Descoperirile arheologice din Ulpia Traiana Sarmizegetusa arată un fapt mai puțin obișnuit. Orașul ridicat de împăratul Traian după războaiele daco-romane era plin de temple, închinate către numeroase zeități, cele mai stranii fiind dedicate zeilor palmirieni.

De aproape un secol și jumătate au loc cercetări arheologice la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, primul oraș înființat de romani pe actualul teritoriu al României.

Colonia romană a fost înființată în primii ani după războaiele daco-romane de la începutul secolului al doilea și s-a dezvoltat în următorul secol și jumătate ca o așezare cosmpolită, care ajunsese la o populație de peste 20.000 de oameni.

Orașul antic era populat în mare parte de familii de veterani ai armatei romane, stabilite aici din alte colțuri ale Imperiului Roman, iar prosperitatea sa era asigurată din resursele naturale ale Daciei, exploatate de romani: minele de aur și de fier, salinele, carierele, pășunile și pădurile vaste din provincie. Influența dacică era extrem de redusă în orașul roman din centrul provinciei.

„În 40 de ani de cercetări au fost găsite două sau trei posibile fragmente ceramice dacice, câteva zeci de fragmente de origine norico-pannonice şi un număr infnit de fragmente ceramice romane. Prin urmare, romanizarea a fost imediată şi defnitivă. Ea a fost realizată prin colonişti, ale căror nume le cunoaştem din sutele de inscripții păstrate. O mare parte dintre ei erau veterani ai legiunilor care îi combătuseră pe daci. Bineînțeles că au venit aici elemente de pretutindeni. Pe lângă o majoritate absolută de nume romane (cognomina) de 76 %, întâlnim nume greceşti (20,5%), siro-palmirene (1,5%), tracice (0,4%) şi ilire (0,2%). Indiferent de origine, modalitatea de expresie era romană”, arătau arheologii în lucrarea „Sarmizegetusa – Începuturile Daciei Romane”, coordonată de prof. dr. Ioan Piso, dr. Ovidiu Țentea, dr. Cristian-Aurel Roman, dr. Gică Băștean, Mariana Egri.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost, nu doar „capitala” provinciei Dacia, dar și centrul religios al acesteia, o arată numeroasele temple antice desoperite pe teritoriul ei. Cel mai impozant dintre acestea a fost Capitoliul – ridicat pe ruinele unui sanctuar mai vechi, la mijlocul secolului al doilea, în cinstea zeului Jupiter, al cărui cult ar fi adus de romani în Dacia.

Rămășițele Capitoliului – devastat de un incendiu - au fost descoperite în vecinătatea Forului (piața) din centrul așezării, iar arheologii arătau că în Antichitate, templul doric, în centrul căruia se afla o statuie de 4 – 5 metri a zeului Jupiter, ar fi dominat edificiile din împrejurimi.

Zeii din Palmyra, importați la Sarmzegetusa

Viața religioasă a localnicilor din Ulpia Traiana Sarmizegetusa era extrem de animată, arată descoperirile arheologice. Cele mai vechi dintre ele datează din jurul anului 1880, când un localnic care își ara pământul a descoperit ruinele unui templu destinat zeităților din Palmyra.

În secolul al doilea, provincia Dacia a avut legături cu orașul antic din Orient, în prezent pe teritoriul Siriei, aflat și el în Antichitate sub stăpânirea romană. Trei edificii de cult dedicate zeităților din Palmyra au fost descoperite de-a lungul timpului în Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Unul dintre ele a fost cercetat și în vara acestui an, a informat Muzeul Național de Istorie a României.

„Cercetarea arheologică din acest an a avut ca scop finalizarea săpăturilor unuia dintre cele mai emblematice edificii din Sarmizegetusa, așa-numitul „templu al zeilor palmireni”, un sediu al colegiului adoratorilor zeilor palmireni. Pe lângă templul dedicat zeităților din Palmyra, situat în afara zidurilor orașului pe dealul Delineștilor, un alt edificiu în ruinele căruia au fost descoperite inscripții dedicate zeilor palmireni a fost identificat în zona centrală a oraşului, la Vest de forul lui Traian și la Nord de forul lui Antoninus Pius. Cercetările arheologice efectuate între anii 2007-2011 și anii 2016-2021 au dus la descoperirea unui sediu de colegiu, care are o formă asemănătoare cu sanctuarele din provincia Siria, cum ar fi cele de la Doura Europos”, a informat MNIR.

Potrivit arhelogilor, în cursul cercetărilor au fost identificate numeroase fragmente de inscripţii, plăci pentru placarea pereţilor, fragmente de fusuri de coloană, de capiteluri corintice, reliefuri votive şi trepte.

O inscripție, realizată pe o placă de marmură, atestă o triadă de divinități de la Palmyra, în fruntea căreia se află Bel (Sol Invictus), din care se disting apoi Malagbel și Ierhabol, ridicată pentru sănătatea împăratului Alexander Severus (222-235). O altă inscripţie atestă un colegiu de adoratori ai zeului Malagbel, iar a treia păstrează parte din numele lui Iarhibol.

De asemenea, o altă inscripție dedicată familiei severice pare a demonstra că lucrările de construcție ale edificiului au început încă din timpul lui Septimius Severus (193-198) sau în timpul domniei comune a acestuia și Caracalla (198-211). Sediul colegiului adoratorilor zeilor palmireni de la Sarmizegetusa a fost construit la finalul secolului al II-lea, peste casa unui fost notabil al coloniei, arată MNIR.

În secolul al doilea, pe fondul tulburărilor din provincia Dacia, aflată la frontierele nordice ale Imperiului Roman, trei garnizoane provenite din Palmyra au staționat pe actualul teritoriu al României, la Tibiscum (lângă Caransebeș), Porolissum (lângă Zalău) și Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

„Din rândurile acestor soldaţi şi veterani s-au format în Dacia comunităţi importante de palmireni, deveniţi ulterior cetăţeni romani. Acestora li s-au adăugat negustori bogaţi din Palmyra care aveau legături cu caravanele care circulau în Orient. Mulţi dintre aceştia au făcut parte din elita municipală de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi din alte oraşe ale Daciei, putând fi recunoscuţi după numele specifice: Theimes, Zabdibol, Audeo, Malcus, Iacubus etc. Cele mai importante comunități de palmireni atestate epigrafic sunt cunoscute la Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, arătau arheologii în lucrarea „Sarmizegetusa – Începuturile Daciei Romane”, coordonată de prof. dr. Ioan Piso, dr. Ovidiu Țentea, dr. Cristian-Aurel Roman, dr. Gică Băștean, Mariana Egri.

Orașul zeilor din Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Zeii adorați cu preponderență de palmirienii din Sarmizegetusa erau Bêl (divinitatea supremă), Iarhibôl, Aglibôl sau Malakbel. Potrivit arheologilor, Sarmizegetusa era un oraș roman prin instituții și arhitectură, însă prin cultura sa și credințele religioase era cosmopolit, printre ruinele sale fiind identificate artefacte și inscripții care arată că localnicii venerau zeități provenite din Orient, Africa și Occident.

„În area sacra, la nord de zidul nordic, sunt venerate, într-un mare templu, triada capitolină alături de Diana, Hercules şi Liber Pater. Acelaşi Liber Pater este venerat şi într-un templu aparte. Lângă acest templu, lipit zidului perimetral al area sacra, a fost descoperit, la o dată mai recentă, un mic edificiu de cult dedicat divinităților Domnus și Domna. Asklepieion-ul a fost închinatzeilor medicinii, Aesculapius şi Hygia”, arată autorii lucrării.

În apropierea Amfiteatrului a fost ridicat un templu dedicat zeiței Nemesis, venerată în antichitate de către gladiatori.

Zeul Mithra, al luminii, a fost și el venerat în capitala antică, arată ruinele unui edificiu de cult, dar și un relief de marmură descoperit aici în 1882, care îl înfățișează sacrificând un taur.

„Artefactul redă în partea centrală scena consacrată Mithras tauroctonus (zeul sacrificând taurul), având de-o parte şi de cealaltă pe cei doi acoliţi, Cautes şi Cautopates, în câmpul compoziţional apărând şi Mithras petrogenitus (Mithas născându-se din stâncă) şi Mithras taurophorus (zeul ducând taurul în spate). Relieful a fost sculptat într-unul din atelierele care deserveau capitala şi care utilizau marmură extrasă din cariera de la Bucova, aflată nu departe de Sarmizegetusa”, informa dr. Oana Cornelia Tutilă, arheolog Secţia de Arheologie din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.

Templu dedicat zeului pădurii

Ruinele templului dedicat zeului Silvanus protectorul pădurilor şi câmpurilor pot fi vizitate, de asemenea, la Sarmizegetusa romană.

Potrivit specialiştilor, în Dacia, Silvanus a fost un zeu popular, cultul său fiind documentat cu precădere în Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Aici a fost descoperit în 1976 un relief care îl înfățișa pe zeu alături de alte nouă personaje zeități denumite „silvane”.

„Piesa, căreia îi lipseşte colţul din stânga jos, are dimensiunile 17 × 32 × 3,3 cm şi redă zece personaje. În partea din stânga, Silvanus este figurat frontal, bărbos şi pletos, cu căciulă frigiană, tunică scurtă şi „chlamys” (mantia), prins pe umărul drept cu o fibulă. Ţine cosorul în mâna dreaptă adusă la piept, iar în cea stângă un toiag lung. Silvanele ocupă cea mai mare parte a reliefului. În număr de nouă, ele sunt figurate cvasi-identic: întoarse uşor spre dreapta lor, purtând „chiton” (rochia) lung, prins sub piept şi ţinând în mâna stângă o cunună (probabil din spice de grâu). Pe bordura inferioară a plăcuţei a fost inscripţionat textul: „[M(arcus)? Av]r(elius) Valens dec(urio) col(oniae) ex [v]oto posuit” adică „Marcus? Aurelius Valens decurion al coloniei a pus acest dar”, au informat arheologii de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Din secolul al treilea, oraşul antic a început să decadă, chiar dacă în ultimii ani ai existenței, provincia romană de la nord de Dunăre a fost numită Dacia Felix (video). În jurul anului 270, armata și administrația romană au fost retrase din Dacia, sub presiunea năvălirilor migratorilor.