DGPI: În 2018 au fost emise 34 de avize negative pentru accesul la informaţii secrete

DGPI: În 2018 au fost emise 34 de avize negative pentru accesul la informaţii secrete

Direcţia Generală de Protecţie Internă a MAI precizează că în anul în curs au fost emise, până la această dată, 34 de avize negative, 28 privind autorizarea accesului la informaţii clasificate secrete de stat, respectiv şase pentru accesul la informaţii clasificate secrete de serviciu.

"Activitatea de revalidare a accesului la informaţii clasificate s-a desfăşurat continuu şi constant la nivelul DGPI şi al unităţilor predecesoare, sens în care oferim, cu titlu de exemplu, situaţia comparativă, pe ultimii cinci ani, a avizelor negative emise pentru personalul MAI: 2013 - 53, 2014 - 22, 2015 - 17, 2016 - 14, 2017 - două (în condiţiile în care în prima jumătate a anului 2017 a avut loc procesul de reorganizare şi operaţionalizare a DGPI)", informează un comunicat al DGPI din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis marţi AGERPRES.

DGPI, prin structurile specializate, realizează verificările de securitate în scopul acordării/neacordării avizelor necesare accesului la informaţii clasificate pentru personalul MAI, conform prevederilor legale în vigoare.

"Menţionăm că verificările de securitate se realizează cu privire la tot personalul MAI, prin urmare nu vizează doar poliţişti. De exemplu, în cursul anului 2018 au fost emise avize negative pentru 11 cadre ale IGPR (opt pentru secrete de stat şi trei pentru secrete de serviciu), din totalul de 34 de avize negative", se arată în comunicat.

Potrivit Anexei la HG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, revalidarea avizului privind accesul la informaţii clasificate presupune reverificarea persoanei deţinătoare a unui certificat de securitate/autorizaţie de acces, în vederea menţinerii sau retragerii acesteia.

Revalidarea poate avea loc la solicitarea unităţii în care persoana îşi desfăşoară activitatea sau a ORNISS, în oricare dintre următoarele situaţii: atunci când pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu ale persoanei deţinătoare este necesar accesul la informaţii de nivel superior; la expirarea perioadei de valabilitate a certificatului de securitate/autorizaţiei de acces deţinute anterior; în cazul în care apar modificări în datele de identificare ale persoanei sau la apariţia unor riscuri de securitate din punct de vedere al compatibilităţii accesului la informaţii clasificate.

De asemenea, ori de câte ori apar indicii că deţinătorul certificatului de securitate sau al autorizaţiei de acces nu mai îndeplineşte criteriile de compatibilitate privind accesul la informaţiile secrete de stat, verificările de securitate se reiau la solicitarea conducătorului unităţii, adresată ORNISS.

Procedura de verificare în vederea acordării accesului la informaţii secrete de stat are drept scop identificarea riscurilor de securitate, aferente gestionării informaţiilor secrete de stat.

Principalele criterii de evaluare a compatibilităţii în acordarea avizului pentru eliberarea certificatului de securitate/autorizaţiei de acces vizează atât trăsăturile de caracter, cât şi situaţiile sau împrejurările din care pot rezulta riscuri şi vulnerabilităţi de securitate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri