Desecretizarea salariilor alungă calificații din firmele mici

Desecretizarea salariilor alungă calificații din firmele mici

Directiva Uniunii Europene privind renunțarea la secretul salarial ar putea pune în dificultate firmele mici, atrag atenția tot mai mulți experți în resurse umane.

Salariul mare, criteriu de alegere a jobului Foto: Arhivă

Salariul mare, criteriu de alegere a jobului Foto: Arhivă

Acestea vor avea cel mai probabil dificultăți în a atrage angajați calificați deoarece cei din urmă vor prefera firmele cu o mai mare putere financiară. Un alt efect va fi acela al deprofesionalizării firmelor din orașele mici, prin migrarea angajaților către locurile de muncă mai bine plătite din orașele mari.

„Transparența salarială în anunțurile de joburi devine o necesitate pentru companiile care vor să atragă candidați fiindcă va aduce o creștere a productivității, satisfacției și motivației în rândul angajaților și va ajuta la eliminarea diferențelor pe bază de gen și a discrepanțelor între salariile oferite angajaților în aceeași poziție. De cealaltă parte, reprezintă și o provocare pentru companiile mici, care nu pot concura cu salariile din companiile mari. Deși atât candidații, cât și recrutorii au dorit de mult această măsură, angajatorii ponderează avantajele și dezavantajele pe care această măsură le poate aduce, spunând că nu sunt pregătiți. Problema de bază este că în acest moment există decalaje atât în ceea ce privește angajații pe același post la același nivel de competență, cât și existența diferențelor între posibilitățile angajatorilor și așteptările candidaților”, spune Cristina Profeanu, consultant în resurse umane.

Aceasta adaugă că „provocarea cea mai mare a angajatorilor mici este de a-și păstra și atrage talente pe salarii mai mici, dar pentru asta trebuie să gândească avantajele individuale și să le promoveze constant ca beneficii non-materiale cum ar fi volumul de lucru, proiectele diverse, flexibilitatea managementului, susținerea angajaților în vederea școlarizării și a îmbunătățirii profesionale”.

Tinerii, cei mai interesați de transparentizare

Un sondaj realizat de Reveal Marketing Research arată că 7 din 10 angajați știu sau ar vrea să știe salariile colegilor de muncă. Potrivit aceleiași surse, 50% dintre angajații români cunosc salariile colegilor lor, iar 38% dintre ei nu le cunosc și ar vrea să afle informații în acest sens. Totodată, 1 din 2 angajați au auzit de măsurile privind desecretizarea salarială la cerere aprobată de Parlamentul European, 46% dintre angajați susținând că au observat disparități salariale de gen pentru poziții similare la actualul loc de muncă. Sondajul mai arată că interesul de a afla cât câștigă colegul descrește odată cu înaintarea în vârstă.

Pe 30 martie 2023, Parlamentul European a adoptat în plen un set de măsuri obligatorii privind desecretizarea salariilor , la cerere, în scopul combaterii discriminării salariale la locul de muncă și eliminarea diferențelor de gen. În 2020, diferențele salariale între femei și bărbați atingeau 13% în defavoarea femeilor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…