Diana Păun: România, cea mai mare rată a mortalității infantile din statele UE
România înregistrează cea mai mare rată a mortalității infantile dintre statele membre UE, a afirmat joi consilierul prezidențial Diana Păun.
"România înregistrează cea mai mare rată a mortalității infantile în rândul statelor membre ale UE, este indicatorul cel mai sugestiv al stării de sănătate. Valoarea este de 9 la mie față de media europeană, care este de doar 3,1 la mie. Mortalitatea maternă, deși a înregistrat o evoluție descendentă, se menține la cote ridicate, cu valori de două ori peste media UE", a spus Diana Păun, la o dezbatere dedicată problemelor cu care se confruntă sistemul național de sănătate, organizată de Avocatul Poporului.
Ea a adăugat că, din nefericire, România ocupa locul 1 în Europa în ceea ce privește mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin și pe locul 2 în ce privește incidența acestei boli.
"Incidența cancerului de col uterin este de două ori mai mare decât media UE, iar mortalitatea datorată acestui tip de cancer este de trei ori mai mare în România decât în țările europene", a mai spus aceasta.
Potrivit consilierului prezidențial, ca dotare cu echipament medical, România este mult sub media țărilor europene, iar în privința resursei umane, la sfârșitul anului 2012, în România activau 281.000 de profesioniști în domeniul sanitar.
"Deși pregătește cei mai mulți absolvenți de medicină, România se poziționează cu mult sub media UE de la toate categoriile de profesioniști din domeniul sanitar, cele mai mari discrepanțe fiind la medici și la asistenți medicali. În privința infrastructurii, sunt 3.000 de cabinete în ambulatoriu, de specialitate, 1.500 de laboratoare, 300 de furnizori de îngrijiri la domiciliu, peste 7.000 de farmacii și în jur de 450 de spitale", a mai spus aceasta.
Ea a arătat că, potrivit raportului Eurobarometru, România înregistrează deficiențe severe în administrarea sistemului public sanitar, având o structură învechită de asistență medicală.
"Un aspect îngrijorător este că mortalitatea infantilă nu se află în scădere, principalele eforturi trebuie să vizeze restabilirea serviciilor de bază pentru vaccinări, îngrijire maternă și medicină generală. Exodul cadrelor medicale și corupția sunt de asemenea probleme pe care europenii le consideră pentru România necesare pentru a fi rezolvate", a mai afirmat Păun.
Consilierul prezidențial a arătat că România înregistrează deficiențe majore la mortalitatea infantilă, avorturi, depresie, infecții și rata de supraviețuire a bolnavilor cu cancer.
Ea a adăugat că, la o evaluare internă, sistemul medical românesc are o serie de puncte tari, cum ar fi personalul medical competent, dedicat, și o strategie națională în domeniul sănătății asumată, adoptată.
Potrivit consilierului prezidențial, punctele slabe ale sistemului sunt mult mai numeroase, printre care problemele de finanțare, cheltuirea injustă a fondurilor alocate.
"Avem dificultăți majore în atragerea fondurilor europene, prin lipsa noastră de pregătire în acest domeniu. Avem probleme legislative, avem probleme de organizare pentru că avem o dezvoltare excesivă a sistemului spitalicesc, care e consumator de resurse în dauna medicinei primare și a sistemului ambulator, care este prioritar în toate țările europene și avem o birocrație excesivă", a mai susținut Păun.
AGERPRES