DGPMB: 67 de dosare penale pentru grădinițe neautorizate

DGPMB: 67 de dosare penale pentru grădinițe neautorizate

Polițiștii au efectuat o amplă acțiune de verificare a grădinițelor cu privire la îndeplinirea condițiilor legale de funcționare, care a vizat 637 de grădinițe, asociații și fundații, fiind constatate nereguli la 67 de unități de învățământ preșcolar.

"Această acțiune reprezintă o extindere a activităților desfășurate în cadrul planului de prevenire și combatere a faptelor de natură penală în interiorul și în zona adiacentă unităților de învățământ, plan extins la nivelul municipiului București și asupra unităților private cu program educațional dedicat ciclului preșcolar", informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB) remis vineri AGERPRES.

În urma controalelor efectuate au fost constatate nereguli la 67 de grădinițe din mediul privat, care au condus la întocmirea a 67 de dosare penale pentru "exercitarea fără drept a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale", faptă prevăzută și pedepsită de art. 348 din Codul penal.

Cele 67 de unități cu profil educațional nu dețin autorizări de funcționare emise de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, precizează sursa citată.

În aceste cauze, cercetările sunt continuate de unitățile de poliție pe raza cărora sunt situate grădinițele, sub coordonarea parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen