Dică a făcut "ravagii în vestiar" după repriza dezastruoasă cu Chindia Târgovişte

Dică a făcut "ravagii în vestiar" după repriza dezastruoasă cu Chindia Târgovişte

Nicolae Dică a recunoscut că a avut un discurs dur la pauză şi care a provocat ravagii în vestiar, dar care a avut efectul dorit, gazdele reuşind să preia conducerea pe tabelă după doar câteva minute de la reluarea jocului.

Antrenorul FCSB-ului a spus că nu a mai trăit în toată cariera să vadă o echipă aşa de slabă precum FCSB în prima repriză.

”O primă repriză foarte slabă. Nu am trăit nici ca jucător, nici ca antrenor o echipă aşa slabă. Echipa adversă să fie în 10 oameni şi să primim două goluri, pe nişte greşeli imense. E inacceptabil pentru mine să luăm două goluri din două degajări de portar. În schimb, în repriza a doua am avut o reacţie bună, am dat trei goluri, dar iar am făcut o eroare din degajare de portar şi era să primim gol. Nu accept aşa ceva, nu trebuie să se întâmple aşa ceva. Avem fundaşi de peste 1.90, trebuie să dea cu capul. O să le dau la antrenamente să lucreze doar lovituri de cap.”, a declarat Nicolae Dică.

La pauză, Dică a luat atitudine şi a reuşit să îşi motiveze jucătorii să revină pe gazon pregătiţi să întoarcă scorul de pe tabelă.

”Mă bucur că la pauză am reuşit să-i fac să înţeleagă că puteam câştiga jocul. Au fost ravagii în vestiar. Au fost lucruri făcute pentru a-i trezi. Le-am spus că e important pentru mine ca jucătorii care intră de pe bancă trebuie să fie concentraţi să ne ajute să câştigăm jocul. Mă bucur că cei care au intrat de pe bancă au făcut-o bine. Avem nevoie nu doar de doi fundaşi centrali, ci de toţi, de-asta am rotit, că nu ştii când ai nevoie. Au fost greşeli colective, n-am câştigat duelul din degajare de portar, n-am luat mingea a doua, n-am blocat jucătorul care a marcat. E minge din şase metri, ai timp să te aşezi şi să câştigi duelul, nu cer foarte mult”, a adăugat Nicolae Dică.

În ceea ce priveşte meciul de joi, în play-off-ul Conference League, antrenorul roş-albaştrilor a declarat că va întâlni o echipă bună care le poate pune probleme jucătorilor săi.

”Întâlnim o echipă bună, m-am uitat puţin la jocul lor cu Sparta Praga. O echipă bună, cu talie, o echipă agresivă, care e mai bună pe teren propriu pentru că are terenul sintetic cu care e învăţată”, a declarat antrenorul FCSB-ului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 O știre care arată cât de „puternică” mai este Rusia...

2 VIDEO Cum le-a zis Băsescu, tonomate? / Priviți-l pe Ciutacu, „marele viteaz”, cum citește un text la impuse...

3 Caz suspect / Curtea Supremă a atacat la CCR legea de aprobare a OUG pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier Petroli…

4 Prima țară unde doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască

5 Ucraina l-a ucis în această dimineață, la Moscova, pe generalul Igor Kirillov, șeful trupelor de apărare radiologică ale Rusiei