DGPMB: 2 persoane reținute în urma unor percheziții în București și 3 județe, într-un dosar de comercializare ilegală de alcool

DGPMB: 2 persoane reținute în urma unor percheziții în București și 3 județe, într-un dosar de comercializare ilegală de alcool

Două persoane au fost reținute, iar pentru o alta s-a dispus controlul judiciar în urma a 10 percheziții desfășurate în municipiul București și în județele Ilfov, Călărași și Suceava, într-un dosar privind producerea, deținerea sau comercializarea în mod ilicit de produse accizabile.

"Din datele și probele administrate în cauză, începând cu luna octombrie 2016, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiții, doi bărbați și o femeie, au produs, deținut sau comercializat în mod ilicit alcool etilic și băuturi spirtoase, sustrăgându-se de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat", informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB) transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, prejudiciul creat bugetului de stat, prin săvârșirea faptei, a fost estimat la 35.000 de lei.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că doi dintre bănuiți dețin și utilizează o instalație neautorizată, producând cantități mari de alcool etilic nesupuse regimului de accize practicat de statul român.

Astfel, pe 15 februarie, au fost puse în aplicare 10 mandate de percheziție, fiind identificată, în județul Călărași, o instalație artizanală cu care se producea în mod ilicit alcool, precum și o cantitate de 355 litri alcool etilic, 258 litri alcool sanitar și 282 litri alcool sanitar în instalație.

Persoanele implicate au fost conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Poliția Capitalei.

"Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de producere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă și deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false", se arată în comunicat.

Două dintre persoanele în cauză se află în stare de reținere, urmând a fi prezentate magistraților, față de cea de-a treia fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”