Omul din spatele masivei scurgeri de informații cunoscută sub numele PanamaPapers s-a hotărât să vorbească. El a trimis Süddeutsche Zeitung un manifest. RISE Project.ro  vă pune la dispoziție varianta în română. 

“M-am hotărât să dezvălui ce face Mossack Fonseca deoarece cred că fondatorii, angajații și clienții lor trebuie să răspundă pentru crimele lor.”

“Nu lucrez pentru niciun guvern sau serviciu secret. Și nu am lucrat niciodată. Viziunea este în întregime a mea și tot a mea este și decizia să ofer Süddeutsche Zeitung și International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) documentele PanamaPapers.”

“ Ramón Fonseca și Jürgen Mossack ar vrea ca noi să credem că firmele offshore pe care le-au înființat sunt ca și mașinile, un simplu produs oferit doritorilor. Diferența este că vânzătorii de mașini nu scriu legile.”

“Firmele de tip offshore sunt foarte des asociate cu evaziunea fiscală dar PanamaPapers arată, dincolo de orice îndoială, că aceste firme pot fi și sunt folosite de criminali.”

“ În Uniunea Europeană, accesul la fiecare registru al companiilor trebuie să fie gratuit și să conțină informații despre beneficiarii reali ai companiilor.” 

“Evaziunea fiscală nu poate fi oprită, atîta timp cît  politicienii cer bani chiar de la elitele financiare, care au cel mai mare interes să evite plata taxelor. “

“Miliardarii au preluat publicațiile media și le-au transformat în noul lor hobby, limitînd publicarea subiectelor serioase despre cei bogați și puternici. (…) Mai multe publicații mari au avut acces la Panama Papers, deși au pretins contrariul, dar au ales să nu investigheze subiectele și să nu le publice.” 

Prăpastia dintre săraci și bogați este una dintre principalele caracteristici ale timpului nostru. Ne afectează pe toți, în toată lumea. Politicieni, academicieni și activiști au întors pe toate părțile această problemă, devenită, între timp, tot mai mare. Nu au găsit soluții. În pofida numeroaselor discuții, în ciuda analizelor statistice, a insignifiantelor proteste sau a ocazionalelor proiecții de film documentar, întrebarile au rămas aceleași: de ce? Și de ce acum?

PanamaPapers oferă un răspuns atotcuprinzător: e vorba de corupție masivă, generalizată. Și nu e o coincidență faptul că răspunsul vine de la o firmă de avocatură. Mossack Fonseca și-a folosit, timp de decenii, influența ca să scrie sau să manipuleze legile din întreaga lume în interesul criminalilor. În cazul micii insule Niue, firma a înființat și manevrat în totalitate un paradis fiscal. Ramón Fonseca și Jürgen Mossack ar vrea ca noi să credem că firmele offshore pe care le-au înființat sunt ca și mașinile, un simplu produs oferit doritorilor. Diferența este că vânzătorii de mașini nu scriu legile. Iar ceea ce au făcut ei este fraudă la scară mare. Firmele de tip offshore sunt foarte des asociate cu evaziunea fiscală dar PanamaPapers arată, dincolo de orice îndoială, că aceste firme pot fi și sunt folosite de criminali.

M-am hotărât să dezvălui ce face Mossack Fonseca deoarece cred că fondatorii, angajații și clienții lor trebuie să răspundă pentru crimele lor. Câteva au ieșit deja la lumină însă, probabil, vor mai trece ani, decenii, până când vom înțelege adevărata dimensiune a acestor crime. 

Între timp, a început o dezbatere globală, ceea ce este încurajator. Spre deosebire de retorica politică din anii trecuți care a omis, cu grijă, să menționeze rolul elitelor în aceste afaceri murdare, această dezbatere este concentrată pe ceea ce contează.

În acest context, am câteva idei.

Ca să clarific, nu lucrez pentru niciun guvern sau serviciu secret. Și nu am lucrat niciodată. Viziunea este în întregime a mea și tot a mea este și decizia să ofer Süddeutsche Zeitung și International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ) documentele PanmaPapers. Nu am avut niciun alt motiv în afara aceluia că am înțeles și apreciat munca acestor organizații.

A prevalat până acum discuția despre ce este legal și ce nu în această dezbatere. Da, ceea ce este permis în momentul ăsta este scandalos și trebuie schimbat. Dar nu trebuie să pierdem din vedere un alt lucru foarte important: Mossack Fonseca, fondatorii și angajații firmei au încălcat în deplină cunoștință de cauză și repetat legi din întreaga lume. În public, ei invocă ignoranța, faptul că nu cunosc activitățile clienților însă documentele arată că au știut că sunt implicați în comiterea de infracțiuni . Știm că, de pildă în Nevada, chiar Mossack, șeful firmei, a mințit în fața unei curți federale și că departamentul IT al firmei sale a încercat să acopere adevărul. Ar trebui ca toți să fie trași la răspundere, fără discriminare.

În cele din urmă, mii de investigații oficiale ar putea fi inițiate ca urmare a PanamaPapers, dacă agențiile statului ar putea să acceseze și să evalueze documentele. ICIJ și partenerii săi au hotărât, pe bună dreptate, să nu ofere aceste documente agențiilor statale. Eu, însă, sunt dispus să cooperez cu acestea în măsura în care pot.

Acestea fiind spuse, am văzut cum, unul după altul, whistleblowerii și activiștii care au dat informații publicului în Statele Unite și în Europa s-au ales cu viețile distruse după ce au dezvăluit acte de corupție. Edward Snowden este blocat în Moscova din cauza deciziei administrației Obama de a-l pune sub învinuire în baza legii spionajului. Pentru dezvăluirea activităților NSA, el merită să fie considerat erou și nu paria. Bradley Birkenfeld a fost plătit milioane pentru informațiile pe care le-a oferit referitor la banca elvețiană UBS și, cu toate acestea, a fost condamnat la închisoare de Statele Unite. Antoine Deltour este acum acuzat într-un proces în Luxemburg după ce a dat jurnaliștilor informații despre cum ducatul a oferit corporațiilor multinaționale scheme de optimizare fiscală care le-au permis să evite plata taxelor în multe țări. Și mai sunt exemple.

Persoanele care dezvăluie publicului acte de corupție și criminalitate ar trebui să primească imunitate, punct. Până când legile nu vor fi făcute să-i protejeze pe aceștia, agențiile de investigații ale statului vor trebui să se bazeze doar pe propriile puteri sau pe media ca să obțină probe, documente.

Cer Comisiei Europene, parlamentului britianic, congresului american  și tuturor națiunilor nu numai să protejeze whistleblowerii dar și să pună capăt abuzului permis de felul în care sunt înregistrate companiile. În Uniunea Europeană, accesul la fiecare registru al companiilor trebuie să fie gratuit și să conțină informații despre beneficiarii reali ai companiilor. Marea Britanie se poate mândri cu inițiativele luate în ultima vreme dar are încă de jucat un rol vital în eliminarea secretului financiar în diversele sale teritorii insulare care sunt, fără îndoială, cele mai însemnate piese ale corupției instituționale globale. Iar Statele Unite, e clar, nu mai pot avea încredere în deciziile referitoare la legile locale care guvernează înființarea de corporații. În toate cele 50 de state e la fel. Congresul trebuia să ia frâiele și să impună transparența.

Una este să clamezi meritele guvernului la congrese și în luări de poziție oficiale și alta să și implementezi transparența. Nu mai este un secret că politicienii din SUA își petrec cea mai mare parte din timp strângînd fonduri. Evaziunea fiscală nu poate fi oprită, atîta timp cît  politicienii cer bani chiar de la elitele financiare, care au cel mai mare interes să evite plata taxelor. Aceste practici reprobabile formează un cerc vicios și nu pot fi reconciliate. E nevoie de o reformă imediată a sistemului de finanțare a campaniilor electorale.

Desigur, acestea nu sunt singurele probleme care trebuie rezolvate. Primul ministru al Noii Zeelande, John Key, a fost suspect de tăcut în ceea ce privește rolul țării sale în facilitarea evaziunii fiscale prin firme din insulele Cook. În Marea Britanie, conservatorii  și-au ascuns cu nerușinare propriile afaceri care implică firme offshore, în timp ce Jennifer Shasky Calvery, directorul Financial Crimes Enforcement Network din cadrul trezoreriei SUA, tocmai și-a anunțat demisia. Și nu oricum. Urmează să lucreze la HSBC, una din cele mai cunoscute bănci din lume (având sediul în Londra, fapt deloc întâmplător). Este familiarul “revolving door” american (n.a.-atunci când un oficial al guvernului ajunge să lucreze la privat chiar în domeniul pe care îl superviza ca funcționar guvernamental). Iar asta se întâmplă în timp ce mii de beneficiari ai companiilor offshore se roagă ca înlocuitorul oficialului plecat să fie la fel de docil.

În fața lașității politice, e lesne să ne îndreptăm către defetism. Argumentăm că starea de fapt va rămâne neschimbată, în loc să evaluăm PanamaPapers drept un simptom clar al decadenței morale progresive cu care se confruntă societatea noastră.

Acum însă, cărțile sunt în sfârșit pe masă. Și, nu e nicio surpriză, că e nevoie de timp pentru a se produce o schimbare. 

Timp de 50 de ani, puterile executive, legislative și judiciare au eșuat lamentabil, în confruntarea metastazei paradisurilor fiscale, care s-au extins, sub ochii lor, pe tot globul. Astăzi, statul Panama spune că vrea să fie cunoscut și pentru altceva în afară de PanamaPapers. Același  guvern însă a examinat doar unul dintre căluții caruselului offshore și doar pentru că acesta a fost expus. (n.a.-Mossack Fonseca este doar una dintre firmele care înființează companii offshore în Panama).

Băncile și autoritățile fiscale au eșuat. Au fost luate decizii care i-au menajat pe cei bogați, dar au pus presiune pe cetățenii din clasele de mijloc și pe cei cu venituri mici.

De asemenea, sistemul judiciar depășit a eșuat și el. Judecătorii s-au lăsat convinși de argumentele celor bogați, a căror avocați, și nu doar cei de la Mossack Fonseca, sunt foarte pricepuți în a apăra și specula litera legii, în timp ce fac tot posibilul să-i omoare sufletul.

Organizațiile media au eșuat. Multe dintre rețelele de știri sunt caricaturi palide a ceea ce le definea odinioară. Miliardarii au preluat publicațiile și le-au transformat în noul lor hobby, limitînd publicarea subiectelor serioase despre cei bogați și puternici. Consecința imediată a fost că jurnaliștii de investigație lucrează fără fonduri.

Impactul e real și acum a fost și vizibil:  în afară de Süddeutsche Zeitung și ICIJ, mai multe publicații mari au avut acces la Panama Papers, deși au pretins contrariul, dar au ales să nu investigheze subiectele și să nu le publice. Tristul adevăr este că niciuna dintre aceste organizații media, cu influență la nivel global, nu au acoperit subiectul. Nici Wikileaks nu a răspuns încercărilor repetate de a intra în contact.

Dar cel mai tare a eșuat sistemul judiciar. Guvernarea democratică depinde de indivizi responsabili în ansamblu, oameni care înțeleg și susțin legea și justiția, nu de persoane care înțeleg dar exploatează și legea și justiția.În general, avocații au devenit atât de corupți, încât e imperativ ca niște lucruri să se schimbe în această branșă. Etica, pe care se bazează întregul cod de conduită și în baza căreia se acordă licențele a devenit un oximoron.

Mossack Fonseca n-a lucrat într-un vid. A găsit aliați și clienți în cele mai importante firme de avocatură, oriunde și-au dorit în lume. Avocații nu mai trebuie lăsați să se autoreglementeze, e un alt fapt de necontestat. Ei nu mai funcționează corect, în serviciul legii. Cei bogați vor găsi mereu, contra unui onorariu generos, un avocat care să le servească scopurilor, fie el de la Mossack Fonseca sau altă firmă. Dar ce se întâmplă cu restul oamenilor, cu cei care nu au bani?

Impactul colectiv al acestor eșecuri a condus la o eroziune completă a standardelor etice, care a dus la un sistem nou pe care încă îl numim capitalism, dar care e, de fapt, sclavia economică.

În acest sistem, sclavii nu-și cunosc nici identitatea, dar nici stăpânii. Această nouă formă de sclavie, ascunde lanțurile și cătușele în spatele unui complicat limbaj juridic.

Magnitudinea răului care se întâmplă în societate ar trebui să ne trezească pe toți la realitate. Însă atunci când e nevoie de un whistleblower, care să dea semnalul de alarmă, e un motiv de îngrijorare în plus. Arată că sistemele democrației au eșuat, că eroarea e sistemică și cutremurul e iminent. Acum e timpul pentru acțiuni concrete, iar asta începe prin a pune întrebări.

În trecut, probleme legate de fiscalitate și inegalitatea puterilor au dus la revoluții, orice istoric o poate confirma.  Atunci, ca să subjuge populația, puterile apelau la armată. Acum este mult mai eficient să limiteze accesul la informație, făcînd mult mai subtilă înrobirea, în acest fel. Ei uită însă că trăim în plin proces al globalizării. Avem astăzi acces ieftin și nelimitat la medii de stocare și internet de mare viteză, unelte care transced orice graniță.  Nu e greu să intuim astfel că următoarea revoluție va fi una digitală.

Și s-ar putea să fi început deja.

John Doe 

Distribuie Distribuie Comentarii