre, stopând scăderea ratei natalității și având grijă de copii și educându-i în mod eficient“, a completat el.

Ultimul recensământ publicat de Coreea de Nord a fost în 2008, care a arătat că populația sa era de 24 de milioane de locuitori. În prezent, estimările sugerează că 25,7 milioane de persoane.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 VIDEO Georgescu îndeamnă la boicotarea supermarketurilor în 10 februarie

5 Cum a reușit o româncă din Botoșani să dezvolte o afacere de succes în Londra: „Am plecat de acasă doar cu o mașină de cusut”