Despre Justiție și Băsescu. Sau despre cum avem Justiție exclusiv datorită lui Băsescu
De vreo cîteva săptămîni, o șleahtă de foști adoratori ai lui Băsescu (fie ei făcători sau doar consumatori de presă) sînt în pragul crizei de apoplexie pentru că Băsescu ar trăda Justiția, statul de drept și alte asemenea valori sacrosancte.
Ciudat este că toți acești îngrijorați pînă la paroxism nu manifestă nici cel mai mic stress că Justiția și statul de drept îl ocolesc la mare distanță pe Victor Ponta, unul din cei mai penali premieri ai României de după ’89. Dacă nu cumva cel mai penal.
O să vă spun foarte direct părerea mea: Justiția pe care o critică acum Băsescu nu ar fi existat dacă același Băsescu nu ar fi condus România timp de zece ani. Amintiți-vă: în 2004, Adrian Năstase se pregătea să devină președinte. Dacă asta s-ar fi întîmplat, timp de zece ani am fi avut o Românie roșie, condusă de la Cotroceni de Năstase și din Guvern și Parlament de niște discipoli foarte loiali ai aceluiași Năstase. Ba chiar îndrăznesc să spun că, în acei zece ani năstăsieni, și Curtea Constituțională ar fi devenit pe deplin social-democrată cu accente comuniste nord-coreene. Să vă reîmprospătez memoria: în 2004, actuala DNA era PNA, instituție condusă de un mediocru slugarnic, Ioan Amarie.
Imaginați-vă, deci, că în decada năstăsiană a României, tot ce funcționează acum în Justiție ar fi fost, cel mult, un vis atît de vag și de îndepărtat că, de fapt, nimeni n-ar mai fi visat la asta. Cu Năstase la Cotroceni, pînă și procurorii care fac dosare cu găinării ar fi trebuit să ia lumină de la PSD. Iar PNA ar fi fost farsa supremă, un teatru absurd de ochii UE. În contextul ăsta, judecătorii ar fi fost simpli contabili care ar fi lucrat pe cifrele de la partid. Iar judecătorii CCR ar fi tranșat orice dispută de constituționalitate în favoarea liderului suprem de la Cornu.
În loc de asta, am avut două mandate ale lui Traian Băsescu. Care nu e Dumnezeu pe pămînt, nu e un erou legendar, nu e apostolul integrității, nu e farul anticorupției. Dar este un președinte care, atunci cînd România avea mai multă nevoie, a luat o decizie istorică: să înceapă desțelenirea Justiției. Nu trebuie să mă credeți pe mine pe cuvînt, întrebați-o pe Monica Macovei cum i-a propus Băsescu să preia portofoliul Justiției și cum, apoi, ca ministru, Macovei i-a propus pe Morar la DNA și Kovesi la Parchetul General.
Tot ce vedeți zilele astea la TV, adică zeci de dosare de mare corupție, își are originea în acel prim mandat al lui Traian Băsescu și în hotărîrea acestuia de a permite unor oameni din afara sistemului (Monica Macovei venea atunci din oengism) să încerce reformarea sistemului.
Pe scurt: cît a avut pîrghii de putere, Traian Băsescu a făcut ce trebuie pentru Justiție și stat de drept. Acum, ca cetățean de rînd, poate să-l critice și pe Dumnezeu, dacă vrea, pe mine nu mă deranjează. Așa că nu vă așteptați să mă înscriu în corul criticilor frustrați că obiectul adorației lor nu face ce ar vrea ei, adoratorii, să facă.
P.S. Spre deosebire de mulți din criticii lui de azi, eu nu l-am întîlnit niciodată pe Traian Băsescu. Nu mi s-a părut important să stau cu președintele la un șpriț și să mă laud după aia cu asta. Mult mai important mi s-a părut ce face președintele, nu cum mă poleiește pe mine dacă stau cu el la masă.
