De ce rămâne fostul cancelar german atât confortabil cu Rusia?, se întreabă The Economist . Și tot revista britanică dă răspunsul sec: Schroder spune că crede în apropiere, dar pare să fie mai motivat de bani.

<< Când Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie, unii foști șefi de guverne europeni s-au grăbit să-și șteargă legăturile personale de afaceri cu această țară. Esko Aho, Christian Kern și Matteo Renzi – liderii de odinioară ai Finlandei, Austriei și, respectiv, Italiei – au renunțat la roluri importante în consiliile de administrație ale marilor firme rusești. Nu și Gerhard Schröder. Fostul cancelar al Germaniei și-a păstrat postul de șef al consiliului de supraveghere al Rosneft, un gigant petrolier rus. A fost nominalizat pentru a se alătura consiliului de administrație al Gazprom, exportatorul de gaze controlat de stat. Din 2016, el este președintele Nord Stream 2, o conductă de gaz de 11 miliarde de dolari, care ar fi dublat fluxul de gaz subacvatic între Rusia și Germania (Olaf Scholz, actualul cancelar, a scos-o din priză în februarie). De ce, odată respectatul lider, a rămas aproape de Rusia?

<< Domnul Schröder, un politician din Partidul Social Democrat (SPD), a condus Germania între 1998 și 2005. A realizat multe pentru țară. Un pachet de reforme implementat la începutul anilor 2000 a transformat Germania din „bolnavul Europei” în motorul său economic. El a liberalizat legile care anterior limitaseră cetățenia în mare măsură la cei cu sânge german. Iar refuzul său de a se alătura războiului Americii în Irak a fost justificat.

De asemenea, a fost un susținător vocal al Ostpolitik, o politică de apropiere de blocul estic, inclusiv de Uniunea Sovietică de atunci, concepută la sfârșitul anilor 1960 de către Willy Brandt, un alt cancelar SPD. Un aspect al ideii, care a supraviețuit reunificării Germaniei în 1990, a fost acela de a lega Rusia într-un parteneriat energetic de dependență reciprocă cu Europa. Proiectul a fost întotdeauna mai popular la SPD decât la principalul său rival, creștin-democrații de centru-dreapta. Dar timp de mulți ani, liderii germani din tot spectrul au crezut în Wandel durch Handel, sau schimbarea politică prin comerț. Mulți dintre Russlandversteher („înțelegătorii” față de Rusia) din Germania s-au dezis după ce Rusia a anexat Crimeea, în 2014, sau cel puțin după atacul din acest an asupra Ucrainei. Domnul Schröder nu a făcut-o.

Legăturile de durată ale cancelarului cu Rusia sunt mai mult decât o adeziune încăpățânată la o ideologie defectuoasă. Domnul Schröder a câștigat milioane din pozițiile corporative deținute. El primește în jur de 600.000 de dolari pe an de la Rosneft, majorându-și astfel pensia guvernamentală germană de puțin peste 100.000 de dolari. Statul german plătește, de asemenea, aproape 500.000 de dolari pe an pentru a-i finanța biroul privat. Banii cash par să fie motivația lui principală. De asemenea, a legat o strânsă prietenie cu Vladimir Putin, președintele rus vorbitor de germană. Cei doi au sărbătorit a 60-a și 70-a aniversare a domnului Schröder la Hanovra și, respectiv, la Sankt Petersburg.

Legăturile strânse ale domnului Schröder cu un dictator războinic îi distrug moștenirea politică. Ar fi putut fi ținut minte ca unul dintre marii cancelari ai Germaniei postbelice. Așa cum este acum, el va fi cunoscut drept lobbystul lui Putin. Saskia Esken, co-liderul SPD, i-a cerut să plece din partid, care a început procesul de retragere a calității lui de membru (deși progresează într-un ritm de melc). A renunțat la statutul de cetățean de onoare al Hanovrei, orașul său natal, înainte ca orașul să se poată debarasa de el. Borussia Dortmund, echipa sa de fotbal favorită, i-a anulat calitatea de membru de onoare. Magazinul oficial al SPD din Berlin a retras de la vânzare chiar și cana de cafea roșie Gerhard Schröder. Nimic din toate acestea nu pare de natură să înțepe conștiința domnului Schröder. După cum spunea săptămâna trecută, pentru New York Times, în primul său interviu de la invazie: „Nu îmi fac mea culpa”. >>

Distribuie Distribuie Comentarii