Detalii despre vânătoarea israeliană a liderului Hamas în Fâșia Gaza. Ce tertipuri folosește Yahya Sinwar
Noul lider politic al Hamas, Yahya Sinwar, creierul atacului din 7 octombrie asupra Israelului, a fost silit să fugă din rețeaua întinsă de tuneluri a grupării și să se ascundă printre civilii palestinieni, relatează express.co.uk . De altfel, el s-ar afla în continuă mișcare pentru a nu fi reperat, în timp ce negocierile privind un acord de încetare a focului în enclava palestiniană ar fi întârziate de comunicarea greoaie cu acesta.
Liderul Hamas ar fi părăsit tunelurile din Fâșia Gaza FOTO PROFIMEDIA
Arhitectul atrocităților din 7 octombrie, Sinwar care era deja o țintă a Israelului, a fost promovat lider al aripii politice a Hamas, după asasinarea lui Ismail Haniyeh la Teheran, la începutul acestei luni. Liderii Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) sunt de părere că prinderea sau uciderea sa are potențialul de a da o lovitură fatală structurii de putere a grupării, provocându-i dizolvarea.
Liderul Hamas a părăsit tunelurile teroriste din Gaza și se ascunde printre civilii palestinieni „îmbrăcat în femeie”, au declarat sâmbătă surse de informații israeliene.
Israelul a fost a „câteva minute” să-l captureze în urmă cu zece zile, când i-au percheziționat adăpostul într-un tunel din Gaza.
„Am fost aproape. Eram în complexul lui subteran. Cafeaua era încă fierbinte”, a declarat generalul de brigadă Dan Goldfus.
De atunci, bărbatul de 61 de ani se ascunde la vedere, printre mulțimile de palestinieni strămutați din Fâșia Gaza, în timp ce forțele israeliene sunt angajate într-o cursă contra cronometru pentru a-l prinde.
„De fapt, am fost la câteva minute distanță de mai multe ori”, a spus Shalom Ben Hanan, care a condus trei divizii ale agenției de securitate a Israelului Shin Bet, și care ar fi implicat îndeaproape în vânătoarea lui Sinwar.
„Așa cum am descoperit cu ocazia altor operațiuni de eliminare, Sinwar nu rămâne sub pământ în tuneluri sau zone speciale subterane mai mult de 24 până la 36 de ore odată”.
„E conștient că putem descoperi astfel de locații subterane prin tehnologie avansată. Mai știe și că dacă face o greșeală sau găsim surse care să ne spună unde se află, îl vom găsi. Trebuie să fie în mișcare pentru a evita ca această greșeală să devină fatală pentru el”.
„Așadar acum îl căutăm folosind tehnologia și inteligența umană și credem că probabil se va ascunde la vedere”, a declarat o sursă de rang înalt pentru The Sunday Express.
Liderul Hamas a cerut să-i fie protejată viața drept condiție pentru încheierea unui acord de pace
Săptămâna trecută, Sinwar ar fi introdus o nouă condiție pentru un acord de încetarea focului în negocierile fragile cu Israelul care au loc la Cairo, la care Hamas nu ia parte.
„Sinwar subliniază că trebuie i să se asigure securitatea vieții și bunăstarea personală”, a spus un oficial egiptean.
Unde s-ar ascunde liderul Hamas
Se crede că în ultimele săptămâni, liderul politic al Hamas ar fi fost alertat de mai multe avertismente. Este, de asemenea, posibil să se fi refugiat în zone care nu sunt controlate de trupele IDF.
Sinwar a ajuns la conducerea Fâșiei Gaza în 2017 prin amenințări și intimidare a rivalilor săi, pe care i-a silit să plece în exil.
Însă înlocuirea lui Haniyeh, care locuia în Qatar, cu un conducător al războiului aflat practic pe linia frontului, a cauzat probleme de comunicare și, potrivit unor relatări, ar fi întârziat și mai mult procesul de negociere privind un eventual armistițiu.
El și-a transmis ultimele instrucțiuni prin mesaje scurte și clare pentru a evita confuzia pe măsură ce acestea trec prin „multe mâini”, a spus o sursă.
Alungat din centrul său de comunicare, „este nevoie de până la trei săptămâni pentru ca unele dintre mesajele sale să ajungă”, a explicat expertul regional Megan Sutcliffe de la grupul de risc strategic Sibylline.
„Acest fapt nu a facilitat discuțiile de încetare a focului”, a adăugat el.
Israelul a reușit deja să elimine câțiva jucători cheie ai mișcării islamiste palestinene Hamas, inclusiv pe comandantul militar Mohammed Deif și pe adjunctul său, în cursul unui asasinat țintit într-o zonă aglomerată din centrul Fâșiei Gaza.
„A trebuit să verificăm informațiile de mai multe ori, chiar și cu câteva minute înainte, pentru a ne asigura că se află încă înăuntru. Prim-ministrul însuși a trebuit să dea aprobarea. La fel va fi și cu Sinwar", a spus Ben Hanan.
Sursa: adevarul.ro