DGPMB: Un bărbat a murit după ce a căzut de la balustrada unui pasaj situat în Sectorul 4
Un bărbat a murit, joi, după ce a căzut de la balustrada unui pasaj situat în Sectorul 4.
"În data de 14 aprilie, în jurul orei 12,30, prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat s-a precipitat de la înălţime, de pe balustrada unui pasaj situat în Sectorul 4. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, precum şi echipaj de prim ajutor. În pofida eforturilor medicale, a fost declarat decesul bărbatului", informează DGPMB.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.
Potrivit sursei citate, trupul neînsufleţit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. AGERPRES