DGPMB s-a sesizat din oficiu în cazul tinerelor siriene agresate; Parchetul efectuează cercetări

DGPMB s-a sesizat din oficiu în cazul tinerelor siriene agresate; Parchetul efectuează cercetări

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe în cazul a două tinere siriene, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 efectuează cercetări în această cauză.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă ÎCCJ transmis vineri AGERPRES, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 s-a înregistrat un dosar având ca obiect săvârșirea a două infracțiuni de loviri și alte violențe, constând în agresarea, la data de 30 martie, a două tinere de origine siriană, în vârstă de 17 ani, de către mai multe persoane.

"Cauza s-a constituit ca urmare a sesizării din oficiu de către organele de poliție din cadrul Secției 8 în legătură cu incidentul petrecut în ziua de 30 martie, în jurul orelor 17,00 — 17,30, când două adolescente au fost acostate pe Calea Moșilor de un grup de 5 persoane necunoscute (dintre care două de sex masculin și trei de sex feminin), care le-au smuls baticul de pe față și le-au agresat fizic, trăgându-le de păr și provocându-le leziuni minore la nivelul mâinilor și feței, care nu au necesitat îngrijiri medicale. Până în acest moment, persoanele vătămate nu au formulat plângere prealabilă în cauză", se arată în comunicatul citat.

La rândul său, Poliția Română precizează, într-un comunicat, că incidentul s-a produs în data de 30 martie, în jurul orei 18,00, iar ulterior acestui fapt, una dintre tinerele agresate, însoțită de tatăl ei, s-a prezentat la secție unde a relatat evenimentul.

"Aceștia, însoțiți de polițiști, s-au deplasat la locul unde a avut loc incidentul, zonă în care a fost identificată și cea de-a doua tânără (...). Tinerele au declarat verbal că la ieșirea dintr-un fast-food aflat în zonă au fost interpelate de 5 tineri necunoscuți, 2 fete și 3 băieți, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, care au avut un comportament agresiv față de ele și le-au adresat de asemenea cuvinte jignitoare", se menționează în comunicatul Poliției.

Potrivit sursei citate, părinții celor două tinere au refuzat să depună plângere în acel moment, declarând faptul că își rezervă acest drept și, de asemenea, au refuzat prezența unui echipaj medical care să le acorde îngrijiri.

"Având în vedere situația înregistrată, în baza art. 292 Cod procedură penală, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, prin Secția 8 Poliție, s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe. În prezent, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, se efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, pentru identificarea celor 5 tineri și se depun toate diligențele pentru preluarea plângerilor și declarațiilor persoanelor vătămate. Precizăm că infracțiunea pentru care s-a înregistrat sesizarea din oficiu este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate", arată Poliția Română.

AGERPRES/(AS — autor: Mirela Bărbulescu, editor: Georgiana Tănăsescu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…