DGPI - operaționalizată începând cu 1 iunie

DGPI - operaționalizată începând cu 1 iunie

Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne este operaționalizată începând cu 1 iunie, DGPI preluând în integralitate rolul în cadrul complexului mecanism al MAI dedicat siguranței cetățeanului.

''Întregul proces de operaționalizare a avut ca obiective definirea și consolidarea atribuțiilor instituției, cu accent pe întărirea componentei de protecție internă — cu rol preventiv. Un obiectiv esențial — integritatea — a fost prioritar pe durata întregului proces de încadrare a personalului și pentru toți cei care au dorit să facă parte din echipa DGPI. Prin acest proces de operaționalizare și prin cadrul legal transparent, supus, în faza de elaborare, tuturor etapelor procedurale de dezbatere, au fost eliminate paralelismele cu atribuțiile celorlalte structuri ale statului și, de asemenea, au fost prevăzute garanții exprese privind legalitatea măsurilor și activităților specifice derulate de unitate'', precizează MAI într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Prin înființarea, în subordinea MAI, a DGPI a fost stabilită aria de competență exclusiv la nivelul ministerului, ca structură specializată care desfășoară activități informativ-operative, fiind, astfel, asigurată delimitarea de celelalte structuri cu atribuții în domeniul securității naționale.

DGPI a fost integrată în arhitectura sistemului național de securitate și este parte a Comunității Naționale de Informații (CNI), pentru a asigura atât încadrarea eficientă și coerentă a componentei de ordine publică — asigurată de mai multe structuri ale MAI, în sfera securității naționale, cât și corelarea propriilor activități cu demersurile specifice ale celorlalte organe de stat cu atribuții în domeniu.

DGPI se supune controlului parlamentar, ministrul Afacerilor Interne, anual sau la cererea Parlamentului, urmând să prezinte rapoarte cu privire la activitatea instituției în domeniul securității naționale.

Direcția Generală de Protecție Internă nu poate efectua acte de cercetare penală, nu poate lua sau aduce la îndeplinire măsura reținerii ori alte măsuri preventive privative sau restrictive de libertate și nu poate dispune de spații proprii de arest.

Această structură desfășoară activități de informații, contrainformații și protecție în scopul identificării, prevenirii și contracarării amenințărilor, vulnerabilităților și factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează informațiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional și capacitatea operațională a structurilor MAI. Competențele structurii vizează situațiile de degenerare a evenimentelor, manifestațiilor publice sau a acțiunilor sportive de amploare ce au un potențial ridicat de tulburare gravă a climatului de ordine publică, fapt ce impune asigurarea cunoașterii anticipative a acestora, pentru a putea dispune măsuri de prevenire adecvate.

De asemenea, DGPI desfășoară activități de culegere a informațiilor, în scopul asigurării integrității profesionale a personalului MAI, inclusiv din perspectiva amenințărilor, vulnerabilităților și riscurilor la corupție. În acest context, au fost stabilite și mecanismele administrative de cooperare, ce asigură atât delimitarea competențelor între DGPI și Direcția Generală Anticorupție, cât și eficientizarea activității de valorificare a informațiilor în procesul de prevenire și combatere a corupției în rândul personalului ministerului.

Pe componenta de securitate, DGPI asigură, la nivelul MAI, coordonarea și controlul activităților pentru protecția informațiilor clasificate naționale, ale NATO și ale UE, gestionate de structurile MAI. De asemenea, asigură, la nivelul MAI, coordonarea și controlul activităților pentru securitatea cibernetică.

Personalul DGPI este format din cadre militare și personal contractual — cu atribuții strict în domeniul administrativ.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!