Destituirea lui Trump: Au început audierile publice istorice în Congres; democraţii spun că vor să acţioneze ''fără ranchiună''

Destituirea lui Trump: Au început audierile publice istorice în Congres; democraţii spun că vor să acţioneze ''fără ranchiună''

Democraţii vor să desfăşoare ancheta privind destituirea preşedintelui Donald Trump "fără ranchiună" şi "fără întârziere", a declarat miercuri congresmanul Adam Schiff, deschizând noua fază, publică, a procedurii, relatează AFP.

Preşedintele republican Donald Trump "a invitat Ucraina să se amestece în alegerile noastre? A comis el un abuz?", s-a întrebat Adam Schiff, membru al Camerei Reprezentanţilor responsabil cu supervizarea anchetei.

"Cazul este atât de simplu şi de teribil", a adăugat el.

Congresul SUA a început miercuri o serie de audieri publice istorice în cadrul anchetei în vederea destituirii lui Donald Trump, pe care democraţii îl acuză de abuz de putere.

Sub privirile camerelor de filmat, Camera Reprezentanţilor a început interogarea lui William Taylor, însărcinatul cu afaceri american la Kiev, şi a lui George Kent, înalt responsabil al Departamentului de Stat specializat în Ucraina.

Cei doi diplomaţi au povestit deja în spatele uşilor închise eforturile desfăşurate de apropiaţi ai preşedintelui republican pentru a forţa Ucraina să îl ancheteze pe Joe Biden, bine plasat pentru a deveni candidatul democrat la alegerile prezidenţiale din 2020.

Tot în deschiderea audierilor, un congresman republican a spus că ancheta este "o campanie de calomnii orchestrată cu meticulozitate în media".

Ancheta se înscrie "într-o operaţiune desfăşurată de trei ani de democraţi, de media corupte şi de birocraţi partizani care vor să anuleze rezultate alegerilor din 2016", a afirmat Devin Nunes, în numele republicanilor din comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!