Dezbateri pe tema Statutului poliţistului: Au fost scoase prevederile privind punerea la dispoziţie şi evaluarea managerială

Dezbateri pe tema Statutului poliţistului: Au fost scoase prevederile privind punerea la dispoziţie şi evaluarea managerială

Prevederile privind punerea la dispoziţie a poliţistului şi evaluarea managerială au fost scoase din proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului în urma discuţiilor cu sindicatele, a anunţat, miercuri, Geani Nica, secretar general în Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul dezbaterii publice pe marginea actului normativ.

"Proiectul nu mai conţine două intervenţii care au suscitat atât de multe discuţii, chiar dacă au fost făcute cu bune intenţii. Noi tot ce am gândit aici sunt lucruri care eficientizează activ MAI, dar sunt şi în beneficiul poliţiştilor. Au fost scoase punerea la dispoziţie şi evaluarea managerială", a declarat Geani Nica.

Decizia a fost salutată de preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, care a spus că această punere la dispoziţie din poziţia de cercetare disciplinară era un abuz.

"A învins forţa legii. Nu noi am avut succes, ci legea a avut succes şi (...) mă simt confortabil în momentul în care în ţara noastră se respectă legea. (...) Oricând politicul transforma poliţia în orice altceva. Dau un exemplu: un poliţist de bună credinţă, un poliţist judiciarist care instrumentează dosare penale sensibile, cu oameni influenţi, cum se dorea să fie scos din joc? Prin această instituţie de punere la dispoziţie din cercetare disciplinară. Şeful lui intra în jocul infracţionalo-politic, emitea acea decizie, o hârtie cu şapte rânduri şi spunea că 'începând cu data de... poliţistul X este cercetat disciplinar pentru comportare necorespunzătoare'. Din momentul ăla, era pus la dispoziţie, executa alte sarcini decât cele pe care le avea în fişa postului, deci practic dosarele penale erau luate", a arătat Coarnă, după încheierea dezbaterii.

Iulian Surugiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, a spus că, în opinia sa, statutul poliţistului nu mai e de actualitate.

Potrivit prevederilor iniţiale, în situaţia în care nu mai erau întrunite condiţiile necesare pentru îndeplinirea funcţiei de conducere ca urmare a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale, poliţistul era eliberat din funcţie.

"Existenţa situaţiilor de exercitare necorespunzătoare a funcţiei de conducere se constată cu ocazia evaluării activităţii profesionale individuale a poliţistului, fiind stabilite criterii concrete în raport cu organizarea şi planificarea activităţilor, oportunitatea şi operativitatea deciziilor, exercitarea controlului şi a autorităţii, realizarea unui climat optim de muncă, motivarea subordonaţilor, capacitatea de relaţionare, receptivitatea la iniţiativele personalului", se arăta în proiectul privind Statutul poliţistului. AGERPRES/(A - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…