Dezvăluiri. Moscova recrutează mercenari sârbi și riscă tensiuni cu Belgrad: Cine este responsabil de aplicarea schemei

Dezvăluiri. Moscova recrutează mercenari sârbi și riscă tensiuni cu Belgrad: Cine este responsabil de aplicarea schemei

Rusia caută să-și refacă parțial trupele din Ucraina cu naționaliști sârbi, dar acest proces de recrutare, desfășurat în secret și nu prea, riscă să atragă animozități din partea Serbiei.

FOTO EPA-EFE

FOTO EPA-EFE

La începutul lunii septembrie, Branko a luat o cursă directă de la Belgrad la Moscova. După câteva zile, Branko și alți trei cetățeni sârbi au fost conduși la un centru de recrutare militară din Krasnogorsk, un oraș de la periferia capitalei Rusiei, unde cei patru au semnat contracte cu armata rusă.

„Totul a mers foarte repede, în doar o singură zi am devenit soldat pentru Rusia. Acum aștept să fiu trimis în Ucraina”, a spus Branko într-un schimb de mesaje pe Telegram sub rezerva anonimatului.

Branko face parte dintr-un ultim lot de cetățeni sârbi recrutați de armata rusă pentru războiul din Ucraina, unde Kremlinul încearcă să-și refacă parțial forțele, epuizate după 18 luni de lupte.

Pe baza unor mărturii oferite de doi luptători sârbi care au călătorit în Rusia, precum și a unei liste de sârbi înrolați, „The Guardian” a descoperit că oficialii militari ruși par să fi făcut planuri în vederea recrutării a sute de cetățeni sârbi.

De la lansarea invaziei din Ucraina, la 24 februarie 2022, statul rus a aprobat o serie de legi menite să atragă cetățeni străini în rândurile armatei sale. Într-o reuniune a Consiliului de Securitate Națională ținută la scurt timp după trimiterea trupelor în Ucraina, Vladimir Putin a spus că Rusia ar trebui să-i ajute pe oamenii de peste mări care plănuiesc să lupte de partea sa.

În consecință, liderul de la Kremlin a semnat un ordin privind reducerea duratei minime a contractului de serviciu militar oferit pentru străini - scăzut de la cinci ani la doar 12 luni - accelerarea procesului de recrutare.

Serbia, candidată la aderarea la UE din 2012, s-a străduit să mențină un echilibru între legăturile sale istorice strânse cu Rusia și aspirațiile de integrare în blocul comunitar, iar această balanță a fost pusă la grea încercare în contextul războiului din Ucraina.

Sentimentele pro-ruse sunt deosebit de puternice în rândul grupărilor ultra-naționaliste din Serbia, care au organizat o serie de mitinguri pro-Rusia de la începutul războiului din Ucraina. În același timp, deși nu s-au raliat sancțiunilor, autoritățile de la Belgrad au condamnat războiul, fără a critica în mod explicit Rusia.

Cu toate că numărul sârbilor recrutați până acum nu pare a fi suficient de semnificativ pentru a face o diferență tangibilă pe câmpul de luptă, înrolarea lor riscă să producă tensiuni între Serbia și Rusia.

Schema sârbească

Responsabil de schema sârbească de recrutare - un plan care pare să fi fost conceput în timpul verii - este Davor Savicici, un sârb care luptat anterior pentru separatiștii pro-ruși din Donbas și care s-a alăturat ulterior companiei militare private Wagner.

Într-un interviu acordat pe 21 august cunoscutului propagandist rus Vladimir Soloviov, Davor Savicici a vorbit deschis despre modul în care a fost pus la conducerea unei unități de cetățeni sârbi în Ucraina.

„Acum semnăm oficial un contract cu Ministerul rus al Apărării. Soldații trec prin biroul militar de înregistrare și înrolare din Krasnogorsk”, a spus el, oferind detalii care se potriveau cu declarațiile lui Branko. „După un antrenament suplimentar, băieții sunt trimiși în direcția Lugansk”, a adăugat Savicici, referindu-se la regiune din estul Ucrainei.

Alături de Savicici se afla un alt cetățean sârb, Deian Berici, care i-a spus lui Soloviov că el și camarazii săi de arme au fost înrolați în Divizia 106 Aeropurtată a Rusiei.

„Când Vladimir Vladimirovici (Putin, n. red.) le-a permis străinilor să vină, am făcut un plan pentru cum ar funcționa totul și m-am adresat generalului meu”, a spus Berici, arătând spre Savicici. „Băieții sosesc, ne întâlnim cu ei, apoi merg imediat la biroul de înregistrare și înrolare militară și semnează un contract. Majoritatea voluntarilor străini din armata rusă sunt din Serbia”, a adăugat el.

Anterior, Berici a acordat interviuri pentru presa de stat din Rusia în care a făcut mărturisiri despre luptele la care a participat alături de separatiștii pro-ruși din Donețk.

Oficialii ruși par să coordoneze îndeaproape acest proces de recrutare, notează „The Guardian”.

Serviciul în limba rusă al BBC, care săptămâna trecută a făcut primele dezvăluiri despre schema sârbească de recrutare, relatează că a obținut o înregistrare privată a unei întâlniri între Savicici și oficiali anonimi la Moscova în care organizatorul sârb spune că plănuiește să ademenească la război până la 1.000 de concetățeni care ar forma propriul batalion în cadrul Diviziei 106 Aeropurtate.

Numărul exact al sârbilor care au semnat contracte cu armata rusă rămâne neclar, precizează cotidianul britanic.

Orden Respubliki, un grup de avertizori anti-război, a împărtășit cu „The Guardian” o listă care conține 13 sârbi care se pare că s-au înscris în armata rusă în septembrie. Doi dintre cei 13 bărbați incluși pe listă, printre care și Branko, au răspuns solicitărilor de comentarii din partea „The Guardian”.

„Suntem aproximativ 60-70 de oameni până acum”, a spus unul dintre sârbii de pe listă, care a recunoscut că a semnat cu „Divizia 106 Aeropurtată”.

Bărbatul a spus că a decis să se alăture armatei ruse în primul rând din „motive ideologice”, apoi pentru bani.

Reacția Belgradului, așteptată

Această campanie ascunsă de recrutare a unor cetățeni sârbi riscă să ducă la tensiuni între Moscova și Belgrad. În ianuarie anul trecut, președintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a reacționat cu furie la televiziunea națională după ce a văzut un videoclip cu cetățeni sârbi alăturați trupelor Wagner prezente în Ucraina.

„De ce tu, Wagner, suni pe cineva din Serbia când știi că este împotriva regulilor noastre?”, a afirmat Vucici, referindu-se la legea care le interzice sârbilor să participe la conflicte din străinătate.

Ministrul sârb al Apărării, Miloș Vucevii, i-a avertizat la rândul său pe sârbi să nu se alăture armatei ruse. De atunci, peste 20 de de naționaliști sârbi s-au trezit cu dosare penale.

Viktor Zaplatin, un veteran de război rus care a recrutat voluntari sârbi pentru prima fază a războiului din Ucraina (2014 - 2022), a recunoscut că autoritățile de la Belgrad au aplicat pedepse dure împotriva celor care s-au alăturat armatei ruse.

„Riscurile urmăririi penale pentru cei care au plecat în Rusia și s-au întors în Serbia sunt foarte mari”, a spus Zaplatin. Și totuși, adaugă el, „întotdeauna au existat voluntari sârbi în Rusia. Aceasta înseamnă că există voluntari acolo acum, dar numărul și în ce calitate participă și servesc este un secret organizațional”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri