DGPMB: Șase falși inspectori de la protecția consumatorului, reținuți pentru înșelăciune
Polițiștii de la investigații criminale au reținut șase persoane, trei bărbați și trei femei, suspecți de comiterea mai multor fapte de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale.
"În cursul zilei de marți, 5 septembrie, doi dintre bărbați au fost prinși în flagrant imediat după ce au intrat într-o societate comercială din sectorul 4, unde au declarat că sunt inspectori în domeniul protecției consumatorului și au solicitat și primit o sumă de bani, în timp ce două femei au rămas în apropierea magazinului, într-un autoturism, asigurând paza zonei. Persoanele implicate au fost imobilizate în trafic și au fost conduse la audieri", informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB) transmis miercuri AGERPRES.
În fapt, în perioada februarie — septembrie 2017, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sector 5 au documentat activitatea celor șase persoane, care utilizând legitimații ale unei asociații cu o denumire foarte apropiată de cea a unei autorități, s-ar fi prezentat la mai multe societăți comerciale și sub pretextul că efectuează controale pe linia respectării drepturilor consumatorilor, solicitau diverse sume de bani.
În continuarea acestei acțiuni au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, precum și mandate de aducere pe numele celorlalte persoane bănuite. Din cercetări și din probele existente în cauză, în sarcina celor șase au fost reținute mai multe fapte de înșelăciune.
Astfel, pe de 21 februarie, două dintre femeile din grup s-ar fi deplasat la o societate comercială din sectorul 5, unde după ce au prezentat legitimații și ar fi declinat calitatea oficială de inspector au solicitat, sub pretextul neînregistrării unor nereguli, o sumă de bani.
Pe 20 iulie, două dintre femei, prin utilizarea aceleiași metode, au solicitat unui tinere, vânzătoare la un magazin din sectorul 6, o sumă de bani, iar unui bărbat, vânzător la o patiserie tot din sectorul 6, mai multe produse alimentare.
La 22 august 2017, un bărbat și o femeie din acest grup s-ar fi prezentat ca inspectori la sediul unei firme din sectorul 4, unde sub același pretext al neconsemnării presupuselor nereguli observate, au solicitat și primit bani.
"Totodată, la aceeași dată, cele două persoane s-au deplasat la o farmacie din sectorul 4, unde ar fi indus în eroare o angajată, sub motivația menționată, folosind fără drept o calitate ce implică exercițiul autorității de stat și determinând partea vătămată să le remită o sumă de bani precum și un produs", se arată în comunicat.
În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate în vederea continuării cercetărilor șase legitimații inscripționate cu numele suspecților. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor în cauză. Cele șase persoane reținute urmează a fi prezentate magistraților.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
AGERPRES