DGPMB: 11 percheziții la persoane bănuite de evaziune, fals, uz de fals și delapidare; prejudiciu - peste 600.000 euro

DGPMB: 11 percheziții la persoane bănuite de evaziune, fals, uz de fals și delapidare; prejudiciu - peste 600.000 euro

Polițiștii bucureșteni, sub supravegherea Parchetului Capitalei, efectuează miercuri 11 percheziții în județele Ilfov, Timiș și Galați și pun în aplicare șapte mandate de aducere, emise pe numele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală, fals și uz de fals, delapidare și favorizarea infractorului.


"Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoanele implicate achiziționau de la diverse persoane materiale reciclabile și au creat un circuit comercial fictiv, înființând și coordonând mai multe societăți comerciale cu comportament de tip 'fantomă', în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale", informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB) remis miercuri AGERPRES.

Prejudiciul adus bugetului de stat este estimat la suma de 650.000 de euro.

Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Sector 3.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?