Dezvăluiri despre Antene, Radu Tudor și servicii...

Dezvăluiri despre Antene, Radu Tudor și servicii...

Vremurile în care trustul Intact era un monolit și toți realizatorii, angajații și patronatul luptau împreună împotriva Statului Paralel, au apus de câțiva ani. Varanul Dan Voiculescu e foarte bătrân și asta se simte, scrie Liviu Alexa pe Strictsecret.ro .

A predat managementul Antena TV Group SA Cameliei Voiculescu, fiica sa, acțiunea fiind luată la mișto de greii trustului care acuzau lipsa ei de experiență și că va vulnerabiliza întregul trust media.

Din 2016, de când a preluat cu sora ei majoritatea în Intact, Camelia Voiculescu s-a descurcat excelent din punct de vedere financiar. Adică, din 2016, Antena TV Group, sub conducerea Cameliei Voiculescu, a marcat profituri nemaivăzute din 2000 până în 2016. În 4 ani de șefie la timona Antenei, fetele lui Voiculescu au făcut profit cumulat de 82 MILIOANE de euro! În 2020, anul pandemiei, Camelia a „produs” un profit istoric de 34 de milioane de euro!
Antena 3 însă a cam strănutat în anul pandemic. Cifra de afaceri a Antenei 3 a scăzut drastic pe 2020 la 16 587 221 euro (de la 21,1 milioane pe 2019), chiar dacă profitul s-a menținut la 2 944 094 euro, ușor pe urcare.

Astăzi, „partea civilă” a trustului Intact (ne referim la Antena 1 și Antena Star) e măcinată de războaie interne. Inserția de proteviști răspopiți a dus la lupte intestine care și-au pus amprenta serios asupra audiențelor și producțiilor. Partea de online, TV și ziare, este în cădere liberă. Dar e doar o parte a reformei dorite de Camelia Voiculescu care a preluat un trust osificat ce nu mai asculta de nicio comandă.

Antena 1 devenise un TVR privat în care șoferii erau mai tari ca șefii. Cu scandaluri și eliminări, lucrurile s-au așezat pe făgașul imaginat de cea mai puternică femeie din mass-media. Camelia Voiculescu mai are puțin și va conduce fără probleme peste regatul civil al trustului.

Pentru a rula fin peste întreaga împărăție media, Camelia Voiculescu mai are însă un hop.

Antena 3 nu va mai fi aici

Brațul armat al trustului, ne referim la Antena 3, a devenit un soi de unitate militară cu mai multe divizii, fiecare serviciu secret din România butonând, cu rare excepții, câte un tronson orar sau un realizator. Nu e numai despre acoperitul Radu Tudor, e vorba despre o grămadă de oameni plantați de Servicii în Antena 3.

Se poate spune că Varanul nu mai conduce Antena 3, dar tot la fel de bine se poate spune că nici Gâdea nu mai are forța totală pentru a conduce colosul media. Nu a fost izolat pe față, dar a fost pus cu botul pe labe de consiliul de administrație al Antenei 3, al cărui președinte este. El este la dispoziția Cameliei Voiculescu și implementează noile direcții de „spălare” a brandului A3, „spălare” prezentată drept „noua poziționare” .

Mihai Gâdea plătește tribut unei anumite permisivități editoriale care a făcut ca brandul să se dilueze pas cu pas. I-a permis lui Adrian Ursu să negocieze cu PSD un post de europarlamentar pentru nevastă-sa, Carmen Avram , lucru care este la fel de penibil precum situația familială a soților Buble-Tușa, unde soțul, Iosif, este patron la un ziar politic online, iar nevasta, Diana Tușa, este parlamentar PSD – modelul clasic de oportunism: a fost secretara unui liberal și a ajuns să se ocupe de Departamentul de Comunicare la PSD.

Printre altele, Gâdea a permis, ba chiar nu a făcut nimic ca să îl împiedice pe Răzvan Dumitrescu sa plece pentru 2 ani la Cluj-Napoca la un post mai mic de televiziune, deși Dumitrescu era și este cel mai bun realizator de talk show din Antena 3 și unul dintre cei mai buni din România.

Gâdea a fost nevoit să accepte înlocuirea lui Adrian Ursu cu Sabina Iosub care, din postura de director de programe, a introdus seara pe Antena 3 un format pe „stil CNN” care este mai mult decât penibil și care pierde audiență prețioasă.

În fine, și asta e cel mai mare reproș care i s-ar putea adresa lui Gâdea, si anume faptul că a transformat Antena 3 într-un Bichon Maltez, cedând discursul anti-stat paralel, anti-sistem, anti-putere postului Realitatea Plus, care a ajuns să gestioneze săptămânal subiecte mult mai puternice și mai serioase decât Antena 3, ba chiar a reușit să bată Antena 3 la audiențe, pe unele tronsoane.

Doar că trebuie să știți tot adevărul. Nu Gâdea e de vină că A3 s-a molicit, el a fost obligat de acționari să accepte noua „realitate”.

Decizia ca A3 să devină un Coccolino îi aparține Cameliei, pe ideea: „Cât Antena 3 a fost în războaie, n-am făcut profit, tată a intrat la pârnaie, soțul meu a făcut închisoare, acum vom face altfel, o dăm pe pace și încasăm”.

Formatul de seară ăla penibil, „pe stil CNN”, e un soi de „due dilligence” editorial, un soi de preambul contractual. Dacă doamna Voiculescu demonstrează șefilor CNN că A3 poate să susțină principiile editoriale ale americanilor, va primi în foarte puțini ani licența CNN România. Asta e „poziționarea” pe care o vrea doamna Camelia Voiculescu: înlocuirea numelui controversat al Antenei 3 cu CNN România, care să aducă anvergură vestică postului, ideea de partener al celor mai puternici din media (deși Fox bate CNN la fundul gol în audiențe „pe intern” în SUA).

Adevărata provocare a Cameliei Voiculescu la A3

Lipsa de fermitate a managementului și a lui Gâdea a făcut ca un realizator precum Radu Tudor să își dezvolte o agendă „personal – profesională” care a devenit așa de periculoasă încât Radu Tudor a ajuns să inserteze în tronsonul său orar o grămadă de punctaje și teme editoriale primite de la „băieți”. A ajuns să „infecteze” Antena 3 cu personaje sau instituții cărora le dădea consultanță pe contracte.

Dacă am fi discutat de un management profesionist al Antenei 3, Radu Tudor ar fi trebuit de multă vreme zburat de pe sticlă și pus să aleagă: ori se ocupă de presă ori face consultanță de imagine. Pentru doamna Voiculescu, iubitoare de CNN, o stire proaspată, de ieri, din SUA:

CNN l-a suspendat pe prezentatorul Chris Cuomo pentru că și-a ajutat fratele într-un scandal de hărțuire sexuală!

CNN nu permite ancorelor sale să amestece interesele personale, că or fi de familie sau de business, cu brandul. Camelia Voiculescu permite.

Lovitura lui SRS și „premoniția lui Rafila”

În acest context, trebuie să priviți scandalul imens în care este implicat realizatorul Antena 3, Radu Tudor, în urma dezvăluirii senzaționale făcute de Sorin Roșca Stănescu, nașul presei de investigații, cel care a arătat acum doua zile că Guvernul României a plătit cu mai bine de 2 milioane euro un ONG pe nume Eurocomunicare ca să se ocupe de „strategia de comunicare de la Palatul Victoria”. Bani buni, 2 milioane, pe praful ăsta…

Radu Tudor a reactionat imediat, sustinand ca nu e el seful ONG-ului intitualt „Eurocomunicare”:

Am citit si verificat multe lucruri in ultimele 48 de ore si cred că, totuși, cel mai corect este să spunem că Radu Tudor este asociat și lucrează împreună cu diriguitorii asociației Eurocomunicare. Până la proba contrarie, proiectul asociației Eurocomunicare este o afacere stranie, pusă la cale de profesorii acoperiți din SNSPA. Că acolo numai acoperiți lucrează, asta ne-am convins demult. Radu Tudor, „analist militar”, s-a cam anturat cu decidenții din Asociatia Eurocomunicare, nu poate să spună că nu știe despre ce e vorba.

Radu Tudor, implicat in proiectul Asociatiei Eurocomunicare, sponsorizat din banii NATO

Alina Bârgăoanu participa la o dezbatere True Story Project, proiectul lui Radu Tudor

Dezvăluirea lui Sorin Roșca Stănescu irită, creează sentimente puternice de revoltă. De ce?

Principalul obiectiv al Guvernului României în pandemie a fost campania de vaccinare, iar pentru impulsionarea şi promovarea acesteia au fost alocate sume impresionante. Unii au intitulat proiectul „Mită pentru presă”. Dar faptul că, ÎN PLUS, pe ascuns, un ONG dubios a încasat mai mult de 2 milioane de euro pentru a promova vaccinarea, când ea este un eșec al Guvernului României, ei bine, asta e greu de mestecat.

Pentru cititorii Strict Secret, am încercat să aduc prin acest articol informații diferite față de cele apărute până acum și care cred că vor completa ca piese importante jocul de puzzle început de colegii mei de breaslă Sorin Roșca Stănescu și Iosefina Pascal .

Prima mea descoperire e faptul că pentru acest proiect de 2 milioane euro s-au premeditat lucruri. El a fost gândit undeva, în niște „laboratoare” care nu au de-a face cu transparența și alocarea corectă a resurselor statului. Am și o dovadă în acest sens, culmea care nu vine de la un oficial al PNL, deși contractul cu ONG-ul Eurocomunicare a fost semnat și alocat în decembrie 2020 când PNL se juca cu butoanele țării.

Dovada premeditării unui asemenea proiect vine chiar din gura unui membru de top al PSD – Alexandru Rafila, astăzi ministru al Sănătății care, cu câteva luni înainte de alocarea proiectului, a indicat-o pe Alina Bârgăoanu, președinta de azi a ONG-ului Eurocomunicare drept persoana care, spunea Rafila în noiembrie 2020, este cea mai capabilă să conducă Strategia de Comunicare a necesității vaccinării din partea guvernului.

De unde știa Rafila, un PSD-ist de rang înalt, că va exista un proiect de comunicare guvernamental în valoare de 2 milioane euro? Și de unde știa Rafila că Alina Bârgăoanu trebuia să se ocupe de el? Mi-e foarte neclar acest lucru și încă nu am datele necesare să confirm dacă Rafila a fost sau nu în contact cu statul paralel pe acest subiect, dar o să vă demonstrez altceva foarte important astăzi și anume că, în calitatea ei de președinte al ONG-ului Eurocomunicare, primind 2 milioane euro de la Guvern, Alina Bârgăoanu s-a aflat și se află în stare de incompatibilitate gravă.

Secretul din declarația de interese a acoperitei Alina Bârgăoanu

Să le luăm pe toate cătinel, ardelenește, căci eu mi-s din Cluj.

În ultimele zile, au fost verificate de colegii mei SRS și Iosefina Pasca, în mod lăudabil, fundațiile, adresele factorilor implicați în acest scandal. Eu însă am obiceiul să sap și mai adânc atunci când mă implic în cercetare și am descoperit că acest ONG pe nume Eurocomunicare nu este doar o întreprindere de dată recentă, ci el are deja 10 ani de existență. Timp de 10 ani, acest ONG a fost mai degrabă un soi de tampon financiar pentru unii profesori din SNSPA, unii mai privilegiați. Ba chiar a fost „în adormire” timp de 5 ani.

Și, dintr-o dată, șandramaua Eurocomunicare a fost resuscitată în 2020, cu o inserție de 5,3 milioane de lei (vezi mai jos capitolul „Venituri în avans”). Câtă celeritate pe Guvernul României să și plătească jumătate din sumă pe post de avans, ca să aibă Asociația Eurocomunicare toate condițiile „de muncă”!

Însă deși se declară fondatoare a ONG-ului, Alina Bârgăoanu minte în privința acestui aspect.

Nu ea a fondat ONG-ul, ci profesorul Paul Dobrescu, iar componența conducerii asociației a fost cu totul alta până la un moment dat.

De unde stiu? Dintr-un document ascuns in arhivele Ministerului Justitiei:

” Se ia act de retragerea din Asociatie a membrului Corbu Nicoleta si a membrului Negrea Elena. Se ia act de intrarea in asociatie a dnei. Bargaoanu Alina si a dnei. Radu Loredana. „

Componenta actuala a conducerii este astazi:

Consiliul Director: 1. Bârgăoanu Alina – Presedinte; 2. Dobrescu Paul; 3. Radu Loredana – Secretar

– desfăşurarea de activităţi şi furnizarea de servicii în domeniile: integrare europeană, sferă publică, mass media şi comunicare europeană, proiecte europene, identitate etnică, identitate culturală, identitate europeană, minorităţi, politici în domeniul educaţiei, cercetării şi inovării.

Alina Bârgăoanu a fost băgată de „cineva” în acest ONG direct pe funcția de președinte, iar Paul Dobrescu a fost retras puțin.

Am căutat mai apoi să văd dacă nu cumva doamna Alina Bârgăoanu este ceva nevastă de securist sau de soț pilos, ca să aflu că domnul Dumitru Bârgăoanu este în acest moment șomer, lucru pe care mi l-am confirmat cu alt pas de documentare nemaifăcut până acum, consultând pe mai mulți ani declarația de avere și interese a doamnei Bârgăoanu, unde domnul Bârgăoanu nu apare ani de zile cu niciun venit, adică a trait cu banii nevestei de la SNSPA.

După care, in 2020, nevestei i s-a făcut milă de bărbatul ei și a făcut o românească: l-a angajat „specialist relații publice” la Asociația Eurocomunicare, e drept, cu un venit pe 2020 mic, dar care a crescut probabil în 2021, an pe care îl vom putea verifica doar din declarația de avere ce va fi publicată în iunie 2022!

Faptul că am avut curiozitatea de a verifica declarația de interese a doamnei profesor Bârgăoanu ne-a adus norocul unei revelații jurnalistice care a dat cheia perfectă pentru a deschide zăvorul acestei anchete. Undeva, discret și aparent fără însemnătate, doamna Bârgăoanu menționează că este și președinte al Institutului European din România.

IERa și este incompatibilitate!

Vă mărturisesc sincer că am fost convins 99% că Institutul European din România o fi ceva țeapă de ONG cu nume pompos prin care doamna Bârgăoanu să își mai tragă niște sponsorizări așa cum se obișnuiește în mediul universitar, dar aveam să descopăr că Institutul European din România (IER) este mai mult decât atât.

De fapt, Institutul European din România este instituție publică, cu personalitate juridică, care funcționează sub autoritatea Guvernului și sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe.

Detalii puteti citi aici Ordonanta de infiintare a IER

Bugetul de funcționare vine chiar de la MAE, iar IER are un număr însemnat de angajați, circa 50, și se ocupă de punerea în aplicare a politicilor Guvernului României în domeniul afacerilor europene.

Sigur, la o analiză mai atentă, IER e un rahat de instituție guvernamentală care taie frunze la câini.

Dacă vă interesează cum se freacă menta la IER, deschideti documentul ăsta: Raport-anual-al-Institutului-European-din-Romania-pe-anul-2020

Dar în acest caz și, MAI ALES, în contextul scandalului cu Radu Tudor și asociația Eurocomunicare, este foarte important să reținem că Alina Bârgăoanu, președinta asociației Eurocomunicare care a luat 2 milioane euro de la Guvern, este și președinta Institutului European din România, instituție aflată sub autoritatea Guvernului.

Discutam aici despre o gravă incompatibilitate: citim din documentul oficial al IER.

Art. 1

CAPITOLUL I – DISPOZIȚII GENERALE

Institutul European din România, denumit în continuare IER, este instituție publică cu personalitate juridică, înființată în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/1998, aprobată prin Legea nr. 207/1998, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3

IER funcționează sub autoritatea Guvernului și în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe, conform prevederilor legale în vigoare.

O chestie șocant de elaborată, plătită din banii noștri:

Consiliul de Administrație (CA) al IER este format din nouă membri, numiți conform dispozițiilor art. 8 din OG 15/1998 privind Institutul European din România, cu modificările și completările ulterioare.

Președintele CA împreună cu patru membri sunt numiți de Primul-ministru, la propunerea Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Academia Română, Parlamentul României prin Comisia pentru Afaceri Europene, confederațiile sindicale și organizațiile patronale reprezentative la nivel național, vor desemna câte un membru al CA.

În prezent, Consiliul de administrație este format din următorii membri:

Pe lângă aspectul ce ține de moralitate și tupeul de a hali din bani publici, trebuie să întăresc că discutăm de o crasă incompatibilitate. Se va sesiza vreo instituție a Statului? Nu a Statului Paralel, ci a Statului de Drept, ăla de care tot vorbește Radu Tudor?!

Guvernul României finanțează satrapi media care să bastoneze presa neobedientă

Ce forțe oculte au gestionat ascensiunea din ultimii ani a acestei doamne profesor de la SNSPA care din 2018 până astăzi a devenit un soi de Raed Arafat pe feminin al comunicării guvernamentale?

De ce a finanțat-o Ludovic Orban TOCMAI pe această acoperită?

Cât de corect este ca Guvernul României să finanțeze cu 2 milioane euro un ONG precum Eurocomunicare și care să creeze apoi site-uri și proiecte de comunicare care, sub aparența combaterii fake news-ului, să vâneze și să ostracizeze instituțiile de presă care nu sunt obediente Guvernului, care îl critică pe Raed Arafat sau care devin tribune ale celor care sunt împotriva vaccinării?

Aceasta este constatarea tristă din toată această epopee și mai tristă că Guvernul României finanțează satrapi media care să bastoneze presa din România care critică politicile guvernamentale.

Colega Iosefina Pascal a desenat astăzi caracatița pseudojurnaliștilor și vectorilor care se adapă din acești bani guvernamentali.

Eu nu aș considera-o totuși o caracatiță, ci o haită de hiene dresată de statul paralel ca să hărțuiască prin intermediul falselor proiecte anti fake news sau prin intermediul CNA jurnaliști precum Victor Ciutacu, Răzvan Dumitrescu, Sorin Roșca Stănescu, Anca Alexandrescu, Iosefina Pascal sau Cozmin Gușă, cărora, mai întâi, le este distrusă imaginea pe social media si internet unde se plătesc sume consistente pentru diseminarea ideii că acești jurnaliști sunt murdari sau au interese contrare interesului țării sau chiar că nu ar practica în mod corect jurnalismul.

A doua modalitate de punere la punct a acestor jurnaliști, unii cu cariere de 30 de ani în presă și iubiți de public, este martelarea lor în CNA unde acești jurnaliști încasează amenzi după amenzi, ajungându-se la cuantumuri istorice.

Radu Tudor, liderul satrapilor media de la Asociația Eurocomunicare. Geoana, al doilea sponsor al haitei

Unul dintre liderii acestor satrapi media este fără îndoială Radu Tudor. În acest moment, contează mai puțin dacă el conduce sau nu din umbră asociația Eurocomunicare. Contează însă că el este asociat cu haita și conduce „ostilitățile”, gestionează programul, după care haita latră și mușcă.

Radu Tudor se adapă din banii de la Eurocomunicare, dar eu nu pot dovedi în acest moment asta, căci nu am acces la contabilitatea firmei lui, eu nefiind securist.

Însă toate asocierile lui Radu Tudor cu Alina Bârgăoanu și cu asociația Eurocomunicare pot fi dovedite prin social media, prin participările comune la emisiuni sau podcast-uri.

Ba aș putea spune chiar și prin sponsori, iar aici trebuie să discutăm musai despre Mircea Geoană și despre banii pe care Radu Tudor și asociația Eurocomunicare îi încasează din sponsorizarea de către NATO a proiectelor lor.

Cât de normal este ca pe lângă Guvernul României, Mircea Geoană să folosească banii NATO ca să pună la colț presa neafiliată statului paralel din România?

Am încercat să îl întrebăm pe Mircea Geoană acest lucru, dar din păcate nu ne-a oferit niciun comentariu în acest sens. Fiindcă nu a răspuns la telefon.

Dar Radu Tudor si Eurocomunicare iau bani de la NATO – mai precis de AICI fiindcă Mircea Geoana i-a introdus si „lobby-zat” acolo.

„Technology-driven resilience for countering anti NATO disinformation” este un proiect al Asociației Eurocomunicare, desfășurat cu sprijinul Diviziei de Diplomație Publică a NATO , care urmărește să crească reziliența publicului tânăr din România în față știrilor false, a dezinformării în mediul online și a propagandei computaționale.

Activitățile proiectului sunt concepute pentru a dezvolta abilitățile digitale ale tinerilor, pentru a-i ajuta să înțeleagă ecosistemul media digital și să recunoască formele de manifestare ale dezinformării online.

Proiectul urmărește și creșterea nivelului de conștientizare a publicului larg cu privire la formele de manifestare și diseminare a știrilor false și dezinformării în mediul online. În acest sens, proiectăm și implementăm un set inovator de intervenții, instrumente digitale și materiale educaționale, reunite sub conceptul „Dezinformarea sub lupă”.

(descrierea oficiala de pe eurocomunicare.ro)

N-ați văzut pe Radu mamii, cum strângea el gologanii?!

Aș vrea să remarcăm de asemenea un ultim aspect, relevant zic eu, un mod comun de operare a acestor entități, fie că sunt ONG-uri, fie că sunt societăți comerciale.

Site-ul www.TrueStoryProject.ro este gestionat și cumpărat pe firma lui Radu Tudor, adică Top Media Acces SRL. Radu Tudor a crezut că dacă schimbă denumirea SRL-ului, noi, jurnaliștii de investigații, om fi atât de proști încât să nu săpăm mai departe pe istoricul unic al codului de identificare.

Radu Tudor nu apare în echipa True Story Project, dar EL este proprietarul site-ului.

Și, ca să ne distrăm puțin, să vă arăt și cum mergea Radu Tudor „la consultanță” cu firma Top Media Acces încă din 2014…

Astfel, am aflat că acum un an, cu totul „întâmplător”, cu puțin înainte de proiectul guvernamental de 2 milioane euro, Radu Tudor a schimbat denumirea societății din Top Media Acces SRL în Atlantic & Strategic SRL, o denumire care se vrea tare pompoasă și pe care, probabil, Răducu își va face niște contracte de consultanță de la alte instituții militarizate ale statului român.

De unde știm că se va întâmpla ȘI asta?

Pentru că, pe ascuns, nu pentru ochii tuturor și numai pentru ochii albaștri, Radu Tudor a „inaugurat” un site cu trafic zero, intitulat securitynews.ro , unde publică tot felul de articole traduse sau furate de la agenții, ori limbi în fund sau însăilări de 2 bani din domeniul Apărării sau Intelligence-ului românesc și internațional.

Ultima țepulică editorială lansată de „analistul militar” Radu Tudor e securitynews.ro .

Și cu sediile acestor entități, că sunt SRL-uri sau ONG-uri, e un modus operandi pentru că, pe lângă încercarea foarte bună a colegilor de la RTV de a identifica sediul ONG-ului lui Radu Tudor, am filmat și noi sediile „sociale” unde au fost făcute firmele sau ONG-urile lui Radu Tudor și ale Alinei Bârgăoanu. Și iată ce ne-a dat: niște chestii cu aparență de clădiri părăsite. Nu mai punem și pozele, că sunt irelevante, față de magnitudinea dezvăluirilor din acest articol.

Asta să nu uităm, prieteni și dușmani. Că acești bani, 2 milioane euro, au fost acordați discreționar, fără niciun fel de transparență, unor oameni ai sistemului, deși în România există companii de PR experimentate în comunicare politică și PR de nișă. Se pare că nu au fost „eligibile”.

Iar „activitatea” Eurocomunicare a fost foarte subțire. Dacă pentru două bife penibile, se plătesc 2 milioane de euro acestor căpușe, dacă astea sunt „livrabilele”, mi-e clar de ce ziariștii ce slugăresc Statul Paralel se lăfăie în vile și mașini de lux, iar noi, pârliții din presă, ne chinuim să supraviețuim.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”