BahamasLeaks, noua scurgere de informații globală, scoate la lumină o felie din economia românească. Documentele offshore, obținute de Süddeutsche Zeitung și procesate de International Consortium for Investigative Journalists în parteneriat cu  RISE Project , arhivează secretele românești din Bahamas, arhipelagul supranumit “Cortina din Caraibi”. Firmele identificate de RISE  au interese majore în România, de la energie la sistemul sanitar. 

Perimetrul Rompetrol din Amazon

#BahamasLeaks oferă informații și despre o companie offshore din grupul Rompetrol, afacere anchetată în prezent la București. Între 1999 și 2011, Rompetrol Upstream International LTD, fostă Lumbaqui Oil LTD, din arhipelagul Bahamas a avut 13 directori executivi.

Radu Mihail, actualul consul onorific al României în Ecuador, a fost numit în funcția de director al companiei offshore pe 14 iulie 2011. El ne-a explicat: “Pe vremea lui Dinu Patriciu, Rompetrol m-a numit un fel de reprezentant în Ecuador. În 2000, au cumpărat drepturile de explorare și exploatare ale blocului petrolier, cumpărând întreprinderea Lumbaqui Oil de la niște ecuadorieni. Așa se cheamă și localitatea din zona junglei unde era activitatea petrolieră respectivă. Au lucrat, apoi au vândut-o la kazahi. În perioada în care au fost ei proprietari, eu aveam o însărcinare onorifică. Nu eram director general ca să am putere decizie. Eram un fel de președinte onorific”.
 
Înainte de ‘89, Radu Mihail susține că a lucrat chiar în fosta companie de stat Rompetrol, preluată peste ani de magnatul liberal Dinu Patriciu, decedat între timp.

Astfel că, Mihail a înființat rapid, în 1990, Geopetsa în Ecuador, specializată tot în servicii pentru industria petrolieră. Mihail spune firma sa a colaborat cu Rompetrol Upstream în Ecuador, executând lucrări de sondă și alte servicii. Offshore-ul din Bahamas a fost apoi radiat, mai susține actualul consul: “Știu că Lumbaqui Oil LTD s-a transformat în Rompetrol Upstream International LTD. În Ecuador nu mai puteau să lucreze pentru că Bahamas e paradis fiscal și legislația ecuadoriană a interzis de prin 2006 oricărei companii constituite într-un paradis fiscal să acționeze în Ecuador”.

În dreptul mai multor directori ai offshore-ului din Bahamas este menționată o adresă din orașul Quito, capitala Ecuadorului.

“Numai Dinu Patriciu și Bogdan Popescu au fost în Ecuador o singură dată și nu au stat mai mult de trei zile. Erau șefi. Veneau să dea fața cu clientul”, mai susține Mihail. 

Sorin Marin, fost acționar în Rompetrol și prieten cu Dinu Patriciu, a avut calitatea de director executiv în offshore-ul din Caraibe, în perioada aprilie 2001- octombrie 2002. În dreptul numelui său figurează tot adresa din orașul Quito, Ecuador. Sorin Marin ne-a spus inițial că nu știe nimic despre compania din Bahamas, dar a revenit câteva ore mai târziu: “Rompetrol avea șantiere în Ecuador înainte de ’89. S-a pus problema constituirii acelei societăți pentru identificarea de zăcăminte. Până să plec a rămas la stadiul de teorie. Am vorbit cu o fostă colegă și din câte își amintește s-a pus problema să concesionăm niște zone, dar era o situație instabilă în Ecuador, adică era nevoie de pază armată cu mercenari pentru securizarea perimetrului petrolier. Este posibil să apară în lista de directori și numele meu, dar nu mi-am exercitat în niciun fel această poziție și nu am fost niciodată în Ecuador sau în Bahamas. Nu am avut niciodată conturi acolo.” Sorin Marin susține că a mai fost numit în consilii de administrație fără să știe, doar pentru că era acționar al firmelor respective.

Afacerea derulată în Ecuador este menționată de procurorii DIICOT, în 2006, în cadrul anchetei împotriva lui Dinu Patriciu, acuzat de mai multe infracțiuni în dosarul Rompetrol: “Exista practica curentă de se muta banii dintr-o societate în alta sau dintr-un cont în altul , fiind exemplificată în acest sens plata sumei de 5 milioane de dolari pentru concesiunea din Ecuador din contul SC Rompetrol Rafinare SA Constanţa – Petromidia – în luna aprilie 2001 în contul SC Rompetrol SA, la cererea inculpatului Patriciu Dan Costache”.

Americanul Phil Stephenson, anchetat în dosarul penal, a devenit acționar în grupul Rompetrol la începutul anilor 2000, în timpul preluării rafinăriei Petromidia de la statul român. Stephenson a figurat, de asemenea, în lista directorilor offshore-ului din Bahamas, din 2002 până în 2009. El nu a putut fi contactat până la publicarea materialului.

Eugeniu Moby-Henke, avocat de origine română, a fost și el director în offshore din 2009 până în 2011. Contactat telefonic, Henke nu a vrut să facă niciun comentariu.

Rompetrol ne-a comunicat că filiala din Bahamas (alta însă decât cea identificată de RISE Project – n.r.) a fost înființată în 1993 sub denumirea inițială de Santa Fe Energy Resources Java Ltd. și avea ca activitate exploatarea ţiţeiului şi a gazelor naturale şi activităţi de producţie în America de Sud: “(…) Compania nu mai există, fiind radiată din registrul comerțului (din Bahamas – n.r.) în 2012. Măsura a făcut parte din planul şi strategia noului acţionar de concentrare pe operaţiunile de bază ale grupului în regiunea Mării Negre (rafinare şi distribuţie carburanţi), dar şi de optimizare şi lichidare a activităţilor adiacente. Pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor de lichidare şi radiere de la Registrul Comertului în acord cu decizia unicului acţionar din 2009, grupul a numit două noi persoane române în cadrul Consiliului de Administraţie a societăţii, respectiv Henke Eugeniu Moby şi Serghie Mihalache.”

Dinu Patriciu a fost director în Rompetrol Upstream International din aprilie 2001 până în 2009. Numelui său a figurat tot la o adresă din capitala Ecuadorului. Pe vremea când era deputat, Dinu Patriciu a făcut parte din grupul parlamentar de prietenie cu Republica Ecuador. Reprezentanții Rompetrol ne-au mai precizat: “Dan Costache Patriciu a deţinut până în decembrie 2009 funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al acestei societăţi. În anul 2009, când KMG (compania statului kazah – n.r.) a devenit unicul acţionar al Grupului Rompetrol, au fost îndeplinite procedurile de înlocuire a sa din această poziţie”. Omul de afaceri Dinu Patriciu a decedat în august 2014 într-un spital din Londra.

Compania Rompetrol SA, pe scheletul căreia s-a format actualul grup, a fost înființată în 1974 și a desfășurat activități în domeniul petrolier în mai multe state. După 1989, compania a fost cedată inițial către salariați, iar apoi un pachet semnificativ de acțiuni a ajuns în mâinile lui Sorin Ovidiu Vîntu, cel care i-a înlesnit intrarea lui Dinu Patriciu în afacere. Se întâmpla în 1998, anul în care Patriciu a tatonat atât privatizarea rafinăriei Vega din Ploiești, cât și preluarea Petromidia. Pe ultima, fostul om de afaceri a reușit să o cumpere abia la a doua încercare în 2001.

Exxon, Știrbu și Marea Neagră

Una dintre cele mai mari afaceri cu resurse minerale din România este derulată printr-un offshore din Bahamas. Corporația americană ExxonMobil a explorat unul dintre perimetrele din Marea Neagră, unde a și găsit resurse consistente de gaze naturale. Compania deține jumătate din drepturile de explorare și exploatare ale perimetrului Neptun din Marea Neagră, după ce le-a preluat în 2008 de la OMV Petrom. Patru ani mai târziu, în 2012, cele două companii au anunțat că au descoperit într-una din zonele cercetate o pungă consistentă de gaz, care ar conține între 42 si 84 de miliarde de metri cubi. Exxon și OMV Petrom susțin că au investit până în prezent peste 1,5 miliarde de dolari în exploarea acestor resurse minerale din Marea Negră. Practic, banii Exxon pentru această investiție au venit prin offshore-ul propriu din Bahamas. 

Acesta se numește ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited și deține din 2008 o filială în România, înființată special pentru parteneriatul cu OMV Petrom din Marea Neagră. Reprezentanții corporației americane au explicat pentru RISE Project alegerea offshore-ului pentru operațiunile din România: “ExxonMobil respectă cu strictețe legislația fiscală în vigoare. ExxonMobil își desfășoară activitatea în toată lumea și plătește taxe în valoare de miliarde de dolari în țările în care operează. Țara în care este înregistrată o companie are un impact redus asupra taxelor plătite sau asupra transparenței“.

Unul dintre vicepreședinții firmei offshore este românul Alin Știrbu, care, în organigrama Exxon, figurează ca director de exploatare. În profiul său de pe LinkedIn, Știrbu susține că se ocupă de operațiunile gigantului american din Marea Neagră. Alin Știrbu este angajatul Exxon din 2006, iar anterior a făcut parte din managementul Shell și, respectiv, MOL, alte două corporații care activează în domeniul exploatării resurselor minerale.

Imperiul Medicarom

#BahamasLeaks transparentizează și o părticică dintr-un imperiu financiar de sute de milioane de euro, crescut în inima sistemului medical românesc.

E vorba de doi acționari minoritari, înregistrați în Bahamas, ai grupului de firme Medicarom. Acesta este o platformă de companii care a prins viață la București, acum douăzeci de ani, ascunzând, de la bun început, numele beneficiarilor ei reali.

Într-o anonimitate deplină a patronilor, Medicarom a strâns anul trecut 45 de milioane de euro de pe piața sanitară, vânzând bunuri și servicii către sute de mii de pacienți români.

De la plasturi, seringi și branule, până la reactivi de laborator, trecând prin consultații medicale și softuri informatice, grupul Medicarom comercializează cam tot ce se poate comercializa în lumea plina de urgente a suferințelor fizice.

În timp ce acționarul majoritar al Medicarom rămâne necunoscut și astăzi, pitit în spatele unei firme de carton din Insulele Virgine Britanice, #BahamasLeaks ridică un pic ceața de pe doi acționari minoritari, Langton Industrial Holdings și Wellington Property Holdings.

Lagton Industrial Holdings Bahamas și Wellington Property Holdings Bahamas (partea de sus a graficului) dețin părți mici din platforma de firme Medicarom, controlată de o firmă înregistrată în Insulele Virgine Britanice.

Scurgerile de informații anunțate azi arată că cele două firme cu sediul atât de exotic, în Bahamas, sunt conduse de doi români, directori, de altfel, în cadrul grupului Medicarom: Gheorghe Paraschiv (71 de ani) și Ionel Volintiru (57 de ani).

Cum au ajuns cei doi în hârtiile unor societăți offshore din Marea Caraibilor? Contactat de RISE Project, Gheorghe Paraschiv a ridicat din umeri la această întrebare. El spune că a ieșit la pensie din 2003 și că habar nu are de companiile bahameze.

Cu toate astea, în #BahamasLeaks apar documente marcate cu anul 2006, purtând semnătura olografă a lui Gheorghe Paraschiv.

Până la pensie, Paraschiv a avut o poziție de primă mărime în Medicarom: a fost directorul de vânzări al întregului holding. Fusese instalat în aceasta funcție după ce își făcuse mâna la o multinațională foarte mare: „Inainte de Medicarom, am lucrat la Coca-Cola. Am fost primul director de vânzări al Coca-Cola România”.

Pentru Paraschiv a existat un „înainte” interesant chiar și până să ajungă la Coca-Cola: „În comunism, am fost angajat la reprezentanța locală a unei firme britanice”.

Întrebat dacă munca sa la reprezentanța firmei britanice a avut vreo legătură cu Securitatea, Gheorghe Paraschiv a negat această ipoteză cu vehemență.

Căutat la birourile Medicarom din București, unde activează și astăzi, Ionel Volintiru, celălalt director al firmelor din Bahamas, nu a fost de găsit.

Rugat să comenteze prezența celor două companii din Bahamas în acționariatul Medicarom, președintele companiei, Michael Lewis Selby, nu a răspuns, până la această oră, la întrebările RISE Project.

Fiul generalului

Lucian Bădescu, 42 de ani, afaceri în energie și logistică. Fiul unui fost general SRI, Bădescu a devenit, din aprilie 2011, directorul Kereulen Investments Limited, o companie din Bahamas. Acesta este coleg în conducerea companiei împreună cu un alt român: Bogdan Mihalcea Călinescu.
Kereulen nu deține subsidiare în România, însă Călinescu și Bădescu sunt parteneri de afaceri și în țara noastră, nu doar în Caraibi. În una dintre firmele lor, Ice Blink Consulting SRL, aceștia au declarat la Registrul Comerțului că au domiciliul în Nassau, capitală Insulelor Bahamas.

Cei doi dețin Ice Blink împreună cu un offshore cipriot, RG Renovatio Group Limited. RG a împrumutat periodic SRL-ul pe care îl dețin, cu peste 3 milioane de euro.
Bădescu Jr. și Călinescu mai sunt implicați în mai multe afaceri cu energie, atât în industria centralelor fotovoltaice, cât și eoliene. În aceste afaceri, Bădescu l-a avut ca partener pe fostul șef al SRI Giurgiu, Ion Garagancea, inculpat într-un dosar de contrabandă cu produse petroliere. De altfel, Bădescu Jr. are un istoric încărcat de parteneri de afaceri controversați.

Numele lui Lucian Bădescu apare și în istoricul firmei Global Logistics Services SRL, afacere în care a fost asociat cu Gabriel Ștefan, fiul fostului primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan. Firma, înregistrată în Capitală pe o stradă din spatele Guvernului, administrează depozite de marfă. Bădescu a mai fost implicat și în alte afaceri în Portul Constanța. Sargeant Trading Ltd, o altă companie înregistrată în Bahamas, a deținut în România o filială la conducerea căreia s-a aflat Bădescu. El a mai fost asociat și în Yeyo Advertising SRL, afacere de consultanță media în care i-a avut parteneri pe oameni din anturajul lui Sorin Ovidiu Vântu.

Fiul fostului general SRI a fost asociat și cu Gheorghe Tofan, omul de afaceri care controlează grupul de firme Tofan Grup.
Afacerea care l-a propulsat pe Bădescu Jr. în atenția mass-media a fost Green Energy, firmă implicată în scandalul băieților deștepți din energie, în care a figurat printre asociați și Alinga Gorghiu, actualul lider al PNL, dar și același Gabriel Ștefan, fiul edilului din Piatra Neamț. Lucian Bădescu nu a putut fi contactat înainte de publicarea acestui material.

Vărul Mihaelei Geoană

Printre românii care apar în documentele ajunse la Süddeutsche Zeitung figurează și un membru al numeroasei familii a soacrei lui Mircea Geoană – Margareta Costea (născută Barba).

E vorba de Gheorghe Valentin Barba (57 de ani), văr primar al Mihaelei Geoană.

Personaj cu cetățenie dublă, română și americană, Barba e cel care a cumpărat de la statul român, la un preț modic, uzina de pompe de injecție Mefin Sinaia. Tranzacția a avut loc în 2003, an în care Mircea Geoană era ministru de externe în Guvernul Năstase.

„Domnul Geoană, în poziția de ambasador la Washington, a încurajat implicarea noastră în privatizarea societății Mefin în anul 2002 și s­a interesat asupra evoluției privatizării pe parcursul timpului”, spune astăzi, pentru RISE Project, Gheorghe Barba.

(n.r. – 2002 a fost, într-adevăr, anul în care privatizarea uzinei din Sinaia a fost inițiată, dar preluarea efectivă a activelor ei s-a realizat în 2003. Atât în 2002, cât și în 2003, Mircea Geoană era ministru de externe, nu ambasador în SUA, cum își amintește ruda sa. Geoană a fost ambasador în America între 1997 și 2000).

Barba apare ca reprezentant a trei firme în #BahamasLeaks, numele fiecăreia dintre ele trimițând la încrengăturile afacerii din 2003: Mefin, Walbridge Group și Detroit Diesel. (Pentru detalii, vezi articolul de mai sus).

Documentele din #BahamasLeaks care îl vizează pe Barba sunt doar niște scrisori prin care responsabilii locali ai celor trei firme îl anunță, în 2011, că vor renunța să mai presteze acest serviciu. 

Rugat să explice rostul celor trei companii din Bahamas, Gheorghe Barba a spus: „În legătură cu societățile menționate (n.r. – în #BahamasLeaks), Mefin și acționarii companiei nu au legături cu societăți din Bahamas, iar eu nu reprezint astfel de firme. (…) Nu avem cunoștințe despre avocați din Bahamas sau alte ‘surse’ sau ‘scurgeri’ pe care le indicați”.

Patronul Mefin a ținut să facă și o declarație mai largă despre ceea ce califică drept falsuri publicate de presă, de-a lungul vremii, despre persoana sa și compania de la Sinaia. 

De amintit că Barba a cumpărat uzina Mefin – o fabrică așezată pe un teren de 14 hectare în Sinaia – de la statul român tot printr-un offshore, doar că înregistrat în Cipru.

Iar o felie de 40 la sută din acel offshore cipriot, care îl avea printre acționari și pe Barba, era deținută de un offshore din Bahamas. Alt offshore, însă, decât cele trei de mai sus, pe nume Delta Capital Investment, rămas neatins de actuala scurgere de informații.

De trei ani de zile, rudele lui Mircea Geoană țin capul de afiș al dezvăluirilor apărute în „internaționala” afacerilor offshore.

Interesant este că dezvăluirile #PanamaPapers, din această primăvară, și cele de anul trecut, etichetate #SwissLeaks, dar și niște dezvăluiri mai vechi, denumite #OffshoreLeaks, au dus rude ale lui Mihaelei Geoană.

Primele două s-au referit la Ionuț Costea. Ultimele, la Dominic Pan Meghea.

Costea, Meghea și Gheorghe Valentin Barba sunt veri primari.

Rugat să comenteze omniprezența rudelor soției sale în dezvăluirile care au erodat, în ultimii ani, cele mai bine păzite secrete financiare ale pământului, Mircea Geoană a spus: „Dacă era despre mine sau despre soția mea, cu plăcere. Soția mea are 22 de veri primari. Sper că glumiți…”.

Deși soția lui Mircea Geoană are mulți veri, cel care apare azi în #BahamasLeaks e cel care s-a apropiat cel mai mult de cariera fostului președinte al Senatului României. Gheorghe Barba a fost secretarul general al Institutului Aspen, adus în România de Mircea Geoană, și s-a implicat activ în campania prezidențială a acestuia de acum șapte ani.

Fabrica de pompe

Michael Danny Topolinsky, cetățean canadian, deține grupul de firme Benevo, al cărui portofoliu include mai multe investiții imobiliare în România. În 2013, Topolinsky a cumpărat compania Aversa, plătind 17,4 milioane de euro statulului român pentru fosta fabrică de pompe din zona Obor. Atunci, achiziția s-a făcut prin intermediul unui offshore din Cipru. Privatizarea Aversa a avut și o miză imobiliară: aproape 10 hectare de teren din zona Obor. Michel Topolinsky ne-a spus că a cumpărat fabrica în urma unei licitații și că imediat după a fost suspus unor presiuni din partea unui fost șef al autorității care a gestionat privatizarea: “S-a declanșat o adevărată campanie împotriva mea. Am avut parte de 11 controale în numai șase săptămâni dar nu s-a descoperit nimic în neregulă”. Privatizarea a ajuns și în instanță, iar judecătorii au decis că a fost una corectă. Corpul de Control al Primului Ministru a verificat vânzarea și a constatat că valoarea minimă la care trebuia vândută compania era de 24 milioane de euro, adică mai mult cu aproape șapte milioane decât prețul la care a fost cedată și a sesizat DNA în acest caz. 

Topolinsky respinge concluziile instituției de control: “Este un raport din 2014 cu care nu s-a întâmplat nimic. În mod evident informațiile din el nu sunt corecte. Nu am fost contactat de către vreun procuror și nimeni nu ne-a întrebat nimic referitoare la aceste constatări”.

În registrele din Bahamas, el figureză ca director al Topo Holdings INC, poziție pe care o ocupă încă din anul 2007. În această afacere Topolinsky spune că s-a inspirat de la alții: “Am deschis offshore-ul în Bahamas pentru că mulți oameni de afaceri din America de Nord își deschis astfel de companii. Am un offshore și în Cipru”. Afaceristul mai spune că a folosit offshore-ul pentru a o altă investiție imobiliară, mai precis construirea unui mall pe terenul ce a aparținut fostei fabrici de textile Dacia, din cartierul Bucureștii Noi.

Proiectul nu s-a mai concretizat pentru că lanțul de Hipermaketuri Cora, cu care Topolinsky susține că avea o înțelegere, s-a retras. Omul de afaceri spune că a deschis un proces împotriva Cora și că cere daune de 17 milioane de euro. Topolinsky susține că de fapt offshore-ul său din Bahamas a cumpărat de la SRL-ul său din România drepturile litigioase ale procesului de 17 milioane de euro deschis împotriva Cora: “Am cumpărat acest drepturi litigioase pentru că SRL-ul de aici nu mai avea bani să plătească pentru acest proces. Astfel că offshore-ul se ocupă acum de acest proces”.

În 2012, o altă afacere imobilară l-a adus pe Michael Topolinsky la masa cu alți doi afaceriști controversați din România: Marian Iancu și Ovidiu Tender. Ambii sunt acuma în închisoare pentru infracțiuni economice deosebit de grave. Topolinsky a fost partener al fondul de investiții sud-african New Europe Property Investments (NEPI) în achiziția a 77 de mii de metri pătrați de teren din patrimoniul fabricii Vulcanul deținută de Ovidiu Tender. Pe același teren, Marian Iancu, prin intermediul companiei sale Balkan Petroleum, dorea să construiască un cimitir privat. În final, în loc de cimitir, a fost înălțat un centru comercial de către fondul de investiții sud-african. Michael Topolinsky a explicat pentru Rise Project că nu a fost parte la această tranzacție ci a participat doar la negocierile ințiale.

Americanul din IT

Constantin Bărbulescu (55 ani) este cetățean american cu origini românești. În ultimele două decenii, el a fost director executiv al Telstar Internațional, o companie specializată în servicii de telefonie prin internet și distribuția de cartele prepaid în SUA.

În anii 2000, compania avea un profit anual de peste 50 de miloane de dolari, având parteneriate cu giganți telecom din SUA, precum Verizon. Bărbulescu figurează și ca vicepreședinte al 7 Movil LTD, un offshore din Bahamas. Contactat telefonic, Constantin Bărbulescu ne-a declarat: “Compania nu a fost folosită în niciun fel. A fost doar o idee pe hârtie, dar nu s-a mai întâmplat nimic”.

În România, Bărbulescu a fost implicat într-o sigură companie – IP Media IT, care avea ca obiect de activitate administrarea paginilor web. Compania a funcționat doar doi ani, fiind radiată în 2010. În această companie, Bărbulescu a deținut aproape un sfert din acțiuni.

Pachetul majoritar de 51 la sută era deținut de către o companie românească deținută de Andrei Liviu Diaconescu și Capital Partners SRL.

Despre afacerea IT, Bărbulescu ne-a precizat: “Parcă numele asta îmi spune ceva dar nu îmi mai amintesc. E un nume comun pentru industria asta. Din 2009 a trecut ceva vreme, chiar nu îmi mai amintesc”.

Hotelierul

Cris Micuț este director al companiei Trend Hospitality, specializată în servicii de consultanță în domeniul hotelier. A fost timp de un an director al Institutul Român de Cercetări Economico-Sociale şi Sondaje – IRECSON. În perioada 1995-2000 a fost angajat al lanțului hotelier Best Western Hotels South-East Asia. În registrele din Bahamas, Mihuț este menționat ca director executiv al Coral Fund Management LTD, despre care el susține că avea ca scop tot industria hotelieră: “A fost un fond de investiții în care au investit oameni de afaceri interesați de piața hotelieră”. Mihuț ne-a precizat că nu mai are nicio legătură, în prezent, cu firma din Bahamas. Offshore-ul din Bahamas este parte a grupului Delman SA din Geneva, un fond de investiții elvețian.

Citește MATERIALUL INTEGRAL pe RISE Project

Distribuie Distribuie Comentarii