Desertul delicios cu care nu vei da niciodată greș: cum faci prăjitura Valurile Dunării

Desertul delicios cu care nu vei da niciodată greș: cum faci prăjitura Valurile Dunării

Prăjitura delicioasă Valurile Dunării este excelentă pentru a fi preparată la evenimente, sărbători sau ori de câte ori aveți poftă de ceva dulce.

Prăjitura Valurile Dunării

Prăjitura cu care nu vei da niciodată greș. Foto: Arhivă

Iată ingredientele de care ai nevoie pentru blat (marmorat în tavă de 25/25 cm):

  • 200 g unt cu un conținut de 82% grăsime
  • 125 ml lapte
  • 7 g praf de copt
  • 200 g vișine fără sâmburi proaspete sau din compot

Pentru cremă ai nevoie de:

  • 100 g zahăr pudră cu aromă de vanilie
  • 200 g unt cu 82% grăsime

Pentru glazură:

  • 200 g ciocolată amăruie cu peste 50% cacao
  • 200 ml smântănă pentru frișcă

Mod de preparare:

Întâi de toate este necesar să preîncălzești cuptorul la 180 de grade Celsius. Ulterior, pune hârtia de copt în tavă.

Pasul următor se referă la prepararea blatului. Astfel, începe prin a pune într-un bol cele patru ouă întregi și cele patru albușuri. Celelalte patru gălbenușuri rămase le vei utiliza la crema de vanilie.

Peste ouăle din vas pune praful de sare și zahărul. Apoi trebuie să le amesteci, utilizând mixerul sau telul, până când zahărul s-a dizolvat și compoziția a devenit spumoasă. În continuare, trebuie să pui untul moale, amestecă și adaugă încetul cu încetul făina cernută cu praful de copt. Potrivește textura aluatului turnând câte puțin lapte și împarte aluatul în două părți egale.

În final, întinde prima parte de aluat în tavă și nivelează. Pune pudra de cacao, care trebuie amestecată cu o lingură de lapte, în cea de-a doua parte de aluat. Omogenizează aluatul și întinde-l peste cel deja pus în tavă. Ulterior, poți presăra vișinele, care trebuie foarte bine scurse, și le poți introduce ușor în aluat.

Blatul trebuie să stea la cuptor 35-40 de minute, la 180 de grade.

Pentru cremă, amestecă praful de sare cu gălbenușurile, apoi adaugă zahărul pudră cu aromă de vanilie și omogenizează compoziția. În continuare, adaugă făina și laptele, amestecându-le bine, până când se omogenizează.

Pune recipientul cu crema pe baie de aburi și amestecă continuu, până când are consistența unei budinci. Apoi trebuie să acoperi crema cu o folie alimentară pentru a preveni formarea unei pojghiţe. Laşi crema la răcit. După ce s-a răcit complet, încorporează în cremă puțin câte puțin untul moale, păstrat la temperatura camerei. Întinde crema peste blatul răcit și pune tava la rece pentru circa o oră.

Pentru glazură, pune vasul cu smântâna lichidă pe foc, iar atunci când aceasta se apropie de punctul de fierbere, stinge focul și pune ciocolata, care trebuie ruptă în bucățele. Amestecă până când ciocolata este topită complet, iar glazura este omogenizată.

Amestecul obținut trebuie întins cât încă este fierbinte peste crema de vanilie. Lasă prăjitură să se răcească până când glazura de ciocolata este întărită. În final, utilizează o furculiță pentru a forma dungi ondulate care să semene cu valurile Dunării.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”