Detalii INCREDIBILE despre cum a ordonat Vladimir PUTIN asasinarea unui inamic - VIDEO

Detalii INCREDIBILE despre cum a ordonat Vladimir PUTIN asasinarea unui inamic - VIDEO

Asasinarea fostului spion Aleksandr Litvinenko în 2006 a fost "probabil" aprobată de către preşedintele Vladimir Putin, a conchis o anchetă publică, relatează BBC News online.

Un magistrat britanic ar putea acuza Rusia de asasinarea fostului agent KGB Litvinenko (Imagine: AFP /Mediafax Foto)

Litvinenko a decedat la vârsta de 43 de ani, la Londra, în 2006, la câteva zile după ce a fost otrăvit cu poloniu-210, o substanţă radioactivă extrem de toxică, pe care a ingerat-o dintr-o ceaşcă de ceai.

O anchetă publică referitoare la moartea acestui fost agent KGB, care s-a instalat în Marea Britanie în 1999, a fost deschisă în ianuarie 2015.

Judecătorul Sir Robert Owen a declarat joi că este probabil ca preşedintele rus Vladimir Putin să fi aprobat asasinatul, în urma unui conflict mai vechi.

Văduva lui Litvinenko, Marina, s-a declarat "foarte mulţumită" de raportul prezentat de Sir Owen.

"Cuvintele pe care soţul meu le-a spus pe patul de moarte, când l-a acuzat pe domnul Putin, au fost dovedite de o Curte engleză", a declarat ea în faţa Înaltei Curţi de la Londra.

Marina Litvinenko a îndemnat Marea Britanie să expulzeze toţi agenţii de informaţii ruşi şi să impună sancţiuni economice şi de călătorie unor persoane, inclusiv şefului statului rus Vladimir Putin.

Raportul prezentat de Sir Robert Owen dezvăluie cum anume fost plasată substanţa radioactivă în ceainicul din care a fost servit Litvinenko.

Ministrul britanic de Interne Theresa May urma să prezinte, ulterior, în Camera Comunelor, poziţia Guvernului cu privire la concluziile anchetei.

Doi cetăţeni ruşi - Andrei Lugovoi şi Dmitri Kovtun - au fost acuzaţi de asasinarea lui Litvinenko. Ambii resping acuzaţiile.

Sir Robert Owen afirmă că cei doi suspecţi au acţionat probabil la ordinul serviciului rus de informaţii FSB de la Moscova.

"Ţinând seama pe deplin de toate probele şi analizele care mi-au fost disponibile, conchid că operaţiunea FSB de asasinare a lui Litvinenko a fost probabil aprobată de către domnul Patruşev şi, de asemenea, de către preşedintele Putin", scrie el în acest raport de 300 de pagini, referindu-se la Nikolai Patruşe, directorul FSB de la vremea faptelor, şi la şeful statului rus Vladimir Putin.

Într-o reacţie faţă de acest raport, Lugovoi - în prezent deputat rus într-un partid naţionalist - a catalogat acuzaţiile formulate împotriva sa drept "absurde".

"Aşa cum ne-am aşteptat, nu există nicio surpriză", a declarat el.

"Rezultatele anchetei făcute publice astăzi (joi) confirmă încă o dată poziţia antirusă a Londrei, părtinirea şi lipsa de voinţă a englezilor de a stabili adevăratul motiv al morţii lui Litvinenko", a adăugat Lugovoi.

Motive de acţiune

Sir Robert Owen se declară "sigur", în acest mult-aşteptat raport, că Litvinenko a fost asasinat de către Lugovoi şi Kovtun.

Londra doreşte să-i interogheze în cadrul anchetei, însă Moscova a refuzat să-i extrădeze.

Activitatea lui Litvinenko în cadrul agenţiilor britanice de informaţii, criticile acestuia la adresa FSB şi a lui Putin şi asocierea sa cu alţi disidenţi ruşi sunt, potrivit judecătorului, posibilele motive ale asasinatului.

A existat "fără îndoială o dimensiune personală a ostilităţii" dintre Putin şi Livtinenko, adaugă el.

"Sunt convins că, în general, membri ai administraţiei Putin, inclusiv preşedintele însuşi şi FSB-ul, aveau motive să acţioneze împotriva lui Litvinenko, inclusiv de a-l ucide, la sfârşitul lui 2006", scrie Sir Robert Owen.

Folosirea izotopilor de poloni-201 este "în mod sigur un indicator puternic al implicării statului", având în vedere că această substanţă este produsă într-un reactor nuclear, se arată în raport.

Ancheta citează de asemenea mărturii potrivit căroa lui Litvinenko i s-ar fi rezervat o moarte lentă, provocată de radiaţii, cu scopul ca astfel "să se trimită un mesaj".

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”