Detalii în premieră în cazul scandalului dintre milionarul Adrian Marțian și fosta parteneră, conflict din care au căzut victime copiii

Detalii în premieră în cazul scandalului dintre milionarul Adrian Marțian și fosta parteneră, conflict din care au căzut victime copiii

Omul de afaceri Adrian Marțian și-a luat cei trei copii cu el, deși trei hotărâri ale instanțelor din România și Spania, dintre care una definitivă, precizează clar că acesta nu are dreptul să se apropie de micuți. Conflictele dintre afacerist și fosta parteneră sunt vechi de ani de zile.

Adrian Marțian nu avea voie să se apropie de copii FOTO Mediafax Foto/Marius Dumbrăveanu

Adrian Marțian nu avea voie să se apropie de copii FOTO Mediafax Foto/Marius Dumbrăveanu

Polițiștii hunedoreni au deschis o anchetă penală privind lipsirea de libertate, după ce afaceristul Adrian Marțian și-a luat cei trei copii și a plecat cu ei spre o destinație necunoscută. Asta cu toate că trei instanțe au decis că micuții vor fi luați din grija sa, iar în august 2024 Tribunalul Mureș a emis inclusiv un ordin de protecție împotriva omului de afaceri, prin care a fost înștiințat că nu are dreptul să se apropie de copii la mai puțin de 100 de metri ori să comunice cu ei, timp de patru luni.

„Adevărul” a intrat în posesia hotărârilor instanțelor din România privind interdicția impusă lui Adrian Marțian de a se apropia de copii. Iar documentele scot la iveală numeroase conflicte între omul de afaceri și Roxana Marțian, fosta sa parteneră și mama celor trei copii.

Mai trebuie spus că ambii părinţi au deschis mai multe procese pentru a primi custodia copiilor.

Roxana Marțian este cercetată penal în Spania pentru maltratare şi abandon. În plus, Adrian Marțian a depus în România plângere penală pentru tentativă de omor împotriva fostei partenere, plângere nesoluționată până acum.

Timp de aproximativ 10 ani, Roxana Marțian şi Adrian Marţian, împreună cu minorii, au locuit în Cluj – Napoca, iar în perioada august 2021-iunie 2022, minorii au locuit împreună cu părinții în Spania, la Barcelona.

În iunie 2022, părinţii celor trei copii s-au separat, Adrian Marțian părăsind Spania împreună cu copiii și stabilind locuința acestora în Târgu-Mureș. Din acel moment, Roxana Marțian a reclamat că nu a mai avut legături cu minorii, aceasta întâlnindu-i pe cei trei copii doar în prezenţa tatălui.

Istoricul proceselor între foștii parteneri

Iată mai jos istoricul proceselor între Roxana și Adrian Marțian privind custodia copiilor.

Pe 26 august 2022 Judecătoria Târgu Mureș a stabilit cu titlu provizoriu ca locuința minorilor să fie la Adrian Marțian.

Printr-o decizie a Tribunalului de Instrucție 7 Cerdanyola del Valles – Spania din noiembrie 2022, s-a atribuit Roxanei Marțian și copiilor ei folosința locuinței situată în Barcelona, precum și o pensie de întreținere pentru mamă de 800 euro, tutela și custodia asupra copiilor a fost atribuită mamei, Dan Marțian fiind obligat să plătească o pensie alimentară de 500 euro. Numai că Adrian Marțian a făcut contestație în decembrie 2022, dosarul nefiind finalizat.

Printr-o sentinţă civilă din 10 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, a admis cererea formulată de Marțian Adriana Roxana în contradictoriu cu Marțian Adrian, dispunând înapoierea copiilor la reşedinţa obişnuită din Spania.

Printr-o decizie din 15 mai 2024, Curtea de Apel București a decis înapoierea minorilor către Roxana Marțian, iar în caz de „refuz voluntar a executării obligației în termenul stabilit, mama să fie autorizată să îi preia pe copii personal sau prin reprezentant”.

În motivarea hotărârii din 15 mai 2024, judecătorii au explicat că libertatea de apreciere a minorilor a fost alterată prin activitatea de alienare parentală (înstrăinare părintească) la care copiii au fost supuşi de către Adrian Marțian.

„Copiilor le-a fost blocată comunicarea cu unul dintre părinţi (mama), le-a fost transmisă persistent ideea că au fost abandonaţi de mamă, că aceasta nu îi iubeşte şi să nu au nevoie de mamă, aceasta din urmă având alte preocupări decât cele legate de familie şi copiii, că urmăreşte să îi ia cu forţa şi să îi despartă de tată. În contextul dat, în care copiii nu au mai avut posibilitatea reală de a o asculta liber şi pe mamă, având în vedere şi vârsta destul de mică a acestora la momentul ruperii contactului cu mama lor, sentimentele şi opiniile acestora se grefează pe o realitate alterată, deformată, prin urmare şi acestea sunt viciate şi nu trebuie considerate ca având o importanţă majoră în decizia pe care instanţa o va lua. Or, în acest context, nu este nici just şi nici în spiritul Convenţiei ca instanţa să dea prevalenţă opiniei copiilor de nu se dispune înapoierea acestor în Regatul Spaniei, validând astfel comportamentul părintelui care i-a deplasat în mod ilicit şi i-a reţinut în mod ilicit în România”, și-au motivat judecătorii decizia.

Hotărârea a fost menținută și de Tribunalul Mureș pe 8 august 2024, adăugându-se și ordinul de protecție împotriva lui Adrian Marțian, ordin valabil pe o durată de patru luni.

Drept urmare, conform magistraților, reținerea copiilor de către Adrian Marțian este ilicită și „conduita se circumscrie unui act continuu de violență psihologică și socială asupra copiilor”.

Mama copiilor, acuzată că i-a agresat

Conform unui e-mail trimis de Maria Rosa Coscujuela Palau, directoarea școlii din orașul catalan Palleja unde au învățat cei trei copii timp de un an, aceștia „au frecventat cursurile în mod normal şi s-au integrat foarte uşor în şcoală, au participat la activităţi şi au fost fericiţi în noua lor şcoală, au arătat interes pentru învăţătură şi şi-au făcut prieteni”.

Conform unui raport psihologic criminalistic întocmit de către o expertă din Barcelona, „profilul psihologic al doamnei Marţian arată o personalitate calmă şi liniştită, cu o tendinţă spre pasivitate şi supunere, dar capabilă să îţi apere ideile şi să ia propriile decizii. Se reiterează absenţa caracteristicilor agresive faţă de alte persoane”. Asta în contextul în care Adrian Marțian și-a acuzat fosta parteneră că și-a abuzat fizic cei trei copii. Însă acuzele nu au fost probate faptic în vreun fel.

În apărarea sa, Adrian Marțian a susținut că el a fost cel care a suportat costurile ridicate ale școlarizării copiilor la școala privată din Spania. Tot omul de afaceri a mai susținut că fosta sa parteneră nu are vreo sursă de venit, că el i-a înscris la o școală foarte bună în România și că o revenire a copiilor ar fi contrară interesului superior al acestora pentru că le-ar fi grav afectat dreptul la educație. Însă instanța nu i-a dat dreptate și a încredințat copiii mamei.

Unde sunt copiii

Cei trei micuți ai familiei Marțian au fost găsiți cu tatăl lor în Serbia.

„Cele patru persoane se află în custodia autorităților polițienești din Serbia, localitatea Nis. Pe baza precizărilor făcute de către ministrul sârb de interne, ministrului român al afacerilor interne, în cadrul convorbirii telefonice avute astăzi 17.10.2024, inițiate de partea română, menționăm faptul că, la acest moment, cei trei minori sunt în afara oricărui pericol”, a anunțat Poliția Română.

De altfel, fiul cel mare al afaceristului, provenit din altă relatie, si-a acuzat încă de ieri tatăl că a pus la cale răpirea celor trei frati ai săi, înscenând dispariția lor.

„Relația dintre mamă și copii nu a fost niciodată de natură conflictuală. Mama și-a iubit copiii, am o grămadă de dovezi și sunt decizii ale instanței în care se spune că mama nu a avut niciodată un abuz asupra copiilor, iar tatăl este cel care i-a manipulat și i-a alienat parental”, spunea fiul cel mare al afaceristului.

El și-a acuzat, în continuare, tatăl ca a organizat răpirea copiilor. „Copiii sunt alienați parental și nu disting realitatea de ficțiune, repetând scenariul care a fost învățați. Tatăl nu a stat cu ei nici măcar o săptămână de la coadă la cap, până când i-a luat de la mama lor, din Spania”, afirma Adrian Marțian, fiul afaceristului.

Cei trei frați de 11, 9 şi 7 ani au fost dați în urmărire națională luni, 14 octombrie.

Chiar omul de afaceri Adrian Marțian este cel care a anunțat autoritățile despre dispariția micuților.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”