Diana Ruxandariu (nutriţionist): Divorţul părinţilor influenţează greutatea copiilor

Diana Ruxandariu (nutriţionist): Divorţul părinţilor influenţează greutatea copiilor

Copiii ai căror părinţi divorţează sunt mai predispuşi să crească în greutate, atrage atenţia Diana Ruxandariu, nutriţionist-dietetician, ea precizând că, într-o familie în care armonia şi înţelegerea primează, şansele ca cei mici să se dezvolte corespunzător sunt mult mai mari decât într-o familie dominată de neînţelegeri şi certuri.

Ea consideră că riscul creşterii în greutate este cu atât mai prezent la copiii ai căror părinţi s-au separat înainte ca aceştia să împlinească vârsta de 6 ani.

"Cel mai recent studiu pe această temă, efectuat pe un eşantion de peste 7.000 de copii, sugerează că printre motivele care stau la baza acestui fenomen sunt limitarea banilor alocaţi pentru hrană, dar şi pentru activităţile extraşcolare ale copiilor, cum sunt diversele activităţi sportive; reducerea timpului alocat pentru pregătirea meselor şi pentru dezvoltarea obiceiurilor alimentare sănătoase; apariţia unor schimbări emoţionale atât în rândul părinţilor, cât şi al copiilor, care duc la supraalimentare şi alegeri alimentare neinspirate bazate pe alimente bogate în zahăr şi grăsimi. De asemenea, tranzitarea copiilor între două sau mai multe case cu tot atâtea programe şi obiceiuri diferite accentuează predispoziţia acestora de a dezvolta obiceiuri alimentare nesănătoase şi nepotrivite dezvoltării lor", a precizat, pentru AGERPRES, Diana Ruxandariu.

Conform nutriţionistului, după separare, resursele economice disponibile în cazul mamei şi copiilor pot scădea, iar implicaţiile acestei reduceri pot include modificări ale aportului nutriţional.

"De exemplu, mama ar putea avea mai puţini bani pentru a cumpăra fructe şi legume proaspete sau mai puţin timp pentru a pregăti mâncare sănătoasă acasă din cauza orelor suplimentare de la locul de muncă. Totodată, presiunea asupra timpului şi resurselor economice ale mamei pot afecta şi energia consumată de copii. S-ar putea să existe, de asemenea, mai puţini bani în gospodărie pentru a plăti activităţi extraşcolare, cum sunt baschetul, înotul, tenisul sau orice altă activitate sportivă", a explicat nutriţionistul.

În comparaţie cu părinţii căsătoriţi, susţine aceasta, părinţii divorţaţi pot avea mai puţin timp pentru a stabili şi respecta rutina alimentară a copiilor şi pot fi mai predispuşi să le servească acestora mâncare comandată din oraş sau mâncare procesată.

"Cu toate acestea, schimbările în greutatea copiilor ar putea fi observate numai după ce au fost expuşi la un mediu familial post-separare cu resurse reduse pentru o perioadă suficient de lungă; efectele separării părinţilor asupra Indicelui de Masă Corporală (IMC) al copiilor ar putea fi vizibile numai pe termen lung. Mai mult decât atât, chiar dacă resursele economice disponibile copiilor rămân în mare parte neafectate, separarea părinţilor poate afecta sănătatea copiilor prin mecanisme indirecte. Teoriile instabilităţii familiale şi ale stresului sugerează că, indiferent dacă resursele rămân aceleaşi înainte şi după separarea părintească, schimbările în structura familiei sunt intrinsec dăunătoare copiilor din cauza schimbărilor de roluri, rutine şi timpul petrecut cu părinţii", a arătat Diana Ruxandariu.

În opinia sa, schimbările structurii familiale creează stres pentru ambii părinţi şi necesită adaptarea copiilor la noul mediu.

"Ajustarea poate fi mai stresantă în cazul în care copiii îşi schimbă reşedinţa sau se mută într-un alt cartier sau oraş după despărţirea părinţilor, lucruri care pot provoca întreruperi în rutina lor. Dacă copiii răspund la schimbările din mediul familial modificându-şi obiceiurile alimentare, rutina de somn sau nivelurile de activitate fizică, atunci pot pierde sau creşte în greutate. Rezultatele unui studiu efectuat în Marea Britanie arată că minorii care suferă o separare parentală între vârsta de 9 luni şi 11 ani au valori mai mari ale Indicelui de Masă Corporală şi risc crescut de obezitate comparativ cu cei din familii intacte. Rezultatele întăresc constatările anterioare, conform cărora contextul familial este crucial pentru dezvoltarea copiilor. Într-o familie în care armonia şi înţelegerea primează, şansele ca cei mici să se dezvolte corespunzător sunt mult mai mari decât într-o familie dominată de neînţelegeri şi certuri", a mai explicat aceasta.

Nutriţionistul spune că de aceea este foarte important să fie respectate de ambii părinţi cel puţin regulile alimentaţiei sănătoase.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, anul trecut au fost înregistrate peste 20.000 de divorţuri. Practic, s-a înregistrat un divorţ la 3,5 căsătorii încheiate, în creştere faţă de anul 2019, când avea loc o separare la 4 căsătorii.

"Din păcate, rezultatele acestor studii sunt confirmate şi de practică. Aproape jumătate dintre copiii care au trecut pragul cabinetului fac parte din familii cu părinţi divorţaţi. Părinţii, dar şi ceilalţi membri ai familiei folosesc mâncarea, în special dulciurile, pentru a atrage copilul de partea lor, fără să ţină cont de nevoile nutriţionale reale ale copilului. De asemenea, adulţii cred că pot rezolva sau măcar ameliora tulburările emoţionale prin care trece copilul oferindu-i acestuia dulciuri sau mâncare de tip fast food. Aceste practici nu fac decât să contribuie la perpetuarea unor comportamente alimentare nepotrivite şi nesănătoase pentru copii", a mai precizat Diana Ruxandariu, nutriţionist-dietetician. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!