Diabolica, urmaşa vuvuzelei. Un milion de astfel de trompete vor fi vândute până la startul Cupei Mondiale din Brazilia

Diabolica, urmaşa vuvuzelei. Un milion de astfel de trompete vor fi vândute până la startul Cupei Mondiale din Brazilia

Invenţia are succes în Belgia, ţara de origine a creatorilor săi şi până acum au fost vândute aproximativ 300.000 de exemplare, iar în fiecare zi 15.000 de trompete ies din fabrica din Madrid, acolo unde sunt produse şi pleacă spre Mons, în Belgia, unde sunt asamblate. Diabolica produce un sunet de 98 de decibeli, are 12 centimetri şi se poate strânge astfel încât să încapă în buzunarul unei haine.

Pentru că există numeroşi oameni care au rămas traumatizaţi de succesul pe care l-a avut vuvuzela la Cupa Mondială din Africa, creatorii Diabolica dau asigurări că aceasta nu va afecta atmosfera de pe stadioane.

„Sunetul nu are legătură cu zgomotul produs de vuvuzela sud-africană, care a fost coşmarul producătorilor televizaţi. Sigur Diabolica va face zgomot în Brazilia în această vară“, a declarat David dos Santos, în vârstă de 31 de ani. Coinventatorul său, Fabio Lavalle (26) a completat: „În această săptămână am primit comenzi din Ecuador, Mozambic, Columbia şi Angola. Nu se mai opresc. Muncesc până la 18 ore pe zi pentru ca firma noastră, de 14 persoane, să poată face faţă comenzilor“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

UEFA a anunţat o nouă competiţie pentru echipele naţionale, a treia ca importanţă, după Campionatul Mondial şi European

Preselecţionata Italiei pentru Campionatul Mondial din Brazilia, fără veteranii echipei

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”