Detalii tulburătoare din dosarul polițistului omorât în timpul unei vânători ilegale. Cum a vrut inculpatul să ascundă fapta
Un tânăr polițist din București a murit după ce a fost împușcat în urma unei partide de vânătoare fără autorizație. Bărbatul care l-ar fi împușcat accidental a fost condamnat, dar nu și-a recunoscut faptele.
Polițistul Nicolae Cătălin Ristescu, în vârstă de 28 de ani, lucra la Secția 1 București și venise în vizită la părinții săi. Tragedia a avut loc în seara zilei de 29 iulie 2019 în pădurea de pe raza comunei Mușătești (Argeș), în urma unei partide de vânătoare ilegală, la care luase parte.
După ce a fost împușcat, având trei leziuni asupra corpului, agentul a fost transportat în stare gravă la spitalul din Curtea de Arges, fiind apoi transferat, cu elicopterul, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, unde a decedat la 14 august 2019.
De moartea sa a fost acuzat Ion T., unul dintre prietenii alături de care ar fi participat la vânătoare. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru omor și braconaj.
„Inculpatul T. Ion, în seara zilei de 29.07.2019, fără a avea autorizaţie de vânătoare, a mers cu o armă în fondul de vânătoare „Valea Faurului”, cu intenţia de a vâna, ulterior, confundând-o cu un mistreţ, a tras asupra victimei Ristescu Nicolae Cătălin, rănind-o, după care a decis să amâne acordarea ajutorului medical până când salvarea nu a mai fost posibilă, urmărind doar să-şi ascundă urmele şi să îşi creeze un alibi, producând astfel decesul acestuia”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Versiunea inculpatului
Inculpatul nu a recunoscut, însă, faptele și a avut o cu totul altă versiune față de cele întâmplate. Acesta a precizat organelor de urmărire penală că a însoţit victima, în seara cu pricina, în pădurea pe care polițistul o deținea, „în scopul de a verifica dacă pe această suprafață sunt persoane la furat de lemne, deoarece anterior i-au fost sustras material lemnos”.
Nu a identificat pe nimeni, iar după o perioadă de timp, la aproximativ 400 de metri de locul unde lăsase mașina, a auzit un foc de armă și l-a văzut pe agent căzut la pământ spunând că a fost împușcat. A apelat telefonic un prieten să vină urgent în locul unde a avut loc incidentul.
A motivat acest lucru spunând că l-a chemat să conducă mașina deoarece el băuse o bere și nu putea conduce. În cele din urmă victima, care era conștientă, a fost transportată la Spitalul din Curtea de Argeș.
Condamnat la opt ani de închisoare
Tribunalul Argeș l-a condamnat pe 13 februarie 2024, la opt ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă și braconaj. Instanța dispusese, anterior, schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de omor în ucidere din culpă. Decizia Tribunalului nu este definitivă, ea fiind atacată cu apel de către inculpat.
Părinții polițistului s-au constituit părți civile în dosar. Era singurul copil al acestora. Dacă decizia instanței rămâne definitivă, inculpatul este obligat la plata sumei de 35.000 lei daune materiale și 60.000 de euro daune morale către familia victimei. Tribunalul Argeș a mai dispus plata unei prestații lunare în cuantum de 1.500 lei către mama agentului, pe tot parcursul vieții sale.
Procesul a fost reluat la Curtea de Apel Pitești, primul termen de judecată fiind stabilit pe 15 mai.
Nu recunoaște faptele
Inculpatul nu a recunoscut niciodată faptele săvârşite. De asemenea, în timpul cercetărilor acesta a precizat organelor penale că nu a avut arme asupra sa și nu a tras cu arma în acea seară.
Apărarea sa este contrazisă, însă, de probele din dosar. „A rezultat, dincolo de orice dubiu, că a tras cu arma și că l-a lovit pe Ristescu Cătălin, alicea găsită în corpul acestuia fiind identică, ca și formă, dimensiune și compoziție chimică cu cele identificate la domiciliul inculpatului”, se menționează în motivarea instanței.
Totuși, nu s-a putut demonstra faptul că inculpatul a amânat cu intenție acordarea ajutorului medical victimei, fiind transportat într-un timp relativ scurt la spital.
„În cadrul ultimului cuvând acordat inculpatului, acesta nu a recunoscut faptele săvârşite, jurându-se în faţa instanţei şi în faţa divinităţii că este nevinovat”, se mai arată în dosarul de la Tribunalul Argeș.
Doctorii și martorii protejați - rol important în condamnarea inculpatului
Declarațiile martorilor au avut un rol determinant în aflarea adevărului, fiind audiați, inclusiv, trei martori cu identitate protejată. Un rol important l-au avut și medicii de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș care au precizat judecătorului că atât inculpatul, cât și victima, le-au declarat că „a fost împușcat la vânătoare”.
Sursa: adevarul.ro