„Dezastrul de la Cernobîl s-ar putea repeta la Kursk” / Cum își motivează spusele directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică
Rafael Grossi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), a declarat marţi, 27 august, după o vizită la centrala nuclearo-electrică Kursk, din vestul Rusiei, că există un risc de „incident nuclear” şi că situaţia este gravă, transmite Reuters.
„În apropiere de aici a apărut pericolul sau posibilitatea unui accident nuclear”, le-a declarat Grossi reporterilor, relatează antena3.ro .
„O centrală nucleară de acest tip, foarte aproape de un punct de contact sau de un front militar este un fapt extrem de grav”, a subliniat el, citat de AFP, după vizita la această infrastructură situată în regiunea frontalieră Kursk, unde armata ucraineană a lansat o ofensivă surpriză acum trei săptămâni.
Rusia acuză că centrala a fost atacată în mod repetat de forţele ucrainene ce se află la doar 40 km după ce au declanşat incursiunea în regiunea Kursk. Ucraina nu a răspuns până acum acestor acuzaţii, notează Reuters.
În conferinţa de presă pe care susţinut-o marţi, 27 august, Grossi a arătat că centrala este extrem de vulnerabilă întrucât nu are o cupolă protectoare, la fel ca cea de la Cernobîl.
El a afirmat că centrală funcţionează încă în condiţii foarte aproape de cele normale, însă aceasta înseamnă că situaţia privind securitatea sa este şi mai gravă.
Compania nucleară de stat Rosenergoatom a declarat că directorul general al AIEA a putut să constate el însuşi că reactorul nr.3 al centralei funcţionează la deplină capacitate, în timp ce reactorul nr.4 se află de duminică, 25 august, în mentenanţă programată. Şefului AIEA i-a fost arătat de asemenea un bloc reactor ce se află în construcţie, a indicat Rosenergoatom.
Construită la circa 50 km vest de oraşul Kursk, capitala regională unde locuiesc circa 440.000 de persoane, aceasta dispune de şase reactoare, dintre care două în curs de construcţie.
Din celelalte patru, două sunt oprite şi două sunt deplin operaţionale. Sunt de acelaşi tip ca reactoarele de la Cernobîl, în Ucraina, fără dom de protecţie.
Accidentul nuclear de la Cernobîl din 1986, considerat cel mai grav din istorie, a contaminat zone întinse în special în Ucraina, Belarus şi Rusia. O mare parte a restului Europei s-a confruntat de asemenea cu efecte ale radiaţiilor.