Jurnalista Emilia Şercan ne-a încredinţat un text în care spune că, în timpul înregistrărilor pentru emisiunea "Profesioniştii", a cerut de câteva ori ca filmarea să fie oprită pentru a-şi reveni, însă realizatoarea Eugenia Vodă a refuzat, dezvăluie  PressOne .

După o săptămână în care acel moment a fost întors pe toate feţele în presă şi pe Facebook, Emilia Şercan a decis că e mai bine ca publicul să afle direct de la ea cum a ajuns să clacheze şi ce nu s-a văzut la televizor.

Context. Sâmbătă, 1 aprilie, TVR a difuzat, în cadrul emisiunii "Profesioniştii", un interviu realizat de Eugenia Vodă cu jurnaliştii Emilia Şercan şi Cătălin Tolontan.

Filmările fuseseră făcute cu o lună înainte, în data de 2 martie. Se ştie că Eugenia Vodă le cere invitaţilor să reia bucăţi din dialog, apoi montează fragmentele pe care le consideră interesante, deci emisiunea pe care o văd telespectatorii nu conţine nici pe departe tot ceea ce se filmează.

Pentru prima dată de când există "Profesioniştii", ediţia difuzată pe post a inclus un moment de bucătărie internă care, în alte circumstanţe, ar fi fost tăiat la montaj.

Emilia Şercan recunoaşte că a fost copleşită de acea discuţie, pentru că s-a pus în discuție și s-a insistat pe un episod pe care ea îl consideră marele compromis al carierei sale: în 2008, după ce publicase în Evenimentul zilei o serie de investigaţii ce-l vizau pe Sorin Ovidiu Vîntu, a acceptat oferta de a conduce un Departament de Investigaţii, nou înfiinţat în cadrul trustului Realitatea-Caţavencu, patronat de Vîntu, pentru un salariu lunar de 8500 de euro.

În timpul filmărilor pentru emisiunea de la TVR, Emilia Şercan a simţit, la un moment dat, că nu mai poate continua, astfel că a întrebat-o pe Eugenia Vodă: "Putem să facem o pauză?". Nu a spus că vrea să renunţe sau că părăseşte studioul.

De altfel, a rămas în studio, la câțiva metri distanță, până la finalul filmărilor. În montajul final difuzat pe post, acest moment se găseşte aproximativ la minutul 41 şi 50 de secunde.
 
 

 În ciuda faptului că unul dintre invitaţi i s-a ridicat, vizibil marcat, şi a plecat de la masă, Eugenia Vodă nu a întrerupt interviul. A continuat să dialogheze cu Cătălin Tolontan, în timp ce Emilia Şercan plângea la câţiva paşi mai încolo.

Mai mult, realizatoarea a ales să dea pe post acele secvenţe umilitoare.

Dezbaterea nu mai priveşte deci, doar compromisul în presă, plecând de la remuşcările Emiliei Şercan, ci şi graniţa dintre on the record şi off the record, adică momentele în care cel intervievat este de acord – sau nu – să fie citat ori înregistrat. Cunoaşterea şi menţinerea acestei graniţe sunt esenţiale pentru o presă credibilă.

Dar şi mai importantă decât această dilemă profesională este discuţia despre asumarea vinovăţiei.

Într-o ţară în care niciunul dintre politicienii condamnaţi la închisoare nu spune "Da, am greşit!", noi credem că o persoană publică în stare să-şi mărturisească regretele de ordin moral merită să fie susţinută şi înţeleasă, cu atât mai mult dacă, după acel compromis, acea persoană a contribuit într-un mod exemplar la dreptatea socială şi la binele comun. (Redacţia PressOne )

Acesta este textul integral pe care ni l-a trimis Emilia Şercan:
 
Ce nu s-a văzut la televizor

„Nu vreau să mă justific scriind acest text, ci vreau să povestesc simplu, fără nuanțe, ce a dus la momentul în care am clacat în emisiunea "Profesioniștii". Reacția mea a fost suma unor sentimente de toate felurile, amestecate, acumulate în ani.

Întotdeauna am considerat o greșeală faptul că am acceptat să plec de la Evenimentul zilei la Realitatea TV. A fost un compromis, așa cum am spus. Singurul.

Am vrut să-mi dau demisia de la Realitatea la circa trei luni după ce mă mutasem în trust. Nu am făcut-o atunci pentru că reușisem să conving, deja, vreo 20 de oameni să se alăture Departamentului de Investigații pe care îl conduceam și simțeam că port o responsabilitate pentru acest lucru. Îi convinsesem să lase niște joburi stabile la Evenimentul zilei, la România liberă, la Gândul, la Jurnalul Național, Antena 1, TVR, ca să mi se alăture.

După ce am plecat de la Realitatea, nu am mai lucrat niciodată cu contract de muncă în presă, nici până în ziua de azi. M-am apucat să fac doctoratul ca să am ceva complicat care să-mi ocupe timpul, dar mai ales mintea, ca să nu o iau razna. Eram aproape convinsă că nu voi mai face presă vreodată până în ziua în care Gabriel Oprea a fost numit premier interimar, în iunie 2015.

Știam că este doctor și coordonator de doctorate. M-am gândit că nu poate să aibă o lucrare originală, știind cât de mult lucrasem eu la doctoratul meu și, mai ales, cât de greu îmi fusese.

M-am dus la bibliotecă, am verificat lucrarea, iar după ce am constatat plagiatul, l-am sunat pe Dan Tăpălagă și l-am întrebat dacă vrea subiectul. L-a vrut. Restul muncii mele din ultimii aproape doi ani îl cunoașteți. Iar tot ce am făcut am făcut muncind singură, fără susținerea sau ajutorul unei redacții.

Revenind la emisiunea "Profesioniştii": ca ziarist cu 20 de ani de experiență, știu că adresezi interlocutorului o întrebare dificilă chiar la începutul unui interviu atunci când vrei să-l destabilizezi emoțional sau psihic.

În interviul de la "Profesioniștii", mi-a fost adresată mie prima întrebare și a fost o întrebare grea – despre salariul încasat la Realitatea TV, de 8.500 de euro, informație disponibilă în mediul online de ani de zile.

Mă aşteptam să fie abordată această chestiune pe parcursul filmării, dar recunosc că m-a luat prin surprindere că am fost întrebată chiar din prima.

A urmat o remarcă a Eugeniei Vodă pe care o voi parafraza. A invocat un personaj dintr-un film al lui Mircea Daneliuc – Această lehamite –, o femeie care, ca să aibă orgasme, îşi bagă degetele în priză. A spus ceva de genul – "Ca femeia din filmul lui Daneliuc, care băga degetele în priză ca să aibă orgasme, tu, ca să ai satisfacții profesionale, iei scalpul unor oameni puternici".

La această afirmație, în ochii mei s-a citit oroare, iar realizatoarea a zis că nu trebuie să spun ceva. Nu știu dacă aș fi putut răspunde în vreun fel la o asemenea atrocitate. Această secvență a fost tăiată la montaj.

La capitolul dedicat familiei, a urmat o serie de întrebări în care am simțit, așa cum a spus Costi Rogozanu, că mi se face vivisecție. După ce am fost întrebată despre ocupația părinților, despre frații mei, ce lucrează, dacă au facultate, am fost întrebată unde locuiam în copilărie, la casă sau la bloc, și în câte camere.

Apoi, realizatoarea a făcut referire la sărăcie, trăgând concluzia că, dacă familia mea avea șase membri și locuiam în trei camere la bloc, eram săraci. Iar întrebarea care m-a descumpănit a fost dacă aveam cărți. Parte din aceste întrebări au fost tăiate la montaj.

A urmat seria despre avere − când am spus că averea mea înseamnă un apartament de 50 de metri pătrați, pentru care mai trebuie să plătesc încă 20 de ani rate la bancă, am fost întrebată dacă asta e tot. Am spus că asta e tot. A insistat – dar o mașină nu ai? Da, am răspuns, am o mașină veche de 9 ani. Secvența cu maşina a fost și ea scoasă la montaj.

Când a urmat episodul cu florile și șampania primite de la Sorin Ovidiu Vîntu, deja eram într-un iureș de sentimente, care atinseseră toate palierele și registrele emoționale. Atunci s-a produs declicul.

Am verbalizat ceea ce țineam în mine de 9 ani, referitor la faptul că am acceptat să plec de la Evenimentul zilei la Realitatea TV și faptul că, de atunci încoace, am considerat acest lucru o greșeală. De aceea am spus cu atâta ușurință că a fost "marele meu compromis".

Momentul în care Emilia Şercan întreabă: "Putem lua o pauză?". (Captură video din înregistrarea TVR)
De aici încolo, urmează o serie de decizii editoriale ale realizatoarei pe care mi-e greu să le înțeleg, cu atât mai mult să le explic.

Am cerut o pauză. Plângeam, aveam nevoie să mă liniștesc, să îmi revin. Nicio secundă Eugenia Vodă nu a cerut să fie oprită filmarea.

Nicio secundă nu s-a ridicat de pe scaun, ca gazdă a emisiunii, să îmi aducă o sticlă cu apă sau șervețele ori să mă întrebe ce s-a întâmplat. Am încercat să mă liniștesc, iar când m-am apropiat de masă, unde îmi lăsasem geanta, ca să iau șervețele, s-a consumat episodul văzut de toată lumea.

În acel moment, am simțit că mi se face o mare nedreptate. Am simțit că atitudinea și tonul întrebărilor fuseseră menite să mă transforme într-o impostoare. Că imaginea care îmi fusese construită arăta un alt om decât sunt.

Așa am simțit atunci. De asta mi-au dat lacrimile, de asta am spus ce am spus.

Am cerut de câteva ori să fie oprită filmarea, ca să mă duc să îmi refac machiajul și să revin în emisiune. Eugenia Vodă a refuzat. Mi-a întins pudra ei și mi-a zis să mă așez pe scaun, cu argumentul că "o să te filmeze doar din spate, ca să nu fie scaunul gol".

Repet, am cerut să aștepte să mă duc la machiaj, însă filmarea nu a fost întreruptă, în condițiile în care episodul pe care îl relatez se întâmpla puțin după ora 7 seara, iar studioul era rezervat până la ora 10.

Până la urmă, cererea ca filmarea să fie întreruptă nu ar fi trebuit să vină de la mine.

Nu am plecat din studio. Am rămas acolo până la finalul filmărilor, la câțiva metri distanță de masa unde se realiza interviul.

Acel moment delicat − când plâng şi spun că n-ar fi trebuit să vin în emisiune − a fost filmat, deci, în afara cadrului formal, în afara interviului la care fusesem invitată.

Acel episod s-a consumat când eram ridicată de pe scaun, însă Eugenia Vodă a ales să difuzeze imaginile, un moment uman foarte delicat pentru mine – lucru incalificabil pentru cineva care realizează o emisiune care se cheamă "Profesioniștii" și care știe că astfel de imagini nu se fac publice.

Am fost întrebată de ce nu am cerut explicit realizatoarei să nu difuzeze acele imagini. Simplu – pentru că nu mi-am închipuit nicio secundă că le va da pe post.

În loc de concluzie. Prietenii foarte apropiați m-au auzit spunând de nenumărate ori că nu există pe lumea asta un critic al meu mai aspru decât sunt eu însămi.

Compromisul făcut acum 9 ani, când am plecat la Realitatea TV, m-a marcat profund, m-a durut, m-a apăsat ani în șir. Așa cum am spus și în emisiune, a fost un compromis de ordin moral. Singurul.

Acum, că această suferință a ieșit la suprafață şi e publică, sper că voi trage linie şi că mă voi împăca, în sfârşit, cu mine însămi.”

Distribuie Distribuie Comentarii