DGA: Trei poliţişti de la IPJ Ilfov, reţinuţi pentru că au luat mită de la şoferi

DGA: Trei poliţişti de la IPJ Ilfov, reţinuţi pentru că au luat mită de la şoferi

Trei agenţi de poliţie din cadrul IPJ Ilfov au fost reţinuţi pentru cercetări privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită, ei fiind bănuiţi că, în perioada noiembrie-decembrie 2018, au primit în repetate rânduri sume de bani cuprinse între 200 şi 400 de lei pentru a nu aplica sancţiunile contravenţionale impuse de lege unor conducători auto.

"Pe 28 februarie, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, au pus în executare trei mandate de aducere emise pe numele a trei agenţi de poliţie din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Poliţiei Rutiere, suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită", informează un comunicat al DGA transmis, vineri, AGERPRES.

După audierea acestora la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, procurorul de caz a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de cei trei inculpaţi, ei fiind şi reţinuţi, urmând ca vineri să fie prezentaţi instanţei competente cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Operaţii din cadrul DGA şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați văzut ce a scris Călin Georgescu în anexa la declarația de avere pe care nu a semnat-o?

2 Acest text a fost scris pe 7 decembrie 2024. Puneți cap la cap cu ce se întâmplă astăzi...

3 LIVE Violențe la sediul BEC după invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale

4 „Rețeaua rusească” există și duce la Georgescu

5 Ce au descoperit hackerii ucraineni despre Călin Georgescu în computerul lui Dughin