DGPMB: Şapte autoturisme, afectate de incendii provocate; un minor a fost reţinut

DGPMB: Şapte autoturisme, afectate de incendii provocate; un minor a fost reţinut

Şapte autoturisme parcate pe străzi din municipiul Bucureşti au fost afectate, miercuri seară, de două incendii care ar fi fost provocate, un minor fiind audiat şi ulterior reţinut în acest caz.

Potrivit Direcţiei Generale de Poliţie al Municipiului Bucureşti (DGPMB), în jurul orei 8,40, prin apel 112, a fost sesizat un incendiu ce se manifesta la un autoturism, focul extinzându-se la alte autovehicule parcate, care au suferit distrugeri în diverse proporţii.

De asemenea, pe o stradă adiacentă, a fost identificat un alt autoturism la care se manifesta un incendiu, care a afectat şi alte autoturisme parcate.

"La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 21, precum şi echipaje de pompieri, care au lichidat incendiile, 7 autovehicule fiind afectate de foc. Au fost declanşate verificări în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul, iar în urma cercetărilor a rezultat presupunerea rezonabilă că incendiile au fost provocate. A fost identificat şi depistat un minor, care a fost condus la audieri, ulterior fiind reţinut", precizează sursa citată.

Cercetările sunt continuate de Secţia 21 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere. AGERPRES (AS- editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”