Dezvăluire INCREDIBILĂ! Ministerul de Externe, CANGRENAT de rubedeniile, neamurile şi pilele politicienilor

Dezvăluire INCREDIBILĂ! Ministerul de Externe, CANGRENAT de rubedeniile, neamurile şi pilele politicienilor

România Curată  şi-a propus să prezinte rubedeniile, beizadelele şi piloşii din MAE. Ministerul de Externe este cangrenat de astfel de legături de rudenie şi de partid, în special ale PSD. Foarte mulţi dintre angajaţi sunt fii sau fiice ale unor foşti sau actuali mahări. Un asemenea grad de nepotism în diplomația românească spune multe despre profesionalismul ministerului, per ansamblu.

De exemplu, Ioana Gheorghiaş (vezi foto) – fiica lui Mugurel Gheorghiaş zis Melcul, prietenul din facultate al liderului PSD Liviu Dragnea şi acţionar TelDrum, cu afaceri în Brazilia – lucrează la MAE, în echipa secretarului de stat, George Ciamba.

Claudiu Hellvig, fratele directorului SRI, Eduard Hellvig, este consul la Castellon în Spania. Fiul fostului ministru Dobre, al fostului ministru Pogea sau fiica fostului ministru Niţă lucrează, de asemenea, la MAE.

Vezi mai jos o listă a acestora – în ordine alfabetică şi neexhaustivă (ne cerem scuze dacă am omis, fără intenţie, vreunul).

Iulian Buga este ambasador în Suedia. Fratele lui este Cezarian Buga, judecător militar la Curtea Militară de Apel Bucureşti. Cezar Buga este acuzat de alţi doi magistraţi de la CMAB că e omul lui Marian Hapău, directorul serviciului secret al Armatei, un apropiat al lui Gabi Oprea, fost ministru al Apărării. Vezi aici.

Catrinel Brumar este agentul guvernamental la CEDO. A fost partenera de viaţă a lui Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe în Guvernul Ponta şi actual consilier prezidenţial al lui Klaus Iohannis.

Diana Turconi Bubenek are rang de ministru plenipotenţiar. Este soţia profesorului Şerban Bubenek, managerul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Prof. dr. CC Iliescu şi preşedinte al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă.

George Ciamba este secretar de stat în MAE. A fost ambasador în Turcia şi Grecia. Soţia lui este Adriana Ciamba, consul general la Istanbul.

Ciamba a fost secretar de stat în MAE şi pe vremea lui Adrian Năstase. Potrivit unor surse MAE, la formarea Guvernului Grindeanu, în decembrie, Ciamba a fost cât pe ce să fie ministru de Externe, a fost pentru o noapte ca şi ministru – aşa cum a fost şi Mircea Geoană preşedinte în decembrie 2009. Postul i-a fost suflat însă de Theodor Meleşcanu după ce ALDE a revendicat ministerul.

Potrivit aceloraşi surse, Ciamba a fost apropiat de premierii PSD Adrian Năstase şi Victor Ponta şi i-ar fi ajutat cu relaţiile sale în Turcia. Acum, Ciamba este apropiat de liderul PSD Liviu Dragnea. De altfel, Ioana Gheorghiaş, fiica prietenului lui Dragnea, Mugurel Gheorghiaş zis Melcul, de la TelDrum, lucrează acum în echipa lui George Ciamba.

Soţia lui, Adriana Ciamba, a fost trimisă consul la Istanbul în 2013 de Guvernul Ponta, deşi nu avea experienţă consulară si fusese reîncadrată după 7 ani de pauză. În urmă cu 2 ani, fostul ministru Bogdan Aurescu a promovat-o la excepțional.

Mihaela Cămărăşan este ambasador în Estonia. A fost şefa de cabinet a miniştrilor Bogdan Aurescu, Titus Corlăţean şi Andrei Marga. Potrivit unor surse, a ajuns în MAE pe vremea lui Năstase fiind susţinută de grupul de la Cluj şi de profesorul Vasile Dâncu. Soţul ei este Călin Cămărăşan, fost consul general al României la Gyula, Ungaria. Acesta a fost avansat la excepţional de fostul ministru Aurescu, deşi în 2012 fusese rechemat de la post, ca urmare a unui scandal. 

Cei doi soţi au primit locuinţă RAAPPS în 2013, deşi Călin Cămărăşan avea un apartament în Bucureşţi. A scris Gândul în august 2013. 

Diana Cliveti este consilier diplomatic la Reprezentanţa României la UE. Este fiica fostului eurodeputat PSD de Bacău, Minodora Cliveti. Potrivit unor surse din MAE, este considerată apropiată de fostul sforar al PSD, Viorel Hrebenciuc. A lucrat la Ambasada României în Grecia când ambasador era George Ciamba şi la cabinetul acestuia în MAE.

Iulia Adriana Cupşa Kiseleff este consul la Milano. Este din Beclean, Bistriţa, unde a fost consilier judeţean PSD. Se mândreşte a fi descendentă a generalului Kiseleff.

Matei Dobre, fiul fostului ministru liberal Victor Paul Dobre, este referent principal la Consulatul României în Chicago.

Valerica Epure este ambasador în Indonezia. A fost membru PDSR şi apare pe celebra listă a lui Eugen Mihăescu, fost senator şi ambasador al României la UNESCO. 

Soţul ei este Cristian Epure, prim colaborator al ambasadorului din Indonezia – potrivit site-ului Ambasadei României la Jakarta – şi diplomat cu însărcinări politico-consulare şi culturale.

Ioana Gheorghiaş lucrează la MAE la cabinetul secretarului de stat George Ciamba. Ea este fiica lui Mugurel Gheorghiaş, zis Melcul, prieten din facultate cu liderul PSD Liviu Dragnea şi acţionar TelDrum. “Melcul” are afaceri în Brazilia şi a făcut obiectul unei investigaţii de presă Rise Project. Ioana Gheorghiaş a lucrat şi la Administraţia prezidenţială pe vremea lui Traian Băsescu. Vezi detalii aici.

Ion Gâlea este ambasadorul României la Sofia. Este fiul lui Ion Gâlea, primul prefect FSN al Iaşiului după Revoluţie. A fost asistent la Drept al lui Adrian Năstase.

Mihai Alexandru Grădinar este ambasadorul României în Danemarca. Este fiul lui Ilie Grădinar zis Ilie Gigacalorie, un om de afaceri din Sibiu, apropiat de preşedintele Klaus Iohannis. 

Celebrul Ovidiu Grecea, şeful corpului de control al Guvernelor Radu Vasile şi Năstase, fost prefect al Capitalei şi fost ofiţer al Serviciului secret al MAI, este consul la Vancouver. A fost consul la Rio Janeiro şi Sydney.

Alina Veronica Hagima lucrează în MAE în cadrul Secţiei consulare. A fost director al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

“Alina este fată de baron local, fostă soţie de interlop, soră de fin şi coleg al lui Victor Ponta şi actuală soţie de funcţionar public. Căsătorită la 18 ani cu Coco Păun cunoscutul interlop gorjean, Alina este fiica lui Constantin Preoteasa  un baron local care, în anul 2004, l-a ajutat pe Victor Ponta să câştige un loc de deputat în Parlamentul României. Fratele său, Claudiu Preoteasa a fost coleg cu Victor Ponta în corpul de control al lui Adrian Năstase şi apoi a avut o evoluţie politică spectaculoasă în prezent ocupând funcţia de vicepreşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu”, a susţinut Asociaţia Dreptatea Româneasca. 

Claudiu Hellvig este consul la Castellon, Spania. E fratele directorului SRI, Eduard Hellvig. Claudiu Hellvig a fost numit consul în 2013 pe vremea guvernării USL când fratele lui era ministrul Dezvoltării. Potrivit unor surse MAE, fostul secretar general al MAE, Robert Cazanciuc, a avut un cuvânt în numirea lui Claudiu Hellvig. Ulterior, Cazanciuc a devenit ministru de Justiţie, acum este senator PSD şi preşedintele Comisiei Juridice din Senat, după ce l-a înlocuit pe Şerban Nicoale.

Răzvan Huza este secretar I la Ambasada României la Tokyo. Este fiul celebrei judecătoare Maria Huza, fost preşedinte a Tribunalului Bucureşti şi prietenă a fostului ministru PSD al Justiţiei, Rodica Stănoiu.

Edward Iosiper are rang de ministru plenipotenţiar şi lucrează acum în cadrul Ambasadei României la Tokyo. A fost ambasador în Israel. Este fiul unui fost şef al Comunităţii evreieşti din România.

Ioana Apolzan Manolescu este secretar II la Ambasada României de la Berlin. A fost soţia lui Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor.

În 2014, Radu-Cătălin Mardare, fost prefect de Bacău pe vremea lui Adrian Năstase şi fost senator PSD, a fost numit consul general la Sevilla.

Dan Neculăescu este consilier al premierului Grindeanu şi a fost secretar de stat în MAE pe vremea premierului Cioloş. 

Este fiul avocatului Sache Neculăescu, fost şef al organizaţiei de pensionari a PSD Dâmboviţa. Tatăl lui este autor al unor cărţi împreună cu deputatul PSD Adrian Ţuţuianu, şeful Comisiei de control a SRI.

Soţia lui Dănuţ Neculăescu, Raluca, lucrează la Administraţia prezidenţială în aparatul consilierului Bogdan Aurescu.

Ramona Niţă este secretar I la Reprezentanţa României la UE şi se ocupă de sectorul telecomunicaţii. Este fiica fostului ministru PSD Constantin Niţă, judecat pentru corupţie.

Alexandru Opaschi este consul la Istanbul. Este nepotul lui Victor Opaschi, fost consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu.

Alexandru Pogea este şeful secţiei Energie în cadrul Reprezentanţei României la Bruxelles. Este fiul fostului ministru PDL al Finanţelor, Gheorghe Pogea. Iniţial, el a picat examenul de admitere în MAE.

Laura Popescu are gradul de ministru consilier. A fost detaşată la Administraţia prezidenţială şi acum este director în cadrul MAE. Este fosta soţie a avocatului Antonie Popescu, apărătorul revoluţionarilor.

În 2014, Marian Popescu a fost numit consul general la Bilbao, Spania. El a fost secretar al organizaţiei PSD Diaspora şi candidat PSD la alegerile parlamentare din 2008.

Dan Paxino are rang de ministru plenipotenţiar. A fost însărcinat cu afaceri  la Ambasada României în Kenya de unde a fost retras în urma unui scandal sexual. Acum este detaşat la Ministerul Fondurilor Europene, la cabinetul Rovanei Plumb (PSD).

Daniel Mihai Răşică este consul la Rostov pe Don. A fost prefect de Ilfov şi şef al Poliţiei locale Voluntari. Este considerat un apropiat al primarului Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea, edilul Capitalei. 

Andreea Seucan coordonează zona de Afaceri interne la Reprezentanţa României la Bruxelles. Este soţia lui Claudiu Seucan, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei pe vremea ministeriatului lui Cristian Diaconescu, în 2004. Andreea Seucan este nora Aspaziei Cojocaru, fost judecător la CCR.

Ion Sion Bujor este şef de misiune diplomatică în Filipine. Este fiul vitreg al fostului preşedinte Ion Iliescu. A fost consul în Dubai de unde a fost rechemat în urma unui scandal. A mai fost însărcinat cu afaceri în Thailanda. Potrivit unor surse din MAE, Sion a fost numit întotdeauna în funcţie de către ministrul de Externe, evitând să treacă prin procedura numirii de către Preşedinte (care numeşte ambasadorii).

Vasilica Staicu, fostă parteneră de viată a ex-ministru PSD, Dan Şova, a fost numită în 2013 secretar III la Ambasada României la Londra. A fost preşedinte PSD Belgia.

La Zaragoza, în Spania, este consul din august 2012 Alexandru Steriu, fratele fostului preşedinte UNPR Valeriu Steriu, acum în partidul lui Traian Băsescu.

Raluca Şeitan este viceconsul la Dublin. Este soţia fostului ministru PDL al Muncii, Mihai Şeitan.

Radu Mihai Şerbănescu este ataşat diplomatic la MAE şi lucrează la Oficiul pentriu implementarea sancţiunilor internaţionale. Este fiul lui Radu Şerbănescu, unul dintre cei mai vechi angajaţi din MAE – organizator al turneului internaţional de şah de la Externe. Este considerat în minister ca fiind un apropiat al lui Bogdan Aurescu şi Ioan Gâlea.

Vlad Vasiliu este ambasador în Elveţia şi ginerele fostului premier Radu Vasile. A fost secretar de stat la vicepremierul Costin Borc în Guvernul Cioloş. A mai fost consul general la Bonn şi diplomat la Berlin.

Florin Trandafir Vasiloni este consulul general al României la Gyula, în Ungaria. A fost vicepreşedinte PSD Diaspora.

În 2013, Guvernul Ponta l-a trimis pe Andrei Zaharescu consul la Cape Town, în Africa de Sud. Zaharescu a fost purtător de cuvânt al Guvernului şi prezentator la postul de televiziune Antena 1.

Irina Zidaru are rang de ministru consilier. A intrat în MAE pe vremea lui Mircea Geoană. Este soţia lui Radu Tudor, un jurnalist de la Antena 3.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”