Destinațiile europene unde se poate face plajă în octombrie
În octombrie, sudul Europei încă oferă vreme caldă și plaje liniștite, departe de aglomerația verii. Destinații ca Cipru, Grecia, Italia și Spania sunt ideale pentru escapade toamna. Prețurile scad, iar temperatura mării rămâne plăcută, oferind o oportunitate perfectă pentru relaxare pe țărmurile însorite.
Destinații de plajă toamna în Europa Colaj
În timp ce în Europa de Nord, în special în Scandinavia, temperaturile încep să scadă dramatic la mijlocul toamnei, adesea ajungând sub zero grade și, uneori, cu zăpadă, situația în sudul Europei este semnificativ diferită. Dar anul acesta, chiar și Austria și România au experimentat ninsori încă din septembrie.
În sudul Europei, inclusiv pe Coasta Amalfi și în insulele grecești, temperaturile rămân calde și plăcute în octombrie. După aglomerația și prețurile mari din timpul verii, această perioadă oferă o oportunitate excelentă pentru a explora destinațiile de coastă europene într-un ritm mai relaxat. Vremea și marea sunt încă suficient de calde pentru a te bucura de ultimele raze de soare, iar locuitorii permanenți revin din vacanțele lor, oferindu-ți o experiență mai relaxată și autentică.
Cipru, de exemplu, este adesea considerat cel mai cald loc din Europa în luna octombrie, cu o temperatură medie zilnică maximă de 28°C în Larnaca. În Grecia, insulele din sud, precum Creta, rămân calde, cu temperaturi medii de 24°C. Italia, în special insulele precum Sicilia, oferă temperaturi între 19°C și 24°C, ideale pentru explorări și relaxare. În Tenerife, Spania, temperatura mării este de aproximativ 24°C.
Prin urmare, toamna este o perioadă excelentă pentru a te bucura încă de plaje însorite și vreme plăcută. Dacă îți planifici următoarea escapadă, consideră destinații precum Italia , Grecia, Spania, Portugalia, Malta, Croația și Cipru ideale pentru o vacanță relaxantă și însorită.
Cipru – paradisul tropical
Cipru, o mică națiune insulară situată în estul Mediteranei, se dovedește a fi una dintre cele mai bune destinații de vacanță în octombrie pentru iubitorii de plajă. Cu temperaturi plăcute de 26-27°C, insula oferă ocazia perfectă de a combina relaxarea pe plaje tropicale cu explorarea ruinelor antice sau distracția în parcuri acvatice.
Situată pe aceeași latitudine cu Marocul și Iranul, Cipru este o opțiune excelentă și accesibilă pentru o vacanță la plajă pe tot parcursul anului. Dar toamna, când prețurile pentru stațiunile de litoral scad, poți să te relaxezi pe țărmurile imaculate și să te răcorești în apele turcoaz, în timp ce cei de acasă încep să-și scoată hainele de iarnă.
Vară de toamnă pe plajele de vis ale Peninsulei Iberice
Spania reprezintă o opțiune excelentă pentru o vacanță de toamnă la plajă, oferind o paletă generoasă de destinații de vis.
Tenerife, Insula Primăverii Eterne, face parte din Arhipelagul Canare, care deși amplasat în Oceanul Atlantic, aproape de Africa, face parte din Europa. Cea mai mare dintre insule se bucură de temperaturi între 26°C și 29°C, fiind ideală pentru relaxare pe plaje, peisaje vulcanice și drumeții pe Muntele Teide.
Tot în Canare, Lanzarote, considerată de mulți drept cea mai frumoasă insulă din arhipelag, se bucură de o temperatură medie de 26°C în luna octombrie. Cu golfuri nisipoase adăpostite de vânt și întinderi mari de plajă pentru surfing și windsurfing, insula oferă peisaje vulcanice dramatice și atracții culturale, inclusiv o impresionantă grădină de cactuși.
Ibiza, o altă destinație de top, se transformă în octombrie, având temperaturi medii de 23°C și o atmosferă de vară indiană. „Vacanța de toamnă pe insulă este de vis”, menționează Serena Cook, expertă în turism, care amintește că temperaturile ajung și până la 28 de grade. Insula a devenit o destinație pe tot parcursul anului pentru cei care caută wellness, plimbări, plajă, mâncare bună sau petreceri.
Mallorca, cea mai populară dintre Insulele Baleare , oferă un farmec rustic în octombrie, cu peisaje liniștite și o atmosferă romantică. Mulțimile se îndreaptă spre stațiunile de lux, golfurile insulare și restaurantele de pe plajă. De la înotul în golfuri pustii la explorarea piețelor locale și drumeții ușoare, octombrie este momentul ideal pentru a savura farmecul simplu al insulei și stilul autentic de viață spaniol. „Odată ce mulțimile s-au risipit și zilele nu sunt atât de călduroase, Mallorca începe să devină verde din nou, datorită ploilor de toamnă timpurii, începe recolta strugurilor pentru vin și se pregătesc și culegătorii de măsline”, spune Carmen Ruiz de Huidobro, expertă locală în turism.
Pe Costa de la Luz, din Andalucia, orașul-port alb Cadiz strălucește toamna. Turiștii sunt întâmpinați cu pasiune, mâncare delicioasă și dans flamenco. Deși mulți aleg Sevilla sau Granada, spiritul autentic din Cadiz transformă locul într-o alternativă atrăgătoare pentru cei care doresc să exploreze mai mult. Este situat într-o poziție excelentă pentru a vizita plajele frumoase ale coastei și pentru a explora satele albe din regiune. Dintre acestea, Vejer de la Frontera este o bijuterie absolută, cu buticuri artizanale, o scenă culinară de vârf cu influențe din Maroc și o colecție tot mai mare de locuri minunate de cazare. Temperatura medie în octombrie este de 23°C.
Malaga, situată pe coasta sudică a Spaniei, combină plajele frumoase cu ape turcoaz și puncte de interes istoric. Cu temperaturi de 24°C în octombrie, este perfectă pentru relaxare pe plajă sau explorarea centrului istoric.
Grecia în octombrie – soare, istorie și plaje paradisiace
Și Grecia reprezintă o alegere excelentă pentru o vacanță de toamnă. În octombrie, temperaturile ridicate nu sunt garantate pe toate insulele Greciei, dar Creta și Rodos / Rhodos fac excepție, menținând constant temperaturi plăcute. Mykonos, Santorini , Kos, Paros și multe altele, pot reprezenta de asemenea destinații ideale.
Creta, cea mai mare insulă a Greciei, se mândrește cu atmosfera sa tropicală. Locul de naștere al lui Zeus, Afroditei și Apollo, Creta este un mit devenit realitate. Insula are plaje divine, golfuri de un albastru electric și un sezon estival destul de lung, ideal pentru o vacanță la plajă în octombrie, când temperatura medie este de 24°C. Templele antice, Palatul din Knossos, portul venețian din Chania pot fi explorate acum fără aglomerație sau te poți bucura de magia Golfului Balos și poți savura mesele la restaurante de familie din satele de pe coline.
În sudul Dodecanezului, Rodos rămâne cald și în octombrie, când temperatura medie este de 24°C, dar poate ajunge și la 26°C până aproape de noiembrie, permițând vizitatorilor să se bucure de orașul medieval și de plajele cu nisip alb. Totuși, serile pot fi mai răcoroase. Rodos păstrează un farmec deosebit chiar și în afara sezonului de vârf. Insula a fost destinație de lună de miere pentru Jackie Kennedy și Aristotel Onassis. Pe lângă plajă, insula oferă multe oportunități pentru explorarea istoriei și culturii, făcând din octombrie o perioadă ideală pentru vizitare.
Pe de altă parte, Paros, o bijuterie mai puțin cunoscută din Ciclade , se transformă într-un loc magic în octombrie. „Acesta este un timp minunat pentru a face o baie în Marea Egee sau pentru a explora nenumăratele trasee de drumeție”, spune Andria Mitsakos, expert în turism. Insula oferă o combinație perfectă între cultură și minunile naturale ale Greciei. Turiștii pot experimenta autenticitatea grecească în locuri precum satul Naoussa, bucurându-se de cultura locală și de festinurile sezoniere: „Proprietarii magazinelor și localnicii sunt relaxați și nu este nevoie să faci rezervări nicăieri. Este și perioada recoltei, așa că strugurii sunt la apogeu, iar prietenii organizează «petreceri de suma» pentru a sărbători distilarea băuturii locale din resturile de struguri”.
Italia – refugiul perfect de toamnă pentru soare, mare și delicii culinare
În octombrie, insulele și regiunile sudice ale Italiei oferă o combinație perfectă de vreme plăcută, peisaje uimitoare și experiențe culturale autentice.
Sardinia este o bijuterie a Mediteranei, fiind una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță insulare din Europa. În octombrie, temperaturile ajung la 23°C, fiind ideale pentru a explora plajele cu nisip alb și ape turcoaz, cum ar fi La Pelosa și Poetto, și pentru a te bucura de orașe vibrante precum Cagliari.
Sicilia, cea mai mare insulă din Marea Mediterană, impresionează toamna cu maxime de 24°C. Orașe precum Catania oferă priveliști uimitoare spre Muntele Etna și atracții istorice remarcabile, inclusiv Piazza del Duomo și Teatrul Roman din Catania. Peisajele vulcanice și plajele sălbatice ale insulei capătă un farmec aparte în această perioadă. Festivalurile recoltei, inclusiv La Vendemmia, scot în prim-plan vinurile și delicatesele locale, cum ar fi trufele proaspete, porcini cu linguine și mierea de pe Muntele Etna stropită peste brânza locală. În zilele de toamnă când Sirocco-ul suflă din Sahara, Sicilia se topește de căldură, iar locuitorii își părăsesc locuințele în stil baroc și se îndreaptă spre plajele nisipoase pentru a înota. Nopțile rareori devin reci, iar pe întinderile sălbatice de nisip alb și în parcurile costiere protejate, precum Selinunte și Vendicari, s-ar putea să te trezești singur.
Calabria, situată în extremitatea sudică a Italiei, se bucură de temperaturi de 23°C, plaje cu nisip argintiu și ape cristaline la Marea Ionică și Marea Tireniană. Satele de coastă și orașele de pe coline oferă o primire călduroasă și o atmosferă relaxată care amintește de Italia de altădată.
Puglia, regiunea sudică care formează călcâiul cizmei italiene, se bucură de zile calde până în luna octombrie. Temperatura este perfectă pentru a vizita micile orașe și piețele. În același timp, marea este încă destul de caldă și plajele sunt extrem de liniștite, deoarece copiii sunt la școală. Așa că, în special în timpul săptămânii, poți avea plaja și numeroasele restaurante tradiționale de familie de pe litoral doar pentru tine. Se recomandă să faci cumpărături din orașele mai mari, precum Bari, Lecce și Taranto, iar seara să te aventurezi în micile restaurante pentru a savura o cină incredibilă doar cu antipasti – cu varietatea lor de legume locale gătite, paste făcute în casă și, bineînțeles, burrata.
Portugalia – farmecul din Algarve în octombrie
Faro, capitala regiunii Algarve, se bucură de temperaturi de până la 24°C în octombrie. Aici, relaxarea se îmbină perfect cu plajele superbe, cum ar fi Praia de Faro, dar și cu farmecul orașului medieval.
Algarve, refugiul încă liniștit al Portugaliei, chiar dacă a devenit o destinație populară, păstrează esența sa autentică și frumusețea neatinsă. Toamna este întâmpinată cu o atmosferă specială - pentru că viața locală își reia ritmul. Piețele de pește și porturile se animă în mod autentic, fără agitația verii. Este perioada perfectă pentru a descoperi orașele pitorești și satele tradiționale portugheze, precum fermecătoarea Cacela Velha, dar și plajele sălbatice care au făcut Algarve celebră, precum cele din Lagos. Iar marea încă își așteaptă vizitatorii cu ape calde.
Turcia: între Bodrum și Antalya, între Egee și Mediterană
În luna octombrie, Turcia oferă două opțiuni excelente pentru o vacanță de vis: Bodrum și Antalya.
Lumina caldă și aurie a soarelui se reflectă pe apele liniștite ale golfului și insulelor din Bodrum, iar temperatura medie este de 26°C. Marea Egee, încălzită pe parcursul verii, este ideală pentru o baie relaxantă, iar zilele însorite sunt perfecte pentru aventuri pe coasta împădurită, fie cu barca, fie cu un jeep. Gastronomia atinge apogeul în această perioadă, combinând recolta de toamnă cu peștii și fructele de mare proaspete. Chiar dacă atmosfera este mai liniștită, apusurile oferă întotdeauna o vibrație aparte.
Antalya , pe de altă parte, se bucură de o temperatură medie de 25°C în octombrie. Regiunea, cu peisaje naturale spectaculoase și stațiuni rafinate, atrage din ce în ce mai mulți turiști din întreaga lume. În această lună, temperaturile sunt mai blânde, ideale pentru explorarea locurilor impresionante, precum Cascada Kurşunlu și Parcul Național Beydağları.
Malta – amestec captivant de istorie, cultură și peisaje spectaculoase
Cu o temperatură medie de 25°C în octombrie, Malta atrage turiștii cu plajele sale frumoase, clima caldă și atmosfera familiară. Dar este mult mai mult decât o destinație de relaxare la soare. Istoria sa complexă, marcată de influențe arabe, italiene și britanice, a lăsat o amprentă distinctă asupra culturii și arhitecturii locale. În ultimii ani, a câștigat recunoaștere și pentru scena culinară vibrantă și bogăția culturală. Capitala Valletta se mândrește cu unul dintre cele mai impresionante porturi din lume. Atrage atenția globală și în domeniul artei contemporane, cu inaugurarea în octombrie a MICAS - Malta International Contemporary Arts Space.
Insula vecină Gozo oferă de asemenea temperaturi medii de 25°C, în octombrie, fiind ideală pentru explorări și relaxare. Renumită pentru arhitectura sa medievală, plajele impresionante și traseele de drumeții, Gozo reprezintă o destinație de vis pentru iubitorii de natură și aventură. Printre atracțiile sale de top se numără Laguna Albastră și Ramla Bay, locuri ce oferă priveliști de poveste.
Croația, Riviera Albaneză sau Coasta de Azur
Dubrovnik , renumitul oraș medieval din sudul Croației, își păstrează farmecul și în luna octombrie, când temperaturile plăcute de 21°C fac explorarea mult mai agreabilă. Acum te poți bucura de plimbări relaxante pe zidurile impresionante ale cetății, de vizite la obiectivele istorice, cum ar fi Fortul Lovrijenac, de excursii pe Insula Lokrum sau o plimbări cu telecabina până pe Muntele Srd, ce oferă priveliști spectaculoase asupra Mării Adriatice.
Este recomandată explorarea insulelor Elafiti, pentru că toamna prețurile feriboturilor scad semnificativ, oferind șansa perfectă de a descoperi și insulele Koločep, Lopud și Šipan, cunoscute pentru plajele lor neamenajate și bine păstrate, considerate printre cele mai frumoase din regiune. Pentru o experiență culinară deosebită, restaurantele de pe malul mării te vor delecta cu preparate proaspete și peisaje pitorești.
Mai la sud, pe malul Mării Ionice, Sarandë reprezintă paradisul ascuns al Rivierei Albaneze. Destinația de vis din sudul Albaniei oferă în octombrie temperaturi ideale de 23°C. Apele de un verde smarald și plajele neaglomerate atrag vizitatorii, iar o vizită la Castelul Lëkurësi oferă panorame impresionante asupra Rivierei Albaneze. Pentru o experiență de neuitat, este recomandată explorarea coastei printr-o croazieră relaxantă.
În octombrie, și Nisa, renumitul oraș francez de pe Coasta de Azur, se bucură de temperaturi plăcute de 21°C. Cu peste 30 de plaje ce oferă oportunități perfecte pentru plimbări lungi și relaxare, Nisa îmbină farmecul său mediteranean cu o atmosferă cosmopolită. Centrul său vibrant găzduiește muzee prestigioase, buticuri de lux și o mulțime de opțiuni culturale care te vor captiva.
Sursa: adevarul.ro